Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiu de poet (și traducător) cu rădăcini aromâne mort în luptele de la Mărășești (Andrei Naum), explorator spontan al iraționalului în creație, Gellu s-a prins, la finalul studiilor liceale urmate la „Cantemir-Vodă” din Capitală, în plasa iluziilor roșii. Nu împlinise 18 ani când a aderat la Uniunea Tineretului Comunist. Trup și suflet! Participa la întâlniri clandestine, primea și executa misiuni minore (transmitere de informații confidențiale, mâzgălirea gardurilor cu mesaje subversive), intrând astfel în vizorul Siguranței. Urmărit, percheziționat și arestat pentru propagandă bolșevică, Gellu Naum, speriat, și-a domolit elanurile politice, singurele ecouri ale simpatiilor comuniste concretizându-se ulterior în colaborările cu revista de stânga „Cuvântul liber”.
Microbul luat la Paris
S-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din București, pe care a absolvit-o în 1937, pentru ca doi ani mai târziu să ia drumul Franței chitit să fie învestit doctor în filosofie. Gellu a ratat doctoratul, implicit teza despre scrierile lui Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez), dar și-a întâlnit (și îmbrățișat) destinul după ce prietenul pictor Victor Brauner l-a introdus în cercurile suprarealiste pariziene rostogolite în lume de André Breton. Revenit în țară, Naum a înființat împreună cu Gherasim Luca Grupul suprarealist român (1941), la care au aderat instantaneu Virgil Teodorescu, Paul Păun și Dolfi Trost. Mișcarea a rezistat până în 1947 când, sub presiunea puterii comuniștilor instrumentați dinspre Kremlin, s-a destrămat. Culmea, ideologia în care crezuse în tinerețe îi reteza lui Naum aripile.
Iubire adevărată și rai ireal (pe Neajlov)
Nu va fi însă exclus din viața publică, nici măcar marginalizat, doar că Gellu a preferat să-și savureze verile într-un sătuc idilic din Giurgiu, Comana, unde în 1962 cumpărase o casă și o grădină doldora cu flori și pisici. În liniștea undelor Neajlovului, devorat de ore lungi de așteptare în barcă, la pescuit, Naum a imaginat mare parte din poemele care i-au conturat statura de cel mai important poet suprarealist român. După o primă căsnicie nefericită cu Mariana (de care a divorțat în perioada pariziană), Gellu a cunoscut-o pe Lygia Alexandrescu, de care s-a îndrăgostit pe viață și care l-a și însoțit de altfel la Comana, printre nuferi, bujori și carași aurii.
Minunatul din cotidian
Asistent de pedagogie în primii ani ai obsedantului deceniu, apoi conferențiar de economie politică la Institutul Agronomic din București, Gellu Naum și-a trăit boema până în pragul marii treceri traducând asiduu (mai bine de treizeci de autori francezi tălmăciți în română, printre care Alexandre Dumas, Jules Verne, Denis Diderot, Stendhal, Victor Hugo) și scriind în draci poezii, povești, eseuri, (inclusiv de sertar, dar și texte aliniate ordinii socialiste). A compus mult și bine pe linia credinței că minunatul se ascunde în cotidian și poate izbucni oricând, volume ca Drumețul incendiar (1936), Libertatea de a dormi pe o frunte (1937), Vasco da Gama (1940), Culoarul somnului (1944), Medium (1945), Castelul orbilor (1946), Filonul (1952) ori Cel mai mare Gulliver (1958) aducându-i nu doar notorietate (era vizitat/adulat la Comana de discipoli hipnotizați precum Dan Stanciu, Sebastian Reichman etc.) și onoruri, ci și satisfacția de a se putea considera fără resturi suprarealistul autohton en-titre.
Pinguinul orientat politic
Gellu Naum a fost și un harnic alcătuitor de povești pentru cei mici (recompensat în 1958 cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii), „Cărțile cu Apolodor” rezervându-i poate o și mai mare faimă. Bine, adaptate și aceste povești la politicile vremurilor, pentru că, trebuie s-o spunem, Naum a (re)scris mai multe variante ale aventurilor îndrăgitului pinguin. Istoricul literar Paul Cernat face lumină: „În ediția din 1959, Gellu Naum se concentra pe imperialismul american și arma nucleară (SUA ocupând cam 50% din carte, fiind abordate dinspre Alaska via Canada - vezi și găselnița cu Labradorul).”
Contexte
Mai mult: „Lipseau secvențele relaxate cu Africa, spațiul cosmic, Uruguay-ul ș.a.; ele aveau să fie adăugate într-un alt context geopolitic, multilateralist, în ediția, masiv revizuită, din 1975. În fine, nu insist, studioșii literaturii pentru copii și ai benzilor desenate (Viorel Pârligras, de exemplu) au analizat deja impactul conjuncturilor, ca și geneza celei de-a doua cărți cu Apolodor (unde Naum devine ilustrator în locul lui Perahim, mai întâi pentru rubrica din Arici Pogonici). Politic, nepolitic, ambele variante sună însă meseriaș; un studiu riguros al lor, dacă încă nu există (n-am verificat) merită întreprins”.
Citește pe Antena3.ro
Oameni și bondari
Din înțelepciunea observațiilor suprarealiste ale lui Gellu Naum: „Dincolo de geamul acela, pe orizontul aparent liber, plutea soarele înecat într-o lumină portocalie. Acolo ținea morțiș să ajungă bondarul. Și se izbea atât de tare, încât mi s-a făcut milă de el. Tu, bondarule, i-am spus, nu vezi că în fața ta e un geam și că din cauza lui drumul pe care îl crezi liber e numai o iluzie? Pentru că vezi prin el, nu poți să vezi. Simplitatea erorii te împiedică și te doboară la pământ. Așa pățim și noi: ne poticnim, orbiți de transparențe. Încearcă și tu mai la dreapta sau mai la stânga, pe unde ți se pare că n-ar fi nimic...”. Dar el se zbătea furios, își apăra cu îndârjire traiectoria înverșunată, izbea cu aripile și cu piciorușele geamul, încerca să-l spargă, se încăpățâna să treacă dincolo, prin el. Când a căzut amețit, pentru a nu știu câta oară, am vrut să-l ajut, să-l iau pe cartea de joc ca pe un făraș și să-l arunc pe una din laturile libere. Dar l-am căutat degeaba. Dispăruse. Găsise singur calea” (Zenobia, 1985).
Ziua primei aselenizări, la Comana
O posibilă introducere la „modul său suprarealist de a fi în lume” dintr-un dialog al lui Gellu Naum cu Sanda Roșescu, despre un episod întâmplat la Comana în ziua primei aselenizări (20 iulie 1969): „Acum câțiva ani, când primul om a pus piciorul pe Lună, l-am privit și eu la televizor. Exact în clipa aceea, Japonica (n.r. - pisica poetului) năștea primul ei pui și, dacă n-o mângâiam, țipa cumplit, așa că, de fapt, emoția mea a fost, într-un fel, împărțită... Când totul s-a terminat cu bine, și nașterea, și aselenizarea, am ieșit pe uliță. Acolo l-am întâlnit pe Mitică. Mitică e un zidar în vârstă, țigan prieten de-al meu. Am stat și stau zile întregi cu el pe barcă, în stuf, fără să scoatem o vorbă și ne simpatizăm reciproc...”.
Înțeleptul Mitică
Mai departe, pe firul amintirilor lui Gellu Naum: „Mitică mai și citește unele cărți uluitoare, romane, descoperiri geografice etc., pe care le înțelege cum vrea el. În afară de simpatie, mai are și un fel de stimă pentru cultura mea... Ce să-i faci? Ca orice om care, fără să caute dinadins, a cunoscut ore de îndelungă tăcere și meditație în mijlocul naturii, Mitică e un fel de înțelept, un fel de bătrân al țiganilor din sat... Spuneam, deci, că am ieșit pe uliță și l-am întâlnit pe Mitică.
- Ai văzut la televizor? - l-am întrebat. Au debarcat pe Lună.
Mitică s-a uitat în dreapta, în stânga, apoi mi-a răspuns, confidențial:
- Propagandă, dom’ Gellu...
Văzuse cu ochii lui, dar nu credea. Nu voia să creadă. Nu voia să-și clatine universul lui, bine clădit pe stâlpi de susținere, asemenea celor pe care îi clădește el”.
Fel de fel de realități
În completare: „Îți închipui ce s-ar fi întâmplat dacă prietenul meu ar fi realizat, brusc, că lucrurile nu sunt deloc așa cum crede el, că el însuși se află pe un fel de portocală demențială care se învârtește, pierdută în spațiu, fără coloane de sprijin?... Dacă ar fi realizat asta, i s-ar fi prăbușit cerul în cap, s-ar fi apucat cu mâinile de copaci ca să nu cadă undeva, unde nu există liniștitorul sus și jos. De aceea, înțeleptul meu refuza să creadă. Ceea ce ești tentată să numești ignoranță îi devenise scut de apărare în fața unei alte ignoranțe, mai sofisticate... Ți-am spus povestioara asta - și aș mai putea să-ți spun și altele, la fel de adevărate - ca să-ți sugerez ce s-ar întâmpla dacă, eliberându-te brusc de conștient, ai realiza cum stau în realitate lucrurile”.
În atenția noilor generații
În încheiere, un poem incendiar de tinerețe, dintr-un volum de debut pe măsură (Drumețul incendiar, 1936):
„Un centaur siluind arborii poemului
E o înaltă şcoală de artă aceasta
să-ţi scobeşti creierii ca pe un nas
şi din adâncuri să scoţi mucii trişti ai poemului
e o înaltă filozofie să ştii
să amesteci farfuriile ochilor cu amurgul
aceasta nu se învaţă într-o singură zi
şi fiecare creion e o voce
Dar ce sunt toate acestea pe lângă
burta privind pâinea ca pe cea mai pură dragoste
pe lângă ochiul pipăind coapsele de mătase ale
femeii care ţi se refuză
pe lângă limba plescăind ca o vrabie de dorul
unui borş?
Camarazi poeţi ajunge
destul am gâdilat pământul pe burtă
el dansează cu luna buric
ascultând oasele de castagnetă ale monezilor
sexul lui de putoare a-mpuţit apele Mediteranei
pe pletele Pacificului curg păduchii de fier
oamenii zic: Kultur sau foame
arzând în focurile albastre creierul lui Heine
de soare atârnă ca o perdea ciuruită
himenul umanităţii
destul am admirat în poze straşnice
curul domnului Ford scăldat în cele mai suave ape de colonie
destul am mirosit pudic rozele
purtând ghetele cu ştofă ale poeziei clasice
cântecele noastre de dragoste sună falş
şi sub carnea pudrată apar ridurile hidoase ale
bătrâneţii
Ajunge! Acestea sunt vorbele unui cap
uitat cu uimirea la geam
eu singur voi şti să pipăi ca Toma rănile
ireale ale Christoşilor
voi fi un centaur siluind arborii poemului
voi şti să confund cel mai gingaş sex
cu o stropitoare
şi dacă va fi nevoie voi şti să-mi
aprind pletele din cenuşa lor
să iasă pasărea măiastră a cântecului nou”.
23 de ani se vor fi împlinit în 29 septembrie 2024 de la moartea poetului Gellu Naum.
„Poezia este o profeție a gândirii noi și reale”, Gellu Naum
1986 a fost anul în care Gellu Naum a fost recompensat cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate.
„Politic, nepolitic, ambele variante la Cărțile cu Apolodor sună încă meseriaș”, Paul Cernat, istoric literar
Gellu Naum a înființat împreună cu Gherasim Luca Grupul suprarealist român (1941), la care au aderat ulterior Virgil Teodorescu, Paul Păun și Dolfi Trost.
