Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine n-a auzit (dacă n-a și citit) de reportajul „O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil”, deliciul spleen-ului provincial ranforsat în reportaj ironic-mușcător de Geo Bogza? Ori de opulența aiuristică a ariviștilor din „Înmormântări” (aici v-am pierdut, așa-i?)? Bine, poetul sondelor și al aurului negru a scris, în siajul maestrului Arghezi, și libertin, scabros, deranjant, mai ales pentru moraliștii sămănătoriști ghidonați de Iorga. A fost și pedepsit, chipurile, pentru derapajele sale de expresie (licențioasă) („Poemul invectivă”). De două ori chiar! Închis la Văcărești, Bogza a fost coleg de temniță cu temutul criminal Berilă. Dar ce amintiri savuroase s-au păstrat din „fișele de pușcărie” meșterite de Geo!
Țigaret cu femeie goală
Facem loc expunerii lui Paul Cernat, critic și istoric literar: „Reporterul Geo Bogza relatează tacticos (într-una din aceste «fișe») despre comercializarea, între deținuți, a unui «țigaret special» recomandat minorilor: «În dimineața aceea când a intrat în camera noastră, Buzatu avea de vânzare un lucru de-a dreptul năstrușnic. - Măi, care cumperi un țigaret special cu o femeie goală în el? repetă și preciză întrebarea după ce, ajungând lângă sobă, făcu cu ochii ocolul celor prezenți. Nae, minorul, care era în partea cealaltă a camerei, sări numaidecât. - Aha, țigaretul!... făcu el plin de bucurie, lăsând să se înțeleagă că avea cunoștință de existența acelui obiect. (...) - Un țigaret special, exclamă el. Și repezindu-se, ia obiectul din mâna lui Buzatu și mi-l aduce. Un țigaret obișnuit, făcut dintr-un material gălbui care imită chihlimbarul. Se vede că s-a fumat mult cu el, fiindcă e tare murdar și îmbâcsit. - Uită-te pe aici, îmi spune Nae»”.
Doisprezece parale
Continuarea? „«Pe una din laturi zăresc un strop bulbucat și incolor, o lentilă minusculă, mult mai mică decât un bob de linte. Dacă o potrivesc în dreptul ochiului, cum îmi arată Nae, privirea îmi pătrunde înăuntru, unde descoperă, scăldată într-o lumină de soare de nămiezi, imaginea unei femei goale. Ea stă în picioare, într-un peisaj sălbatic de stânci și copaci, sprijinindu-și o mână pe capul unui câine uriaș. Ai zice o zeiță a Antichității, dacă n-ar avea corpul subțire al femeilor moderne și părul tuns cu breton, ceea ce-i dă un aer monden, aproape frivol. (...) Pesemne că era opera migăloasă a unui pușcăriaș. - Câte parale țigaretul, măi Buzatule? - Doișpe lei, răspunse el scurt.»”. Spumos episodul, nu?
Tăvălire la comandă
„Maestrul lui Geo Bogza în arta licențiozității subversive a fost fără îndoială Tudor Arghezi (în fond, «Poemul invectivă» descinde din «Flori de mucigai», iar «Fișele de închisoare» - din reportajele carcerale incluse în «Poarta neagră», ambii scriitori având stagii la Închisoarea Văcărești) - opina profesorul Paul Cernat, care n-a ezitat să adauge un alt moment-șampanie al jurnalisticii interbelice: „În 1936, în plină campanie împotriva pornografiei în literatură, un tânăr de 17 ani, care semna C. Tonegaru-Fiul (nimeni altul decât viitorul excelent poet Constant Tonegaru) îl punea la punct pe T. Arghezi în revista «Cuget clar. Noul Semănător» a lui N. Iorga: «Arghezi, care are o predilecţie pentru a descrie josniciile din bordeluri, nu poate fi contat decât ca atentator la bunele moravuri.» Păcatele juventuții. Sigur, la o revistă iorghistă, lapidarea lui Arghezi «pornograful-șef», autor de «literatură cu scârnăvii» și inamic public nr. 1 al moralității în literatură, făcea parte din fișa postului”.
Răzbunare sub pavăza actului literar
„Tot aici - sesiza Paul Cernat -, o anume Constanța State, într-o scrisoare deschisă, incrimina romanul arghezian Cimitirul Buna-Vestire, de curând apărut: «cuprinde insulte scabroase la adresa oamenilor de seamă şi pornografie de bordel». Mă tot întreb care-or fi marii oameni de seamă încondeiați în «Cimitirul...», din moment ce și Mihail Sebastian, într-o cronică, dădea ca fiind evidente pentru toată lumea modelele reale din roman? Să fie oare și Iorga pe-acolo?”. Așadar, „linșările” din pix erau uzanțe cu largă răspândire, unor astfel de mustrări căzându-le victime nu doar tineri teribiliști precum Geo Bogza, ci și literați consacrați precum locatarul din Mărțișor (în treacăt fie spus, Arghezi era cel mai bine plătit jurnalist al epocii, apreciat la superlativ mai ales pentru pamfletele sale acide).
Șarlatani la drumul mare
Dar să reținem și părerea jurnalistului Geo Bogza. Ce gândea și scria, în 1937, despre libertatea, cenzura și autocenzura presei interbelice e valabil și astăzi. Drept dovadă: „Înainte de cenzură, s-ar fi putut denunța în țară la noi atâtea infamii. Câte au fost? La fiecare ziar sunt lașități și aranjamente, persoane și fapte de care nu e voie să te atingi. Și condeiele scriitorilor care lucrează în redacții sunt de asemeni prinse în lanțuri, poate mai grele chiar. Condițiile editorilor, prudenți și lacomi de câștig, le leagă condeiul, încleindu-l în pasta amorfă a lașității și a tăcerii. Șarlatani ies la drumul mare, înșelând mulțimile cu gesturi de profeți. Condeiele tac. Minciuni grosolane sunt trase în sute de mii de exemplare și date drept mari adevăruri. Care condei se ridică să protesteze? Se pregătește omenirii un nou abator. Care condei face să țâșnească, în noaptea ce se lasă peste lume, adevăratul glas al umanității?” („Condeie în lanțuri”).
În răspăr
Aici, un comentariu marcat de Paul Cernat: „Acuma, Bogza avea și nu avea dreptate; chiar propriul caz infirmă spusele sale, ca și cazurile confraților săi care-și asumau, cu prețuri în consecință, riscul de a fi în răspăr cu comandamentele zilei. Niciodată n-a fost prea ușor să scrii liber în presa «liberă.»”.
În genunchi, pe cranii de oameni
„Pus la colț” de istorie - cum șugubăț considera criticul literar Paul Cernat -, Geo Bogza știa să le răspundă detractorilor și în versuri (albe). Luați aminte:
„Mult am mai fost eu pus la colţ, în genunchi:
«Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci ?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci!».
E drept, nu prea învăţam la istorie.
Dar şi istoria, mai apoi, cât m-a pus la colț!
«Geo Bogza, de ce nu închizi gura? De ce nu taci?
Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci!».
Şi pe cranii de oameni.
Şi chiar pe craniul meu,
Să învăţ lecţia.
Să învăţ bine lecţia!
Să nu mai urlu când îmi venea să urlu.”
Reportajele franchiste, ponoase și foloase
Paul Cernat n-are dubii când vine vorba de cele două condamnări ale lui Geo Bogza. A doua, cel puțin, ar fi fost cauzată exclusiv de activitatea jurnalistică. Să-i accesăm argumentele: „Geo Bogza a fost un redutabil gazetar antifascist cu simpatii comuniste, fără a fi propriu-zis membru de partid în ilegalitate. A fost condamnat politic de două ori (în 1933 și 1937) pentru subversiune «bolșevică», dar sub acoperire de drept comun (pentru ultraj la adresa bunelor moravuri și pornografie), conform unui vechi obicei «esopic» al justiției noastre”.
Salvat de Elisabeta
Punctul pe „i”: „Arestarea sa din 1937 a avut ca motivație reală reportajele antifranchiste trimise pentru revista Lumea Românească (a lui Zaharia Stancu) de pe frontul Războiului Civil din Spania, unde plecase împreună cu poetul comunist, viitor legionar, Constantin Lucreția Vîlceanu. Bogza va fi grațiat după o plângere a soției sale, Elisabeta, către regele Carol al II-lea. După absolvirea de «păcate», Geo se cumințește treptat, devine, după 1940, tot mai esopic și revine pe cai mari odată cu schimbarea de regim din 1944”.
Când se schimbă roata…
Într-adevăr, după instalarea comuniștilor la putere, „degeneratul” și „revoltatul” Geo Bogza renunță la condeiul ascuțit, versurile care au scandalizat lumea interbelică sunt uitate. Compune „Cartea Oltului”, lectură obligatorie în școlile comuniste, dar și versuri insipide, dedicate tovarășei. Nu fără folos însă. La doar 47 de ani devine membru al Academiei Române, iar în 1971 este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste. Ponoase, dar și foloase…
116 ani s-au împlinit pe 6 februarie 2024 de la nașterea poetului jurnalist Geo Bogza (mort în 14 septembrie 1993)
„Alături de Bacovia și Gellu Naum, Geo Bogza este poetul interbelic român cel mai influent în rândul generațiilor postdecembriste.”, Paul Cernat, istoric literar
„Maestrul lui Geo Bogza în arta licențiozității subversive a fost fără îndoială Tudor Arghezi.”, Paul Cernat, critic literar
2 condamnări a executat Geo Bogza, una în 1933, alta în 1937
„La fiecare ziar sunt lașități și aranjamente, persoane și fapte de care nu e voie să te atingi. Și condeiele scriitorilor care lucrează în redacții sunt de asemeni prinse în lanțuri.”, Geo Bogza, 1937
