Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Al treilea născut al unei familii pariziene din clasa de mijloc, Georges a fost și cel mai ambițios vlăstar Duhamel. Atras de mic de povești și cântece, băiețelul fragil cu dioptrii înalte a ales, după absolvirea bacalaureatului (1902), o carieră în medicină, poate și pentru a scăpa de nesiguranța financiară din casa tatălui. N-a renunțat însă niciodată la pasiunea pentru scris și citit. În primii ani de creație (1911-1924), Georges Duhamel s-a visat poet, dramaturg, sociolog. Și-a trecut pe hârtie inclusiv impresiile de călătorie, amintirile, trăirile intime. Faima o va dobândi însă ca eseist și romancier.
Retragerea de la Créteil
Dar să facem loc portretului schițat de cercetătoarea Silvia Pandelescu în volumul colectiv „Dicționar de scriitori francezi” (Editura Polirom, 2012): „Duhamel este primit în Academia Franceză în 1936 (al cărei secretar permanent devine între 1942 și 1946), abia apoi în Academia de Medicină (1937), de Chirurgie (1940) și de Științe morale și politice (1944). Renunță la cariera medicală în 1920 pentru a se consacra în exclusivitate scrisului. Înainte de primul război mondial se afirmă ca poet și face parte, împreună cu René Arcos, Charles Vildrac (viitorul său cumnat), Jules Romains, pictorul Albert Gleizes, muzicianul Albert Doyen, tipograful Linard și alți scriitori și artiști, din grupul unanimist retras în falansterul de artiști instalat pe o proprietate de lângă Créteil și cunoscut sub numele de Abbaye de Créteil (Abația de la Créteil, 1906-1908), grup animat de idealuri etice și estetice.”
Chirurg voluntar în Primul Război Mondial
În continuare: „Publică volume de versuri, printre care Des légendes, des batailles (Legende, bătălii) (1907), apărut la Créteil, L’Homme en tête (Omul în frunte) (1909), Élégies (în 1920, după care va înceta să mai cultive poezia, pentru a se exprima numai în proză), o carte de reflecție estetică în colaborare cu Charles Vildrac, Notes sur la technique poétique (Note asupra tehnicii poetice) (1910), și ține cronica de poezie în periodicul literar Mercure de France, al cărui director va deveni (1935-1937), cronici reunite în volumul Les Poètes et la Poésie (Poeții și poezia) (1913). Străbate pe jos Franța, Elveția, Austria, Germania, urmând exemplul lui Jean-Jacques Rousseau. Participă ca voluntar la primul război mondial în calitate de chirurg (după cum se va înrola pentru o vreme ca medic militar și în al doilea război mondial), experiență ce i-a inspirat o serie de cărți de război, mărturii directe asupra unei realități brutale, cele mai cunoscute fiind Vie des Martyrs, 1914-1916 (Viața Martirilor, 1914-1916) (1917) și Civilisation (Civilizație) - cartea care-i aduce, în 1918, Premiul Goncourt.”
Împotriva tiraniei mașinii și a cifrelor
„Ideea civilizației amenințate de război - a reluat biografa Silvia Pandelescu - este expusă din nou în La Possession du monde (Stăpânirea lumii) (1919), meditație gravă, neliniștitoare asupra existenței umane, autorul pledând pentru domnia inimii și pentru salvarea, printr-o revoluție internă morală, a valorilor spirituale, ce reprezintă adevărate bogății capabile să asigure stăpânirea lumii, pândită de tirania mașinii și a cifrelor, generatoare de egoism, indiferență și uniformizare. Tema va fi amplificată după o călătorie în America într-un adevărat pamflet, Scènes de la vie future (Scene din viața viitoare) (1930), distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze, în care Duhamel face rechizitoriul exceselor civilizației industriale, deși este conștient de binefacerile ei cu condiția unei dezvoltări lente, normale, avertizând și asupra probabilității izbucnirii unui război provocat de dezvoltarea vertiginoasă și nestăpânită a științei.”
A conferențiat în România anului 1938
Preocupat de viața omului în societatea modernă, convins de faptul că nu progresul tehnic îi va aduce acestuia fericirea, Duhamel va stigmatiza pericolul reprezentat de automatizare, de stresul vieții moderne ce ridică în jurul ființei umane ziduri de singurătate, în L’Humaniste et l’Automate (Umanistul și Automatul) (1933) și alte eseuri. „Mare călător, vizitează Rusia (Le Voyage à Moscou, 1927), Finlanda, România (unde s-a bucurat de o primire călduroasă în 1938 și a ținut conferințe la București), Africa de Nord, Asia, Japonia, acumulând un tezaur inepuizabil de impresii ce i-au hrănit înțelepciunea. Duhamel, care și-a câștigat o reputație mondială prin romanele sale de anvergură Vie et aventures de Salavin (Viața și aventurile lui Salavin), 5 vol., și Chronique des Pasquier (Cronica Familiei Pasquier), 10 vol., apărute între 1920 și 1945, aparține aceleiași familii spirituale din care fac parte Romain Rolland, Roger Martin du Gard și Jules Romains, raționaliști și umaniști prin vocație și formație, dornici să găsească puncte de sprijin pentru a menține ordinea și echilibrul într-o lume măcinată de crize pe plan intelectual, moral, politic și social.”, mai puncta biografa Silvia Pandelescu.
Părintele absurdului în literatură
Tot aici: „Cele două capodopere romanești ce l-au făcut cunoscut pe Duhamel sunt diferite ca temă și tip de scriitură, dar se luminează reciproc, întregindu-și sensurile adânci. Astfel, în romanul Viața și aventurile lui Salavin s-au întrezărit ecouri ale crizei conștiinței umane, criză determinată de multiple condiționări de ordin material și moral, ce a premers și urmat primului război mondial, precum și elemente (prezente, de altfel, și în unele nuvele) ce fac din Duhamel un precursor al absurdului. Pe de altă parte, în subtilitatea analizelor psihologice, în pătrunderea în zonele de umbră ale ființei umane se resimte influența lui Freud și a lui Dostoievski, temperată însă de formația clasică a autorului și de tipul de sensibilitate căruia îi aparține, ce au făcut din el un stoic sentimental.”
50 de ani de poveste (autobiografică)
Mai mult: „Romanul ciclic (formulă preferată de autor celor de roman-fluviu sau saga) Cronica Familiei Pasquier, pe care acesta îl considera opera sa principală, este axat nu pe viața unui singur individ, ci pe aceea a unui grup social, o familie din burghezia mijlocie, asemenea familiei Duhamel și multor altor familii din acea vreme, urmărită în ascensiunea ei firească în timp (de unde și titlul de cronică), conformă vocației și efortului fiecărui membru al său. Vastul tablou imaginat de autor (ce-i admira atât pe Zola, cât și pe Roger Martin du Gard) acoperă o perioadă de aproximativ cincizeci de ani (1880-1930), are drept cadru de desfășurare Parisul și împrejurimile lui și este în bună parte autobiografic. Cartea de memorii Lumières sur ma vie (Lumini asupra vieții mele) (1944-1953), scrisă de Duhamel cu o sinceritate totală, ajută cititorul să înțeleagă mai bine numeroasele elemente autobiografice care pot fi reperate în textura romanului și structura psihică și morală a personajului, convingerile profunde ale autorului, entuziasmul său pentru știință, pentru un sistem riguros de învățământ (nu întâmplător este considerat un filosof al educației), ca și pentru lumea magică și reconfortantă a artei, care vin să compenseze decepțiile inerente vieții de familie și sociale.”
Un dicționar cu ochelari
Întregirea portretului: „Duhamel a fost un apărător înfocat al valorilor umane, al ideii de civilizație, un ecologist în sensul cel mai adevărat al cuvântului (aspecte dezbătute la ultimele colocvii ce i-au fost consacrate), dar și un apărător al limbii franceze, motiv pentru care Roger Martin du Gard îl socotea un Littré cu ochelari (n.r. - Littré - denumire atribuită Dicționarului limbii franceze, realizat de lingvistul Émile Littré). Nu întâmplător, în 1937, a fost ales președinte al asociației Alliance française. A scris cele mai frumoase pagini despre literatură, cărți și lectură, ridicată la rang de instrument de perfecționare a omului: Défense des lettres (Apărare a literaturii) (1937), Refuges de la lecture (Refugii în lectură) (1954). Moralist lucid, raționalist fără a afirma că raționalismul este infailibil, Duhamel a construit o operă bogată, de o actualitate surprinzătoare, pusă în valoare de cercetările din ultimii ani.”
59 de ani s-au împlinit în 13 aprilie 2025 de la moartea medicului-scriitor Georges Duhamel.
1930 este anul în care Georges Duhamel a fost distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze pentru eseul Scènes de la vie future (Scene din viața viitoare).
„Este curajos să spui că toţi oamenii gândesc.”, Georges Duhamel, scriitor
„Am prea mult respect pentru Dumnezeu pentru a-L face responsabil pentru lumea aceasta absurdă.”, Georges Duhamel, scriitor
„Moralist lucid, raționalist fără a afirma că raționalismul este infailibil, Duhamel a construit o operă bogată, de o actualitate surprinzătoare.”, Silvia Pandelescu, cercetătoare
Citește pe Antena3.ro
