x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Grigorescu, Luchian, Tonitza - martori la arestare

Grigorescu, Luchian, Tonitza - martori la arestare

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Mar 2019   •   10:18
Grigorescu, Luchian, Tonitza - martori la arestare

Lucrări de referință în plastica românească, o colecție repatriată din Cehia, dar și o colecție retrocedată de Muzeul Național de Artă al României fac parte din Licitaţia de Primăvară din data de 27 martie 2019, ora 19.30, la Radisson Blu Hotel Bucharest.

Operele celor mai cunoscuți pictori români se aflau în dimineața lui ‘64 pe pereții casei din strada Nicolae Iorga nr. 47, când medicul Ioan Dumitrescu Popovici este arestat, condamnat și întemnițat de către regimul comunist. I se dau cinci ani de închisoare corecțională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii. Vina era aceasta: „Inculpatul, în perioada 1953-1964, a afirmat în repetate rânduri față de prietenii săi, precum și față de alte persoane cărora le acorda asistență medicală la cabinetul său medical, că regimul democrat popular din RPR se va schimba ca urmare a unui război economic ce va avea loc între țările socialiste și țările capitaliste care va fi câștigat de acestea din urmă, că în RPR presa nu publică realitatea".

Realitatea este că medicul Popovici rămâne fără libertate, fără 374 de tablouri și fără casa de pe strada Nicolae Iorga nr. 47, din București. Iar prevestirea sa cu privire la schimbarea regimului printr-un război economic avea să se împlinească peste 25 de ani.

Ani de zile, fiul doctorului Popovici încearcă să recapete colecția familiei într-un proces extenuant cu statul român. Instanța cere opinia experților, care evaluează colecția compusă din mari maeştri români şi străini la câteva zeci de milioane de euro.

Aproximativ 20 de opere din colecţia dr. Ioan Dumitrescu-Popovici sunt prezente în Licitaţia de Primăvară din data de 27 martie 2019. Selecţia, realizată de experţii Artmark, însumează nume sonore ale artei româneşti. Clasată la Tezaur, opera Hangița (30.000-50.000 €) de Nicolae Grigorescu este una dintre vedetele licitației.

Licitația de Primăvară reprezintă un dublu eveniment. O veche colecție de artă românească se întoarce acasă, după o îndelungată viețuire în Cehia. Artmark repatriază cu această ocazie importante opere de Tonitza (Cusătoreasă - 50.000-80.000 €; Trandafiri albi - 15.000-25.000 €; Nud - 30.000-60.000 €), Pallady (Natură statică cu flori de soc și ceșcuță - 25.000-35.000 €; Natură statică cu lalele și ochelari - 25.000-35.000 €), Petrașcu (Trandafiri, 9.000-16.000 €), Țuculescu (Peisaj din Brănești, 15.000-25.000 €), Băncilă (Țigăncușă cu năframă roșie, 3.000-5.000 €) și mulți alți artiști renumiți.

×