MARIAH CAREY a confirmat ca va concerta la MTV Video Music Awards. Solista este nominalizata la trei categorii, inclusiv pentru Cel Mai Bun Videoclip al unei Soliste si Cel Mai Bun Videoclip R&B pentru promotionalul piesei "We Belong Together", care a ajuns pe prima pozitie a clasamentului american. Ceremonia din acest an va avea loc in Miami/SUA la data de 28 august si va fi gazduita de P. Diddy, care cu aceasta ocazie isi va anunta noul nume de scena.
PRIMUL SINGLE AL MADONNEI pe de noul ei album se va intitula "Hung Up". Piesa este produsa de Stuart Price si este single-ul care va promova noul material de studio al solistei in varsta 46 de ani, intitulat "Confessions On A Dancefloor", si care va fi lansat in aceasta toamna (2005). Pentru moment, Madonna este in Los Angeles (SUA) pentru a finisa piesele alaturi Stuart Price, cunoscut in lumea muzicala si sub numele de Jacques Lu Cont. Este de asteptat ca solista sa realizeze coperta noului album pe la jumatatea lunii august (2005) in Marea Britanie alaturi de Steven Klein, care, de altfel, va regiza si noul videoclip.
DAVID MUSTAINE (foto), solistul formatiei Megadeth, l-a dat in judecata pe basistul David Ellefson, un fost membru al grupului, pentru folosirea neautorizata a numelui Megadeth. Ellefson si-ar fi insusit ilegal numele formatiei, intr-o reclama aparuta in paginile ultimei editii a revistei Bass Player. Conform plangerii, Mustaine ii cere lui Ellefson despagubiri morale. David Ellefson a facut parte din grupul Megadeth intre 1985 si 2002.