![Scumpirile îi fac pe români să meargă la supermarket în Bulgaria: Ce diferențe de preț sunt la ulei, mezeluri sau detergenți Scumpirile îi fac pe români să meargă la supermarket în Bulgaria: Ce diferențe de preț sunt la ulei, mezeluri sau detergenți](/thumbs/rss/2025/02/scumpirile-ii-fac-pe-romani-sa-mearga-la-supermark-43edee6.jpg)
În această iarnă anemică, la 173 de ani de la nașterea lui nenea Iancu, vă propun patru momente caragialiene rar vehiculate în atenția mulțimilor. Ia, minunați-vă și delectați-vă!
1. Ciurda literară din suburbiile Mizilului
Geo Bogza avea mai multe motive decât bănuia chiar el să ia, polemic, urma lui Caragiale întru reabilitarea Mizilului. Conform unor cercetări ale mizileanului Ion Nistor (Almanah cultural 2009 - editat de asociația culturală Agatha Grigorescu-Bacovia din localitatea prahoveană) primarul interbelic al urbei, Spirea V. Anastasiu, a descoperit în arhivele mizilene un material nesemnat: „Expresul din Mizil și Ciurda literară”, cuprinzând cuplete scrise de Caragiale, Grigore Tocilescu, George Ranetti, Matei Eminescu și ex-primarul Leonida Condeescu. „Se pare că era vorba de un proiect de revistă satirică în onoarea opririi expresului București-Breslau în gara Mizil (textul se află la Biblioteca Muzeului de istorie din Ploiești). Despre Ciurda literară, denumire dată de Caragiale revistei, relatează și mizileanca Agatha Grigorescu-Bacovia în volumul Poezie sau destin. George Bacovia, ultimii săi ani. Protagonist al ciurdei, pe care nici o ediție Caragiale n-o consemnează, ar fi fost chiar tatăl Agathei, negustorul local și producătorul viticol Șerban Grigorescu, furnizor de vinuri pentru nenea Iancu.”, remarca istoricul literar Paul Cernat.
Mare amator de vin vechi
Dar să desfacem amintirile Agathei: „Sora lui Leonida Condeescu ținea în căsătorie pe fratele lui Mihai Eminescu (căpitanul Matei Eminescu), care avea garnizoana la Mizil. Acesta era prieten cu Caragiale... răsfățatul boierimii din Mizil, deși a ironizat acest Mizil. Din inițiativa lui apăruse, prin 1898, o revistă botezată de Caragiale Ciurda literară. Gr. Tocilescu, George Ranetti, Ion Brezeanu (actorul Iancu Brezeanu) și Caragiale făceau parte din conducerea revistei, fiind și colaboratori. (...) Împreună cu Leonida Condeescu se ducea și tata la ședințele revistei, care se tipărea la Fefelei, locul de naștere al lui Gr. Tocilescu, unde era moșia lui Vasile Mareș, cu care Tocilescu era cumnat. Acolo, la Fefelei, era foarte răsfățat Caragiale, ca și Matei Eminescu. Scria și tata mici fabule pentru fetițele lui (Matei Eminescu), cum se exprima el. Însoțit de Leonida, Caragiale venea la tata deseori. Am spus că le servea vinul cel mai vechi de care Caragiale era mare amator. După câte știu, se aproviziona din vinul de la via tatii, pe când era patronul restaurantului din gara Buzău...”
Poarta Bărăganului
Precizare (dinspre Paul Cernat): „Fefelei, actualmente suburbie a Miziliului, e un fel de proto-Mizil, localitate fondată înaintea acestuia, la sfârșitul secolului al XVI-lea.” Să adăugăm aici și cum vedea și simțea nenea Iancu modesta adunare de case de la poalele Dealului Mare: „Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului.” Flatantă descriere!
2. Joaca de-a romanul țărănesc
![Scumpirile îi fac pe români să meargă la supermarket în Bulgaria: Ce diferențe de preț sunt la ulei, mezeluri sau detergenți Scumpirile îi fac pe români să meargă la supermarket în Bulgaria: Ce diferențe de preț sunt la ulei, mezeluri sau detergenți](/thumbs/rss/2025/02/scumpirile-ii-fac-pe-romani-sa-mearga-la-supermark-43edee6.jpg)
Altă curiozitate (semnalată de Paul Cernat): „M-am întrebat uneori cum ar fi scris I. L. Caragiale roman, dar nenea Iancu chiar a cochetat cu romanul, după ce a pus teatrul în cui. În 1892, o publicație muzicală obscură anunța că nenea Iancu lucrează la un roman cu titlul Patria și familia. Trebuie să fi fost ceva parodic, dacă n-o fi fost vreun fake news. Un an mai târziu, publica în Moftul român o parodie de câteva zeci de pagini: Smărăndița. Roman modern, având, se pare, ca obiect nuvela rurală Sultănica a lui Delavrancea. Era de fapt o joacă de-a romanul țărănesc, ajuns la modă mai târzior. Noroc cu ăia micii, Mateiu și Luchi, care au luat în serios specia de care s-a ferit tati.” Și o nedumerire ațățătoare: „S-o mai fi știind ceva de romanele, încă nepublicate, ale lui Vlad Caragiale, nepotul?”
3. O șarmantă dublă paralelă: Caragiale-Arghezi (seniori și juniori)
Paul Cernat dixit: „E ziua de naștere a patronul nostru spiritual, I. L. Caragiale. Dar mai e și o altă zi care n-ar trebui să treacă neobservată: a lui Eliazar Lotar Theodorescu (30 ianuarie 1905, Paris - 10 mai 1969, Paris), întâiul născut al lui Arghezi, devenit suprarealist parizian și vedetă mondială a fotografiei de artă sub numele Eli Lotar. Arghezi e al nostru, Eli Lotar - al lumii. La Paris, tot mediul artistic îl știe pe Eli și aproape nimeni pe Arghezi, iar la noi - viceversa. Dar cât se știe oare despre faza cosmopolită din tinerețea încă nerăspopitului Arghezi, după ce el și profesoara Constanța Zissu (poetă și feministă, printre altele) l-au avut pe Lotar la Paris? Dar despre stagiile argheziene din Franța, Elveția și Italia, dinaintea revenirii în țară?”
Complex psihanalitic față de tată
Pe fir: „Scrisorile din 1924 ale junelui Eliazar Theodorescu către amicul Dinu Mereuță din capitala Franței seamănă șocant cu scrisorile tânărului Mateiu Caragiale către N. A. Boicescu. Aceeași vervă deșucheată debordantă, aceeași ambiție de a ajunge și de a se emancipa de sub tutela paternă. Amândoi fiii, naturali la origine, recunoscuți ulterior, au un complex psihanalitic față de tații lor, pe care totuși îi continuă, ca artiști, în cheie polemică. Ambii au avut un comerț cu escrocul-mecena Bogdan-Pitești. În cele din urmă, Caragiale s-a exilat la Berlin, în schimb Arghezi s-a întors la brazdă. Și Caragiale senior venea dintr-o familie cu statut marital incert, iar Ion N. Theodorescu, fiul servitoarei secuie germanizate Rozalia Ergezy, a avut o relație proastă cu tatăl propriu, care l-a făcut să fugă, încă adolescent, de-acasă (primul poem, publicat la 16 ani într-o revistă a lui Macedonski - Liga ortodoxă, îi e dedicat). Pentru Elly, care locuia, după 1916, cu Arghezi și mama vitregă Paraschiva, durerile gestației acesteia cu Mițura din noiembrie 1924 au fost picătura care a umplut paharul și i-a precipitat fuga definitivă la Paris (unde se și născuse, în 1905), după peripeții desprinse parcă dintr-un film picaresc.”
Mașină de tuns în loc de bani pentru studii
Asemănările sunt împinse mai departe: „Caragiale-babacul îl tachina cu sadism pe aristocratul închipuit Mateiu, amintindu-i că amândoi au capul teșit de tăvile cu plăcinte duse de strămoșii lor la Stambul; toată viața, fiul său cel mare îl va acuza că l-a dezmoștenit. La rândul lui, când Elly a împlinit 18 ani, Arghezi i-a spus că n-are bani să-i dea pentru studii în străinătate, dar îi face cadou o mașină de tuns și bărbierit pentru nevoi proprii și, la nevoie, pentru a câștiga un ban ca bărbier și frizer. Până la urmă, atât Caragiale, cât și Arghezi le-au lăsat întâilor născuți, ca moștenire, un nume adunat pe-o carte și, mai ales, un temperament de (mare) artist în răspăr.”
4. Două luni în coșciug, pe ruta Berlin-Viena-Predeal-București
În final, un „moment” tipic românesc: „Lui Caragiale nu i-a fost ușor să se întoarcă la noi, după moarte, din exilul său asumat de la Berlin. Repatrierea sicriului cu trupul neînsuflețit a avut de așteptat câteva luni.”, sesiza criticul literar Paul Cernat. Cum așa? „În octombrie 1912 (Caragiale murise în 9 iunie), în calitate de proaspăt ministru de Interne în cabinetul condus (pentru prima dată în lunga sa carieră) de Titu Maiorescu, Take Ionescu deschide o linie de credit pentru reînhumarea fostului său amic și emul politic. Urcat din greșeală într-un vagon de marfă, coșciugul ajunge de la Berlin la Viena, unde stă mai multe zile, apoi, cu chiu cu vai, ajunge la Predeal, la granița Imperiului Austro-Ungar. În Gara de Nord, potrivit cotidianului Universul, ar fi ajuns fără acte și fără ca nimeni să știe ce-i înăuntru. Într-un târziu, șeful gării rupe sigiliul, vede cine-i acolo (oare cadavrul mai semăna cu ceva recognoscibil?), ia legătura cu Take Ionescu, iar acesta - cu Mateiu Caragiale, care - în calitate de fiu primogenit - face demersurile necesare pentru înhumarea la Bellu, în apropierea lui Eminescu (19 noiembrie). De atunci, duhul lui nenea Iancu ne bântuie.”
173 de ani se vor fi împlinit în această iarnă, la sfârșitul lunii ianuarie, de la nașterea dramaturgului I.L. Caragiale.
„Nenea Iancu și I.L. Caragiale erau una și acceași ființă.”, Garabet Ibrăileanu
„Proștii mor, însă prostia e nemuritoare.”, I. L. Caragiale
„Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.”, I. L. Caragiale
„Acolo, la Fefelei, era foarte răsfățat Caragiale, ca și Matei Eminescu.”, Agatha Bacovia, soția poetului Bacovia și fiică a Mizilului lui Caragiale