Adio, Alain Delon!

Frumuseţea perfectă, fizicul atletic, magnetismul privirii ochilor săi albaştri ca de gheaţă, între inocenţă şi cruzime, au fascinat femei şi cineaşti, dar au fost şi blestemul său. „Nu mă tem de bătrâneţe. Mă înspăimântă infirmitatea, neputinţa şi să mă arăt publicului meu devastat fizic, abrutizat de boală”, spunea actorul.

Poate că o viaţă atât de intensă, atât de generoasă, văzută fără regrete, devine o povară pentru memorie, mai ales când, după ce a fost iubit de cele mai frumoase femei ale timpului său, a rămas singur, chiar şi modelul olandez Rosalie van Breemen, ultima lui soţie, l-a părăsit.

O viață de poveste

Şi totuşi câte drame asemănătoare a înfruntat. A avut o copilărie dificilă. Fiu al unui mic proprietar de cinematograf de provincie şi al unei farmaciste, a fost abandonat de părinţi. La 4 ani, după ce aceştia s-au despărţit, a fost dat spre adopţie. Avea un caracter rebel faţă de orice autoritate sau disciplină, neavând relaţii idilice nici cu şcoala, nici cu familia, aşa că la 17 ani s-a înrolat în marină, plecând în Saigon şi a rămas cinci ani în armată, unde a făcut 11 luni de carceră pentru indisciplină.

A început zeci de meserii, pe care le-a abandonat, fiind înconjurat de persoane nu întotdeauna de cea mai bună calitate. L-au salvat pasiunea pentru o tânără actriţă, Brigitte Auber, şi întâlnirea cu Jean-Claude Brialy, care, uimit de frumuseţea sa, l-a îndemnat să încerce o carieră în cinema. Reţeta a funcţionat. Pleacă apoi la Roma, unde este găzduit de fotograful Gian Paolo Barbieri, şi unde producătorul David O. Selznick îi face propunerea de a pleca la Hollywood, oferindu-i un contract în exclusivitate, cu condiţia să înveţe bine limba engleză, contract pe care Delon îl refuză.

Se reîntoarce la Paris şi acceptă propunea lui Yves Allegret, care îl alesese pentru un rol în Godot. Allégret i-a oferi lui Delon primul său rol în filmul Quand la femme s’en mêle. Delon şi-a arătat, apoi, latura comică în filmul Faibles femmes, un film franco-italian, realizat de Michel Boisrond în 1959.

În 1958, tânărul actor o întâlneşte pe Mylène Demongeot (cunoscută şi publicului din România pentru rolul din Vrăjitoarele din Salem), veşnica rivală a lui Brigitte Bardot. Începuturile lui Alain Delon sunt departe de marele succes, dar este suficient pentru a-l remarca Renè Clement, care îi oferă rolul lui Tom Ripley în Delict în plin soare după Patricia Highsmith. Succesul lui a fost extraordinar, lucru care l-a impresionat şi pe Luchino Visconti, acordându-i rolul principal, Rocco Parondi, în filmul Rocco şi fraţii săi. Capodopera lui Luchino Visconti poate fi vizionată în versiunea restaurată la Cineteca din Bologna. Versiunea integrală include două scene de violenţă pe care cenzura epocii le tăiase.În 1960, un alt fulminant succes, în regia lui Henri Verneuil, cu Lovitură la cazino, alături de Jean Gabin, punându-i-se astfel o pecete pentru întreaga carieră în abordarea filmelor noir, poliţiste.

Se îndrăgosteşte la nebunie de Romy Schneider, pe care o cunoscuse cu doi ani în urmă în Christine (1958). Cei doi cuceresc într-un timp extrem de scurt Parisul, notorietatea, culminând cu filmul Piscina (1968), în regia lui Jacques Deray.

O activitate prodigioasă în cinematografie

Lista filmelor în care el a evoluat este impresionantă. E de ajuns să ne gândim şi la Jean-Pierre Melville, care i-a încredinţat rolul Jef Costello din Samuraiul, l-a distribuit în Un Flic şi Le Cercle Rouge, dar şi la regizorul Jacques Deray, care i-a oferit rolul Roch Siffredi în Borsalino. Filmul este inspirat de romanul Bandiţi la Marsilia de Eugène Saccomano şi de figurile lui Paul Carbone şi François Spirito, doi membri mafioţi ai anilor ’30. Alain Delon, un gangster care, după ce execută o pedeapsă cu închisoarea de şase luni, îşi găseşte iubita, Lola (Catherine Rouvel), în braţele altui bărbat, François Capella (Jean-Paul Belmondo). După o încăierare, cei doi decid să-şi unească forţele, pentru a urca în ierarhia comunităţii gangsterilor. O peliculă cu încasări fabuloase.

Un alt rol impresionant a fost Tancredi din Ghepardul, unde evolua alături de Claudia Cardinale şi Burt Lancaster, cu care obţine Palme d’Or la Cannes în 1963. ”Ghepardul este un imn simfonic adus Siciliei, peisajului şi parfumurilor sale, frumuseţii, dar şi violenţei. Filmul lui Visconti este una dintre cele mai frumoase experienţe vizuale ale istoriei cinema-ului”, spunea regizorul Martin Scorsese. Şi această peliculă a fost restaurată.

Faima sa a fost recunoscută şi datorită peliculei Eclipsa, în regia lui Michelangelo Antonioni, un evolua alături de Monica Vitti. Un film care a făcut legendă.

Ani de zile n-a avut rival în Franţa, exceptându-l pe Jean-Paul Belmondo, o competiţie exaltată de presă, dar adesea întreţinută de cei doi. Ascensiunea sa a fost rapidă, deja de la vârsta de 23 de ani fiind comparat cu actori francezi celebri ca Gérard Philipe şi Jean Marais, precum şi cu actorul american James Dean.

Delon devine protagonistul filmelor de aventură, al peliculelor poliţiste, de la Lovitură la Cazino la Borsalino&Co, de la Crisanteme pentru un delict la Samuraiul, toate cu fabuloase încasări. O altă peliculă remarcabilă, din 1973, în regia lui Jose Giovanni, este Doi oameni în oraş, în care îi dă replica inegalabilului Jean Gabin.

O carieră strălucitoare: 95 de filme. ”Am interpretat o mare varietate de personaje. Nu am fost însă, din păcate, Jesus Christ. Cinematograful nu mi-a lipsit”.

Cu fizicul său de atlet, a reuşit adevărate performanţe în Laleaua neagră, în regia lui Guillaume şi Julien de Saint-Preux, şi Zorro, în regia lui Duccio Tessari. A avut întotdeauna o pasiune fără limite pentru cinema-ul de autor, cu incursiuni memorabile, precum Prima noapte de linişte de Valerio Zurlini (1972), Mr. Klein de Joseph Losey (1976), Un amore di Swann de Volker Schlondorff (1984), Nouvelle Vague de Jean-Luc Godard (1990).

O altă peliculă, Monsieur Klein, în regia lui Joseph Losey, în care Alain Delon era atât actor în rol principal, cât şi producător, s-a bucurat de mare succes, pelicula fiind câştigătoare a Premiului César în 1976. Acţiunea se petrece la Paris, în 1942, sub ocupaţie germană, când alsacianul Robert Klein face afaceri cumpărând obiecte de artă de la evreii aflaţi în dificultate. Conducând spre ieşire o persoană de la care cumpărase un tablou al olandezului Adriaen van Ostade, el descoperă în cutia poştală un exemplar din Informations juives (Informaţii evreieşti). Îşi dă seama că mai există un alt Robert Klein, înregistrat la poliţie ca evreu. Dintr-odată, numele lui capătă rezonanţă suspectă şi îl transformă în pradă. El descoperă, încetul cu încetul, viaţa oamenilor pe care până nu de mult îi ignora total.

Viața personală

În viaţa particulară era un bărbat adorat de femei. Dar dacă este adevărat aşa cum el afirma în ultimul timp, Romy Schneider a fost adevărata sa dragoste. Au urmat Nathalie, prima soţie, Jill Fouquet, Nico, Dalida, Mireille Darc… sunt numai câteva nume de pe listă.

În plan personal a restabilit relaţiile cu fiul său Anthony, de la care are trei nepoţi. S-a apropiat mai mult de fiica sa cea mică, Anouchka, cu care a jucat în teatru, în spectacolul O zi particulară, de Eric Assou. A dăruit prietenilor obiectele la care ţinuse foarte mult odinioară. A vândut cea mai mare parte a proprietăţilor sale, şi, la licitaţii, obiectele dragi. Acum, trăieşte între Elveţia (a cărei cetăţenie o are de la începutul anilor ’90) şi Franţa. Deţine o mare proprietate la care ţine foarte mult, unde şi-a înmormântat câinii (mai mult de 45) şi şi-a pregătit o capelă funerară unde şi-ar dori ca femeile care l-au iubit, precum şi copiii săi să-i aprindă o lumânare.

În politică s-a declarat întotdeauna un conservator,venerându-l pe Generalul De Gaulle, a fost prieten cu Jean-Marie Le Pen, a primit Legiunea de Onoare de la Jacques Chirac, dar printre prietenii săi se aflau şi importanţi oameni de stânga, precum Luchino Visconti şi Jack Lang, Bernard Henri-Lévy şi Joseph Losey. Ultimul său rol a fost în 2008, când l-a interpretat pe Iulius Caesar din Asterix la Olimpiade.

Este crepusculul unui actor care a dominat cinemaul european peste 30 de ani. Delon a fost şi este o icoană, o marcă de succes, un mit demn de starurile hollywoodiene.

Alain Delon, Ultimul Samurai al cinematografului francez, a fost elogiat de presa din întreaga lume ”ca o legendă vie”, ca ”o frumuseţe sălbatică”, ”idealul masculin”, ”obiect al fantasmelor”.

Un om, un actor, un mit: Alain Delon.

Drum lin spre stele...