De la Paris ne-a venit vineri un mesaj: “Succes excepţional la Theatre de la Commune cu spectacolul “Que la noce commence”, realizat după scenariul filmului românesc “Nunta mută” scris de Horaţiu Mălăele şi Adrian Lustig. La finalul reprezentaţiei, regizorul Didier Bezace i-a prezentat pe cei doi autori în aplauze prelungite şi emoţionante. Au fost de faţă Marie-France Ionesco – fiica marelui dramaturg francez de origine română Eugene Ionesco, Roch Lener, director al societăţii BAC Films – distribuitorul internaţional al lungmetrajului “Nunta mută”, François Bony, primarul din Aubervilliers, dar şi regizorul Petrika Ionesco, poetul Dinu Flămând şi alte prezenţe notabile”.
Premiera cu “Que la noce commence” a avut loc joi seara, la Théâtre de la Commune - Centre dramatique national d’Aubervilliers. Teatrul, aflat într-o suburbie a Parisului, e administrat de Ministerul Culturii din Franţa.
La telefon, Horaţiu Mălăele, căruia i-a fost organizată, cu prilejul premierei, o expoziţie cu lucrări personale, vreo 35 – portrete, nuduri, grafică, ne-a spus că la apariţia sa spectatorii l-au recunoscut imediat, căci îi văzuseră portretul în expoziţie. A fost o seară care i-a emoţionat pe Mălăele şi Lustig.
Regizorul spectacolului Didier Bezace, care este şi director al Théâtre de la Commune d’Aubervilliers, impresionat de “Nunta mută”, în regia lui Horaţiu Mălăele, le-a cerut permisiunea autorilor scenariului de a face o adaptare scenică.
La sediu, “Que la noce commence” are programate pentru început 35 de reprezentaţii (capacitatea sălii e de peste 600 de locuri), după care trupa va juca alte 30 de spectacole în turneu, în şapte oraşe din Franţa.
http://www.theatredelacommune.com/cdn/saison-2012-2013/que-la-noce-commence