Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jorge Mario Pedro Vargas Llosa s-a născut în 28 martie 1936 la Arequipa (al doilea oraș ca importanță în Peru), şi a copilărit în Bolivia, la Cochabamba, împreună cu mama şi bunicii materni, fără tată, despre care i s-a povestit că murise ca un erou. O minciună împletită pentru a acoperi comportamentul rușinos al bărbatului care-și părăsise soția însărcinată, la nici cinci luni după căsătorie. Copilul avea să-și cunoască părintele la 10 ani, când acesta a revenit intempestiv în țara mamei pentru a-i lua și a-i duce la Lima, rupându-și pentru totdeauna fiul de universul idilic al copilăriei. Odată cu cunoașterea tatălui, Jorge Mario Pedro avea să învețe și disciplina, violența, frica, nedreptatea.
Militar ratat, literat în devenire
Avea totodată să-i cunoască pe Alexandre Dumas și Victor Hugo, ale căror cărți le-a devorat într-un climat social ostil, într-o țară, Peru, condusă cu mână de fier de dictatorul Manuel Odría. În cei opt ani în care don Manuel a făcut ce-a vrut din peruani, adolescentul înalt cu dinți puternici și privire pătrunzătoare a studiat dreptul și literatura la Universitatea din San Marcos (experiența nefastă din vremea regimului Odría a fost reflectată ulterior în romanul Conversație la catedrală (1969). Asta după ce vreme de doi ani, între 1950 și 1952, la insistențele tatălui, a urmat cursurile unei școli militare private din Lima (odisee eșuată descrisă în primul său roman, Oraşul şi câinii).
În grațiile mătușii și ale verișoarei
Odată scuturat jugul patern, tânărul Vargas Llosa și-a concentrat energia în cele mai mari pasiuni ale sale: scrisul și cititul. La 19 ani, explorându-și erotismul, Mario ia o decizie care va stârni un nou scandal-monstru în familie - se căsătorește cu cumnata unchiului matern, Julia Urquidi, femeie divorțată, cu 11 ani mai mare decât puștiul cu aere de literat. 9 ani își va trăi fanteziile alături de această femeie, evocată ulterior în romanul Mătușa Julia și condeierul (1977). Nu-i singurul amantlâc în familie, după doar un an de la despărțirea de Julia, Mario prinzându-se în hora iubirii pentru o verișoară, Patricia. O ia de nevastă și au împreună trei copii (Alvaro Vargas Llosa, scriitor, Gonzalo, și Morgana, fotografă).
Aburii comunismului
Stabilizat în dragoste, Llosa se lasă prins în aburii comunismului. Până la începutul anilor șaptezeci, Mario a perceput în socialism și în revoluția cubaneză o serie de idei care întruchipau modernitatea și o soluție la viciile morale și subdezvoltarea economică a Americii Latine. Cu toate acestea, când revoluția s-a metamorfozat în dictatură opresivă, scriitorul Vargas Llosa s-a distanțat de politicile lui Fidel Castro, s-a lepădat de prietenul Gabriel Garcia Marquez (pe care chiar l-a pălmuit, acuzându-l de servilism!) și de socialism. A început să susțină reformismul, pluralismul liberal, democrația și piața liberă - totul împotriva bubelor purulente ale istoriei republicane americane latine: revoluția, dictatura, naționalismul, rasismul, misticismul religios, corupția, dogmatismul etc. (a scris în siajul acestor sentimente o carte-document: Războiul sfârșitului lumii, 1981).
Aventuri politice
În 1987, încercarea președintelui Perului, Alan García, de a naționaliza industria bancară a fost respinsă public de Vargas Llosa, care a văzut acest proiect ca pe o strategie de a acumula putere și de a plasa mass-media și afacerile în mâinile guvernului. Cu sprijinul unor mari sectoare ale populației, scriitorul a organizat marșuri de protest care l-au catapultat în arena politică. Movimiento Libertad, care se opunea lui Alan García, a evoluat în Frente Democrático, trei ani mai târziu. Ca lider al acestui partid, Llosa a candidat la alegerile prezidențiale din 1990. A pierdut în turul doi în fața inginerului Alberto Fujimori (care a instaurat o dictatură despotică și coruptă pentru care ispășește în prezent o pedeapsă). Amintirile acestor ani pot fi găsite în cartea de memorii Peștele în apă (1993).
Viață de (mare) scriitor
Începutul anilor 2000 a reînviat perioada de tinerețe în care Llosa a vânturat Europa (Franța și Spania, mai precis; la Universitatea Complutense din Madrid obținuse, în 1959, titlul de doctor în litere și filosofie) ca profesor de limba spaniolă și jurnalist. A dat uitării politica, a început să-și șlefuiască și să-și publice piesele de teatru scrise în anii ’80 (în unele a și jucat!), să predea literatură la universități din America de Nord, să se bucure de existența de mare scriitor. Succesele s-au înnodat firesc. În 2010, Academia Suedeză i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, iar în 2023 a fost primit în Academia Franceză, ocupând cel de-al optsprezecelea fotoliu și devenind astfel primul membru al așa-numiților Immortels fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în limba franceză… Mario Vargas Llosa s-a stins la Lima, înconjurat de familie, prieteni, de toți cei care au măcar o carte cu numele său pe copertă în bibliotecă.
Fuga de realitate
În discursul prilejuit de acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa s-a confesat în stilu-i obișnuit - curat și frapant - tulburând asistența: „A fost odată ca niciodată, un băiat care a învățat să citească la vârsta de cinci ani. Acest lucru i-a schimbat viața. Datorită poveștilor de aventură pe care le citea, a descoperit o cale de a scăpa de casa săracă, de țara săracă și de realitatea săracă în care trăia și de a călători în locuri minunate, hipnotizante, populate cu cele mai frumoase ființe și cele mai surprinzătoare lucruri, unde fiecare zi și fiecare noapte aduceau o viață mai intensă, mai palpitantă, mai neobișnuită formă de beatitudine. Îi plăcea atât de mult să citească povești, încât într-o zi acest băiat, care acum era tânăr, a început să le inventeze el însuși și să le scrie. Îi era greu să o facă, dar îi făcea plăcere și îi plăcea să scrie povești la fel de mult pe cât îi plăcea să le citească.”
Cerșetor și prinț
În completare: „Personajul din povestea mea, totuși, era foarte conștient de faptul că lumea reală era un lucru și lumea fantezistă a viselor și a literaturii cu totul altceva, și că aceasta din urmă ieșea la lumină doar atunci când citea și scria povești. În restul timpului, dispărea. Până într-o zi când, la primele ore ale dimineții, protagonistul poveștii mele a primit un telefon misterios în care un domn cu un nume care sfidează orice pronunție l-a anunțat că a câștigat un premiu și că pentru a-l primi va trebui să călătorească într-un loc numit Stockholm, capitala unui ținut numit Suedia (sau ceva de genul acesta). Spre nedumerirea sa totală, personajul meu a început să experimenteze în viața reală una dintre acele povești pe care până atunci le găsise doar pe tărâmul ireal și ideal al literaturii. Dintr-o dată s-a simțit așa cum trebuie să se fi simțit săracul confundat cu prințul, din povestea lui Mark Twain. El este încă acolo, destul de speriat, fără să știe dacă visează sau este complet treaz, dacă ceea ce se întâmplă este real sau o minciună, dacă ceea ce se întâmplă este viață sau literatură, pentru că granița care le separă pe cele două pare să fi dispărut cu desăvârșire.”
Un clasic în viață (și în moarte)
La final, o apreciere marca Paul Cernat, critic literar: „Mario Vargas Llosa era, probabil, ultimul scriitor mondial despre care se putea vorbi ca despre un clasic în viață - unul din categoria grea a lui Tolstoi, Joyce, Thomas Mann... A murit la 89 de ani (împliniți pe 28 martie) dar intrase de multă vreme în istorie - inclusiv în istoria complicată a Americii Latine, despre care se pot adăuga multe. A spune că am crescut cu romanele lui (nu le mai enumăr, mi-e greu să fac un clasament personal) și că face parte din bibliografia oricărui cititor general cultivat e un truism. Marea literatură dintotdeauna a crescut cu cărțile celor de calibrul său. Putem spune, de asemenea, că a onorat Premiul Nobel, nu că Premiul Nobel l-a onorat. A încarnat, pur și simplu, ideea de mare scriitor cu firesc și noblețe.”
De două ori în România
Mario Vargas Llosa a fost de două ori în România: în septembrie 2005 la București, când a susținut un dialog cu Gabriel Liiceanu, cu titlul „Chipuri ale răului în lumea de astăzi”, și în mai 2013 la Cluj, invitat pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai, unde a susținut un al doilea dialog cu Gabriel Liiceanu, „Despre ficțiune, literatură și civilizația umană”. Cele două dialoguri au apărut în volumul Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală, publicat la Editura Humanitas Fiction în 2024.
28 martie 2025 e data în care Mario Vargas Llosa a împlinit 89 de ani. După două săptămâni, în 13 aprilie, se stingea din viață la Lima.
„A fost odată ca niciodată, un băiat care a învățat să citească la vârsta de cinci ani. Acest lucru i-a schimbat viața. Datorită poveștilor de aventură pe care le citea, a descoperit o cale de a scăpa de casa săracă, de țara săracă și de realitatea săracă în care trăia.”, Mario Vargas Llosa
În anii 1960, literatura latino-americană a cunoscut o dezvoltare rapidă care a ajuns să fie numită El Boom. Autorul peruan Mario Vargas Llosa a fost în centrul acestei explozii.
„Nu cred că după Llosa și Marquez literatura, intrată în societatea spectacolului, a mai produs un star la fel de cunoscut. Politică, amoruri ilicite și mare literatură, adică legendă.”, Bogdan Crețu, critic literar
„Putem spune, de asemenea, că Mario Vargas Llosa a onorat Premiul Nobel, nu că Premiul Nobel l-a onorat. A încarnat, pur și simplu, ideea de mare scriitor cu firesc și noblețe.”, Paul Cernat, critic literar
Citește pe Antena3.ro
