Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori, teatrul deschide calea către sensurile absconse ale unei opere, prin jocul scenic și catharsis, așa cum simpla lectură nu o poate face. Un spectacol cu doi actori, interpretând rolurile pe rând, în succesiunea scenelor, cu același decor fix, dar cu o capacitate extraordinară de a induce emoția, prin jocul scenic și interpretare, poate aduce surpriza unei revelații ce vine ca o epifanie. Așa s-ar putea caracteriza spectacolul „Micul Prinț”, pus în scenă după romanul de mici dimensiuni cu același nume, al lui Antoine de Saint-Exupéry, un spectacol independent găzduit de Teatrul Național din București, în această perioadă.
„Micul Prinț” nu este nici o carte, nici un spectacol pentru copii. Nici măcar pentru adolescenți, ci pentru „oameni mari” care mai pot înțelege esența vieții. Tocmai de aceea, spectacolul care pune în scenă celebra carte a scriitorului și aviatorului francez Antoine de Saint-Exupéry, din 1943, trebuie să fie văzut ca un prilej de analiză și introspecție, mai mult decât ca o piesă de teatru clasică.
Simplificând foarte mult scenografia și transpunând dialogul dintre personaje într-un joc al schimbului de roluri, piesa de teatru transpune publicul contemporan într-un illo tempore al dramaturgiei, în care purificarea spirituală prin artă se făcea pe baza emoției puternice produse de participarea spectatorului la subiectul filosofic discutat, în parabole și sensuri absconse, în cea mai profundă alegorie a singurătății.
Romanul de mici dimensiuni publicat în plin război a fost considerat de la început cea mai bună carte a secolului al XX-lea în Franța și a devenit una dintre cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în 361 de limbi și dialecte, inclusiv în Braille, iar vânzările anuale depășesc două milioane de exemplare. „Micul Prinț” este una dintre cel mai bine vândute cărți publicate vreodată și a doua carte cea mai tradusă în lume, după Biblie. Dar pentru a-i înțelege pe deplin sensurile ascunse în alegorie este nevoie de o înțelegere profundă a vieții, în urma multor experiențe și trăiri de mare intensitate.
Se înțelege cu inima
Piesa de teatru aduce totul mai aproape de simțuri, înlesnind interpretarea alegoriei. După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Saint-Exupéry s-a exilat în America de Nord, unde a scris și această capodoperă despre singurătate, prietenie, iubire și pierdere, despre inutilitatea vanității și ridicolul pe care mulți nu sunt capabili să-l perceapă despre ei înșiși. „Oamenii mari” sunt, de fapt, atât de mici, încât nu se mai pot percepe nici pe ei înșiși așa cum sunt, iar după ce își pierd inocența nu mai pot percepe realitatea - adică acele lucruri mari, cu adevărat importante, care se „văd” doar cu sufletul. Așa definește naratorul-personaj esența vieții pe care „oamenii mari” nu o mai pot pricepe.
De la prima publicare în Statele Unite, nuvela a fost adaptată în numeroase forme de artă și în media, inclusiv în înregistrări audio, piese de radio, scenete live, în filme, în televiziune, în balet și în piese de operă.
Varianta care se joacă astăzi în România, cu Oana Pellea și Lari Giorgescu, este una dintre aceste adaptări, aducând în fața publicului toate elementele de bază ale operei lui Saint-Exupéry care apar și în carte, respectiv desenele autorului, care însoțesc textul și fără de care nu se poate înțelege o mare parte a mesajului transmis de scriitor.
Cartea este o poveste poetică însoțită de ilustrații în acuarelă făcute de autor, în care acesta se suprapune cu naratorul și cu personajul principal, în timp ce micul prinț pe care îl întâlnește, ca pilot naufragiat în deșert, poate fi interpretat ca un alter ego, dar și ca personaj emblematic ce întruchipează imposibilitatea păstrării purității copilăriei - variantă posibilă doar sub forma unui prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid.
Pentru oamenii mari și copilul din fiecare
Spectacol este recomandat persoanelor cu vârsta peste 12 ani, tocmai pentru a putea fi înțeles, măcar parțial. „Ceea ce contează cu adevărat nu putem înțelege decât cu inima” este replica principală a „Micului Prinț”, dar „inima” nu înseamnă doar capacitatea de a percepe alegoria, ci și posibilitatea de decriptare a sensurilor exprimate subtil, pe care doar o persoană cu o bogată experiență de viață le poate decripta.
Pe scena Teatrului Național din București și pe alte scene din țară, publicul este invitat la un spectacol plin de candoare și emoție. „Toți oamenii mari au fost cândva copii... dar doar câțiva dintre ei își mai amintesc”. Este un spectacol pentru oameni mari și pentru copilul din fiecare.
Citește pe Antena3.ro
