x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Ministerul Cultelor a sărbătorit 160 de ani de la înființare

Ministerul Cultelor a sărbătorit 160 de ani de la înființare

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Feb 2022   •   12:38
Ministerul Cultelor a sărbătorit 160 de ani de la înființare

Academia Română și Secretariatul de Stat pentru Culte au organizat o manifestare intitulată Ministerul Cultelor la 160 de ani.

Manifestarea a avut loc în Aula Academiei Române fiind moderată de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române.

În deschidere a luat cuvântul acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a citit mesajul trimis de Klaus Werner Iohannis, Președintele României.

Președintele Academiei Ioan Aurel Pop, sublinia cu acest prilej, reamintind că Academia Română are câteva puncte de interferență cu această „venerabilă” instituție: "Între personalităţile marcante ale vieţii intelectuale şi politice care au condus ministerul sau departamentul sau secretariatul Cultelor s-au aflat numeroşi membri ai Academiei Române, între care îi amintim pe Vasile Alexandrescu-Urechia, membru fondator al Academiei, Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, şi el membru fondator al Academiei, Titu Maiorescu, Petru Poni, preşedinte al Academiei, Spiru Haret, Dimitrie A. Sturdza, preşedinte al Academiei, Ion C. Brătianu, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, P.P Negulescu, Vasile Goldiş, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, şi el preşedinte al Academiei, episcopul Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin Giurescu, Ion Petrovici, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Vlăduţescu, Răzvan Theodorescu".

Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi a explicat că dacă în țara noastră, de-a lungul timpului, nu au existat conflicte interreligioase, a fost și rezultatul atenției pe care orice guvern care a venit la putere, a acordat-o credinței și diferilelor forme de cult ale acesteia: „România are șansa de a fi o țară în care să domnească pacea inter-confesională și interreligioasă, să existe o relație de prietenie și colaborare între cultele religioase”.

Au rostit alocuțiuni Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte precum și conducătorii tuturor cultelor religioase din România.

În cadrul acestui eveniment "Ministerul Cultelor - 160 de ani", organizat de Academia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte, Consilierul Prezidenţial Sergiu Nistor a înmânat secretarului de stat pentru Culte Victor Opaschi Medalia Aniversară a Centenarului „Marii Uniri”, acordată Secretariatului de Stat pentru Culte de preşedintele Klaus Iohannis.

"Sigur, vindecarea rănilor psihice şi a sentimentelor de nesiguranţă ale semenilor noştri în suferinţă, ale celor care şi-au pierdut rude, apropiaţi, prieteni şi cunoscuţi, nu s-au epuizat. Asistenţa religioasă continuă în spitale, în şcoli, în comunităţile noastre, cu aceeaşi discreţie şi abnegaţie. Cred că este momentul ca o dată în plus să recunoaştem şi să apreciem cum se cuvine implicarea personalului de cult. Vindecarea trupurilor şi a sufletelor merg împreună mână în mână în componenta religioasă pe care cultele o asumă şi o oferă cetăţenilor români, care este salutară în momente de criză şi de restrişte", a precizat Premierul Nicolae Ciucă în mesajul trimis.

Secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi, care a făcut un istoric al Ministerului Cultelor de la înfiinţare şi până în prezent, a subliniat importanţa elaborării Legii privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor în România, pe care a caracterizat-o drept un act normativ "democratic şi european, nu numai prin principiile generale pe care le expune, ci şi prin prevederile sale concrete".

Au fost transmise mesaje, printre altele, din partea secretarului general adjunct al Guvernului Istvan Zahoranszki, a ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a preşedintelui Curţii Constituţionale, Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ, precum şi a Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a transmis mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, iar Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Aurel Percă, a transmis mesajul său adresat Secretariatului de Stat pentru Culte.

Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCDER) şi liderul religios al musulmanilor din România, Iusuf Murat, au vorbit în numele comunităţilor pe care le conduc.

×