Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Născut la Razgrad, în Deliormanul bulgăresc supus Imperiului Otoman, și trecut la cele veșnice pe Bosfor, în vechiul Constantinopol, fiul lui Nicolai Coci (comerciant de vite și agă) va prelua tronul Moldovei cu sprijinul turcilor otomani. Ambițios, bogat și tenace, va duce o politică îndrăzneață, poate prea îndrăzneață. Încercând să preia și tronul Țării Românești, războindu-se ani mulți cu Matei Basarab și principii Transilvaniei, Vasile Lupu avea să piardă până la urmă și domnia Moldovei.
Bunicul Papa Coci – albanez ori greco-vlah
Dar să-i dibuim, sub oblăduirea distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi, rădăcinile: „Că Vasile Lupu avea un bunic - Papas Coci - cu origini în Epir, mutat în Arbănașii de Razgrad (Bulgaria de astăzi), nu e deloc un secret. Cel mai probabil, va fi fost albanez ori greco-vlah. Numele de Vasile, domnitorul Moldovei îl va primi ceva mai târziu (jinduind - cum ajunsese putred de bogat și cu pretenții deloc mărunte de ocrotitor al Bisericii - după vechiul Bizanț), la Botez acesta fiind numit în cinstea Mucenicului Lup (purtat de vreo rubedenie, ce îl va fi nășit).”
Oi (ieftine) din Valahia vândute (scump) la Istanbul
În completare: „Tatăl lui va moșteni din familie îndeletnicirea de neguțător de animale, în special de oi. Le cumpăra ieftin din Valahia și le vindea la Stambul cu un preț de două-trei ori mai mare. De aici, numele de Coci. În fapt, un supranume, îmbrăcând aceeași semnificație în turcă și albaneză (în ultima, cu unele nuanțe), cunoscut fiind în zona Epirului și printre aromâni. Astfel, Coci (koç) se tălmăcește prin berbec din turcește. În albaneză, prin berbec, berbec/ țap fără un corn, pui de bivol. Totodată, la figurat, are înțelesul de om robust, tenace. Supranumele, în Imperiul Otoman, era căpătat mai ales de negustorii de oi: Berbecul. Nasc și din berbeci lupi, iaca...”
De la boieroaica grecoaică, la fina româncă
Mai departe, miza tot pe un nume cu origini greco-aromâne - Aspasia: „Aspasia este un nume antic grecesc, ajuns la noi târziu, pe filieră neogreacă. Dat, în general, de boieroaicele grecoaice finelor lor românce. Cu înțelesul de fericita, plăcuta, cea întâmpinată cu bucurie. În greacă, folosit atât la masculin, cât și la feminin: Ασπάσιος, Ασπασια. Aspasia este numele mamei lui Ioan Ianolide. Născută la Tecuci, Teleorman. În zonă își aveau moșiile familiile Kalinderu (Tecuci), Guma (Siliștea Gumești), Leventis (Plopi). Soțul ei, Niculache Ianolide, arendaș al familiei Berindei (Dobrotești-Beuca), avea, de asemenea, origini greco-aromâne.”
Băiat mare pe picior de însurătoare
În continuare, un cuvânt cu origine uitată – „flăcău” – folosit parcă tot mai rar astăzi: „Flăcăul este un tânăr necăsătorit, băiat mare, aflat în pragul însurătorii. Provenit din vechea slavă - hlaku. Păstrat și în polonă - chłopiec, ucraineană - hlopeț, sârbă - hlapac. Cu același sens: tânăr neînsurat, holtei, băiat care poate fi însurat/ poate să se însoare. Sub forma hlaku, aflat în mai multe texte vechi slave, cu lămurirea: bezbracin - tânăr neînsurat.”
Mișto, nașpa - „țigănii”
Să nu lăsăm însă deoparte prezentul limbii române, infiltrată (din păcate) și de cuvinte/expresii departe de laude: „Parcă e mai mișto la alții, ca să nu zic nașpa...”, a punctat, nu fără o undă de ironie-indignare, etnologul Gheorghiță Ciocioi. Apoi: „Nu folosesc și nu îmi place să aud cuvinte precum mișto, ori nașpa. La fel cum nu concep ca unii să-și dea cu părerea la întâmplare - cum că limba română s-ar fi țiganizat ca nici o alta de pe lume. Asta înseamnă să nu cunoști ce se întâmplă cu adevărat în zonă atunci când faci o astfel de afirmație. La sârbi și la bulgari, de pildă, care au mai mulți țigani ca noi raportat la numărul de locuitori. Acolo sunt folosite de majoritari expresii și cuvinte greu de reprodus (în tălmăcire). În viața de zi cu zi. Destul de frecvent. Mă abțin să le însemnez aici pe cele mai deocheate.”
Citește pe Antena3.ro
Gagiu, kancik/ canci, șucar…
Exemple: Iată, totuși, unele ceva mai cuminți: „Devel – Dumnezeu; ah, Devla, Devla! - o, Doamne, Doamne!; baro – mare; Оoo, mnogo si baro! - o, ești mare/tare; amal – prieten; amale, dai da idem - prietene, hai să mergem; gadjo – gagiu; kakvo me gledaș, gadjo? - ce te uiți așa la mine, băi gagiu?; so manghes? - ce vrei?; so manghes, be? - bă, tu ce dorești (până la urmă)?; kancik – nimic; kancik za iadene - nimic de mâncare. Pe altele, în uz la bulgarul de rând, nu le mai traduc (has mu kar na motokar; șukar - foarte des folosit; șukariteten; dav tu bule etc.”
Nume cu înțeles/ origine uitate
Drochia – dropia iute de picior
„Mic oraș în Basarabia. Drochia e, de fapt, pronunția în grai moldovenesc a numelui unei păsări: dropie. Termen împrumutat în română din bulgară: dropla/droplia. Ajuns în mai multe limbi slave din grecește: δραπέτης - fugar. De la obiceiul acestei păsări de a o șterge, în ciuda greutății ei, într-o clipită. De asemenea, nume al unor așezări din județul Constanța și Cadrilater (ultima, Dropla).”
Iordan – praznicul Botezului Domnului
„Numele de Iordan, Iordanca, Danciu nu (pro)vin în mod direct de la râul Iordan, ci de la praznicul Botezului Domnului. La slavii sudici, ziua este numită Iordanovden - Ziua (Botezului Domnului la/în) Iordan. De altfel, numele de Iordan, Iordanka, împreună cu diminutivul Dancio, sunt întrebuințate mult mai des la sud de Dunăre decât la români.”
Sarov - mlaștină, baltă
„Localitate și pustie legate de un cuvios popular în Ortodoxie - Sfântul Serafim de Sarov (pe care Sinodul Rus cu greu l-a canonizat, dosarul trecerii sale în rândul sfinților fiind un adevărat roman polițist). Orașul de astăzi a devenit așezare rusească târziu (sec. al XVII-lea). A împrumutat numele pustiei - primit după cel al râului Sarovka. Hidronimul în cauză este unul de origine fino-ugrică: sara - mlaștină, baltă, râu mlăștinos. Nume des întâlnit în toponimia Mordoviei și zonelor dimprejurul acesteia, ajunse rusești.”
Preda (pentru fete), Predă (pentru băieți)
„În trecut, zi onomastică pentru mii de români. Numele Sfântului Ioan Înaintemergătorul (Predtecea, slav.) s-a folosit ca nume de Botez multă vreme la noi. În sudul țării: Predă pentru băieți, iar Preda pentru fete. În timp, va conta doar modul de consemnare în scripte, nu pronunția - Preda. Numele slav Pred(ă)tecea e transpunerea lui Prodromos din greacă, folosit până astăzi ca nume de Botez în Elada. Românii au preferat (Ioan) Preda, forma scurtă a numelui, la fel ca în cazul numelor Radomir = Radu, Vladislav = Vlad/ Vladko/ Vlaicu, Negoslav = Neagoe etc. La fixarea numelor, începând cu 1840, Nicolae sin Preda, de pildă, va ajunge Nicolae Preda. Ori Predescu.”
„Că Vasile Lupu avea un bunic - Papas Coci - cu origini în Epir, mutat în Arbănașii de Razgrad (Bulgaria de astăzi), nu e deloc un secret.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele de Vasile, domnitorul Moldovei îl va primi ceva mai târziu la Botez, acesta fiind numit în cinstea Mucenicului Lup (purtat de vreo rubedenie, ce îl va fi nășit).”, Gheorghiță Ciocioi
„Coci (koç) se tălmăcește prin berbec din turcește. În albaneză, prin berbec, berbec/ țap fără un corn, pui de bivol. Totodată, la figurat, are înțelesul de om robust, tenace.”, Gheorghiță Ciocioi
„Aspasia este un nume antic grecesc, ajuns la noi târziu, pe filieră neogreacă. Dat, în general, de boieroaicele grecoaice finelor lor românce.”, Gheorghiță Ciocioi
„Nu folosesc și nu îmi place să aud cuvinte precum mișto, ori nașpa. La fel cum nu concep ca unii să-și dea cu părerea la întâmplare - cum că limba română s-ar fi țiganizat ca nici o alta de pe lume.”, Gheorghiță Ciocioi
