x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzeul de Istorie Militară din Sofia găzduieşte o expoziţie de artă cu lucrări cu mesaj anti-război

Muzeul de Istorie Militară din Sofia găzduieşte o expoziţie de artă cu lucrări cu mesaj anti-război

de Redacția Jurnalul    |    17 Noi 2024   •   23:20
Muzeul de Istorie Militară din Sofia găzduieşte o expoziţie de artă cu lucrări cu mesaj anti-război

Tema războiului şi a artei este punctul central al expoziţiei temporare "În umbra războiului", de la Muzeul Naţional de Istorie Militară din Sofia. Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii ianuarie 2025, au declarat organizatorii.

Muzeul va prezenta lucrări ale unor artişti bulgari proeminenţi precum Alexandar Mutafov, Boris Denev, Vladimir Dimitrov - Maestrul, Georgi Mashev, Ivan Valchanov, Konstantin Shtarkelov, Nikola Kozhuharov, Nikola Tanev, Rayko Aleksiev şi Stoyan Raynov.

Pe site-ul acestuia se poate citi: "Lucrările lor debordează de durerea şi rănile războiului; ele sunt un strigăt pentru pace şi iubire între şi pentru oameni. Ele spun "nu" războiului în multe feluri".

AGERPRES

×