x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica 11 concerte, cu invitați din trei țări, la prima ediție a festivalului de jazz din Craiova

11 concerte, cu invitați din trei țări, la prima ediție a festivalului de jazz din Craiova

14 Sep 2017   •   10:43
11 concerte, cu invitați din trei țări, la prima ediție a festivalului de jazz din Craiova

La Craiova debutează joi seara prima ediţie a Craiova Jazz Festival, manifestare organizată de Filarmonica ''Oltenia'', în parteneriat cu municipalitatea, care se desfăşoară în perioada 14 - 17 septembrie şi le propune iubitorilor de muzică nume consacrate ale jazz-ului naţional şi internaţional, dar şi tinere talente.

Potrivit organizatorilor, în cadrul festivalului vor fi organizate 11 concerte şi două workshop-uri care sunt dedicate improvizaţiei şi libertăţii în muzică.

"Vor fi 4 zile pline cu muzică de calitate şi banduri de certă valoare, pornind de la swing-ul anilor '20 şi ajungând la influenţe africane, cubaneze şi sud-americane. Craiova Jazz Festival are un caracter internaţional încă de la debut, cu invitaţi din Germania, Cuba şi Chile, iar amfitrionii evenimentului vor fi reputaţii promotori de jazz Florian Lungu şi Alexandru Şipa", au afirmat organizatorii, printr-un comunicat de presă.

Craiova Jazz Festival are trupe invitate în fiecare seară, iar program şi un workshop intitulat ''Influenţe geografice în muzica de jazz'', precum şi o expunere despre virtuozitate în jazz-ul autohton şi mondial, cu participarea trupelor Lucian Nagy Balkumba Tribe şi Trio Petrică Andrei, Decebal Bădilă, Vlad Popescu.

Organizatorii susţin că intenţionează să transforme Craiova Jazz Festival în cel mai important eveniment de jazz al Olteniei, integrat în contextul naţional şi mondial, o platformă pentru explorarea celor mai noi direcţii din jazz-ul contemporan.

Festivalul se va deschide joi, 14 septembrie, când pe scena Filarmonicii Oltenia vor urca grupul vocal Jazzappella (ora 19,00) - un proiect iniţiat de Zoltan Andras, solistul trupei rock ''Sarmalele reci'', compozitor şi pianist de jazz, Ethnotic Project (ora 20,15) - cinci instrumentişti şi o voce feminină "care combină inspirat frumuseţea folclorului românesc autentic cu libertatea jazz-ului de dincolo de ocean", apoi Trio Petrică Andrei (pian), Decebal Bădilă (chitară bas), Vlad Popescu (percuţie), ce activează pe scenele de jazz din România şi Europa de peste 20 de ani (ora 21,30).

Concertele din 15 septembrie vor avea loc tot la Filarmonica ''Oltenia'', unde publicul îi va putea asculta pe artiştii de la Casual Band & Friends (ora 19,00) - "formaţie ce îmbină într-o manieră profesionistă stilurile pop, funk, gospel, latino sau jazz", Cico's Jazz Orchestra (Germania) feat. Oltenia Big Band (ora 20,00), dirijor fiind Horia Dinu Nicolaescu, originar din Craiova, stabilit în Germania din 1971, şi Lucian Nagy & Balkumba Tribe (ora 21,30) - "fuziunea perfectă de stiluri muzicale, afro-indiene cu jazz", conform comunicatului.

Din a treia zi de festival, concertele se vor muta în aer liber, pe scena Teatrului de Vară din Parcul ''Nicolae Romanescu'', şi vor fi cu intrare liberă pentru public. Astfel, sâmbătă, 16 septembrie, vor evolua Alex Pădureanu (ora 19,00), într-un recital de pian cu lucrări ale regretatului pianist canadian Oscar Peterson, (ora 19,00), şi Ekue Band (ora 20,00) - un cvartet alcătuit din muzicieni din Cuba (bateristul Gilberto Acen Ortega este stabilit în România de 10 ani), invitat special fiind percuţionistul ATI din Chile. De la ora 21,30, Marius Mihalache Band susţine un concert în care "piese celebre din zilele noastre (Lady Gaga, Britney Spears, Delia) sunt trecute prin filtrul timpului cu ajutorul ţambalului şi al sound-ului propus de Marius Mihalache", potrivit sursei citate.

Craiova Jazz Festival se va încheia duminică, 17 septembrie, cu recitalul susţinut de Flavius Teodosiu - stabilit în Germania de peste 30 de ani, iubitor şi pasionat al jazz-ului funk, şi fiica sa, Linda Teodosiu, (ora 19.30), urmat de Sorin Zlat Quintet (ora 21,00). AGERPRES

×