x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica 47.000 de fani, în 2 zile de B'estfest. Publicul rock de la festival, cucerit de Tiamat şI Biohazard

47.000 de fani, în 2 zile de B'estfest. Publicul rock de la festival, cucerit de Tiamat şI Biohazard

de Alex Revenco    |    07 Iul 2013   •   19:01
47.000 de fani, în 2 zile de B'estfest. Publicul rock de la festival, cucerit de Tiamat şI Biohazard
Sursa foto: Alex Bărbulescu

În prima zi de festival, 19.000 de spectatori au luat cu asalt B'estfest Park din Tunari. Muzici de toate felurile şI pentru toate gusturile dar şI o mulţime de alte distracţii fac parte din oferta zilnică a B'estfest-ului. Programul concertelor a început cu Changing Skins, urmat de Madddog şi Ţapinarii. Apoi Nişte Băieţi au prezentat un program cu destule piese noi dar şI cu faimoasele adaptări punk rock după “Uite aşa aş vrea să mor”, “Fată dragă” sau “Sus în deal”. Vama a strâns în faţa scenei o mulţime de fani,  după care, 'alături', grupul 1000 Moods din Grecia a impresionat cu un recital de rock psihedelic. Dacă, din România, OCS şI Viţa de vie au fost aplaudaţi cu generozitate, din Marea Britanie grupul The Heavy a oferit un excelent concert de soul & rhythm and blues 'ca pe vremuri' în timp ce Texas, cu celebra solistă Sharleen Spiteri, a încheiat programul pe scena 'din dreapta'. După care, 'în stânga', rockerii de la festival s-au delectat cu un concert de zile mari susţinut de suedezii de la Tiamat, cu Johan Edlund în prim plan. Pentru amatorii de beaturi dance & electro au urmat Joker la Dance Arena şI altele  la Groove On Stage, Freedom Music Silent Discotheque şI Blazing Vibez.

Sâmbătă, porţile s-au deschis la ora 16.00 şI până seara au fost 'număraţi' 28.000 de oameni intraţi în B'estfest Park. Primul recital a fost cel al grupului reggae East Roots, după care au urmat constănţenii de la White Walls. Poate cel mai valoros grup românesc apărut în ultimii ani (atât ca echipă cât şI individual) White Walls a impresionat, şI de această dată, cu o virtuozitate instrumentală de mare acurateţe şI un solist vocal excepţional, se poate spune din “categoria 3 în 1”. După evoluţia celor de la Subcarpaţi, a urmat o mare surpriză, mult gustată de public. După un scurt recital Piranha (punk rock, Bulgaria) a evoluat (neanunţat în program!) legendarul grup hardcore Last Hope, Alex (solistul vocal) mulţumindu-i lui Hefe, cel care a pus la cale 'conspiraţia'. Cea mai caldă relaţie artist -public s-a stabilit în arena rock, unde Z.O.B. a susţinut un entuziasmant concert unplugged 75 % (Vlase bass electric). După de Coma şi-a onorat statutul de grup care cântă rar dar bine a urmat un lung recital Nas, seara fiind încheiată cu un fabulos show Biohazard. Grupul din New York, aflat pentru prima oară în România, a declanşat o isterie generală în rândul fanilor, exprimată prin repetate 'reprize' de pogo. Alţii s-au distat până în zori cu ROA, Gojira & Planet H,  Electrocord etc.

Ultima zi de festival,  ii va aduce in prim plan pe Chase & Status intr-un show live, in premiera in Romania, alaturi de nume internationale precum Subscribe, Enter Shikari, Soilwork, Friction. Pe alte scene vor urca Electric Fence, Goodbye to Gravity, Shadowbox & Chimie, Hentai Corporation, Toulouse Lautrec, Pistol cu Capse, Days of Confusion, Flesh Rodeo, urmand ca distractia sa se prelungeasca pana in zori.

×
Subiecte în articol: bestfest summer camp