x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica A murit Peter Steele de la Type O Negative

A murit Peter Steele de la Type O Negative

de Catalina Iancu    |    15 Apr 2010   •   00:00
A murit Peter Steele de la Type O Negative

"Nu poate fi adevărat", "Oh, nu!", "Nu, spuneţi-mi că nu e adevărat", au scris fanii pe reţelele de socializare Facebook, MySpace sau Twitter, la aflarea veştii că Peter Steele, frontmanul Type O Negative, ar fi încetat din viaţă.

După ce zvonul a circulat încă de ieri, dar mai ales astăzi, cu semnul întrebării şi toată lumea şi-ar fi dorit să nu fie adevărat, din păcate tot mai multe surse confirmă trista veste. Dispariţia rockstarului a survenit la 14 aprilie, iar cauza decesului, se crede, a fost insuficienţa cardiacă de care acesta suferea.

Admiratorii săi sunt încă în stare de şoc. Deşi lacrimile şi regretele au început să curgă - artişti din Kreator, 69 Eyes, Moonspell, Lacrimas Profundere, Tiamat, Arch Enemy şi mulţi, mulţi alţii şi-au exprimat condoleanţele - fanilor lui Peter tot nu le vine să creadă şocanta veste.

Mille Petrozza, vocal şi chitarist în Kreator, a scris pe blogul său din pagina de Myspace: "Peter Steele a fost unul dintre muzicienii mei preferaţi, din toate timpurile! Nu l-am întâlnit decât o dată, şi atunci pentru scurt timp, şi mi-a părut a fi cel mai amabil om din lume. Retalliation (al Carnivore) şi albumele pe care le-a scos cu Type o Negative mi-au influenţat în bună măsură creativitatea. E o zi neagră pentru muzică. Odihneşte-te în pace, Peter!".

×
Subiecte în articol: muzica