x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Al Jarreau, în prima zi la Bucharest Masters of Jazz

Al Jarreau, în prima zi la Bucharest Masters of Jazz

de Alex Revenco    |    17 Oct 2008   •   00:00
Al Jarreau, în prima zi la Bucharest Masters of Jazz

Faimosul muzician american va concerta la Sala Palatului la data de 23 octombrie în deschiderea festivalului organizat de Media Services Events împreună cu BlueNote Records/EMI.



Faimosul muzician american va concerta la Sala Palatului la data de 23 octombrie în deschiderea festivalului organizat de Media Services Events împreună cu BlueNote Records/EMI.
Câştigător a cinci Premii Grammy şi nenumărate alte distincţii şi premii internaţionale, Al Jarreau s-a impus în lumea muzicii cu un stil
original de interpretare, dar şi cu extraordinarele calităţi de entertainer. De-a lungul timpului a lucrat cu cei mai mari muzicieni de gen, a cântat pe cele mai mari scene ale lumii şi a fost pe afişul celor mai mari festivaluri de jazz din lume. Pe lângă jazz a abordat cu mare succes şi alte genuri muzicale, precum R&B şi pop.
Cântece ca "Moonlighting", din coloana sonoră a serialului "Maddie şi David", pentru care a primit un Grammy, sau "Ain’t no Sunshine", au devenit mari hituri în interpretarea lui Jarreau. Cele mai recente albume ale sale sunt "Love Songs" şi "Givin’ It up", acesta fiind înregistrat în duet cu legendarul George Benson.
De menţionat că, după turneul european, la începutul lunii viitoare "Big Al" îşi va lansa primul său album de Crăciun, "Al Jarreau’s Christmas".

ECHO ŞI GRAMMY
În 1975, urmare a unei serii de recitaluri la "Bla Bla Café" din Los Angeles, Al Jarreau a atras atenţia celor de la casa de discuri Warner Bros. Care l-au invitat imediat să semneze un contract de colaborare. Albumul său de debut,
"We Got By", a avut de la început un deosebit succes, în întreaga Americă şi chiar mai mult, în întreaga lume.
În acel an, în Germania Al Jarreau a fost răsplătit cu Premiul Echo pentru cel mai bun debut internaţional al anului respectiv şi când i-a apărut cel de-al doilea album, "Glow", a urmat un al doilea Echo, considerat "Grammy-ul german".

PRIMUL PREMIU
După turneul mondial din 1977, Jarreau a primit primul Grammy la categoria Cea Mai Bună Interpretare Vocală în Jazz şi a fost elogiat de cele mai importante reviste de profil din SUA "Performance", "Cashbox", "Downbeat", "Stereo Review".... Cel de-al patrulea album, "All Fly Home" (1978), i-a adus un nou Grammy, dar succesul mondial vine în 1980, o dată cu lansarea albumului "Breakin Away". Acest disc se vinde în milioane de exemplare şi-i aduce muzicianului încă două Premii Grammy.

×
Subiecte în articol: muzica jarreau