x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Album solo cu Ian Anderson liderul grupului Jethro Tull

Album solo cu Ian Anderson liderul grupului Jethro Tull

de Alex Revenco    |    08 Mai 2014   •   18:38
Album solo cu Ian Anderson liderul grupului Jethro Tull

Faimosul muzician britanic, care va cânta pe 20 iunie la Sala Palatului, alături de Jethro Tull, a lansat recent un nou album solo, “Homo Erraticus”. Acesta are trei părţi (Chronicles, Prophecies, Revelations) şi conţine cincisprezece piese ce abordează teme precum schimbările climatice, controlul populaţiei, corectitudinea politică şi altele. Muzicianul este convins că noi toţi avem obligaţia să avem grijă de planeta pe care trăim pentru generaţiile ce vor urma. Este vorba despre propriile convingeri dar şi aspecte ale personalităţii sale, spunând că, uneori, nu spui ceea ce  simţi: “Gândiţi-vă la cei mai cunoscuţi autori de cărţi sau artişti. Eu nu cred că Quentin Tarantino este la fel de violent în viaţa reală precum sunt filmele sale. Asta e un lucru ciudat în muzica rock: oamenii cred că muzica reprezintă inima persoanei care cântă. Nu este aşa, noi creem personaje”. Albumul a fost realizat la propria casă Calliandra Records, în colaborare cu Kscope Records. Iată câteva titluri: 'Doggerland',  'Heavy Metals', 'The Pax Britannica', 'After These Wars', 'New Blood, Old Veins'. Pentru concertul din 20 iunie, organizat de Project Events, biletele au preţuri cuprinse între 50 şi 250 de lei şi se găsesc în reţeaua magazinelor Biletoo şi pe biletoo.ro, eventim.ro, blt.ro, myticket.ro.




×
Subiecte în articol: Ian Anderson