Alexandra Crișan, cea care a reușit să ocupe în a doua ediție ”The Four – Cei 4” un scaun, în locul Nicoletei Nucă, mărturisește că visul său a fost să devină... notar! Însă un notar care cântă mult și extrem de bine!
Alexandra a intrat pe scenă la ”The Four – Cei 4” cu un plan foarte bine stabilit: să cânte, să o provoace la duel pe Nicoleta Nucă și să îi ocupe scaunul. ”Vreau să o provoc pe Nicoleta Nucă azi, de patru ani aștept duelul acesta!”, a spus Alexandra, care a întâlnit-o ultima dată pe Nicoleta pe scena ”X Factor”.
Prima melodie a Alexandrei nu a primit doar voturile juraților, ci și multe aprecieri, iar Feli a mărturisit și ea că dacă Alexandra nu a reușit până acum în muzică este doar pentru că nu a avut echipa potrivită lângă ea. Cu cele patru voturi primite din partea juraților, Alexandra și-a văzut o parte din vis împlinit, dar nu a renunțat la gândul de a o provoca pe Nicoleta, în ciuda faptului că Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams au avertizat-o că lupta nu va fi una deloc ușoară. Alexandra a fost însă cea care a reușit să atingă o mare parte din publicul prezent, astfel că aceasta a fost votată să rămână în competiție, pe unul dintre cele patru scaune.
”Nu am știut că vreau să devin cântăreață, am știut că vreau să devin... notar! Dar voiam să cânt, oricare ar fi fost profesia mea. Încurajată de familie, fac și studiez muzică de când mă știu. Am fost un copil care s-a exprimat mereu prin muzică, care a crescut cu muzică și consider că vocea și emoția mea sunt suma tuturor trăirilor mele de până acum”, povestește Alexandra, care a avut primul duet din viața ei alături de tatăl său, în copilărie.
Tot familia este cea care îi dă Alexandrei și acum putere pentru toate încercările curajoase pe care le face. ”Secretul forței mele este familia. E de-ajuns să îi văd acolo și deja prind puteri, am mai multă energie și mă ambiționez, orice greutate este mai ușor de îndurat atunci când îi simt alături. Bryan are muzica în sânge, cântă, aplaudă, dansează și se bucură de fiecare moment de la repetiții sau filmări. Când e înconjurat de muzică îi poți vedea fericirea pe față. E un copil tare bun!”, spune mândră Alexandra.
Bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă și sâmbătă, de la ora 20.00, când noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină un loc ocupat de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.
Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își piede locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.
Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.