Lupta devine și mai grea, sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, la ”The Four – Cei 4” când în ring intră noi challengeri, unii veniți cu un scop bine definit, la care visează de multă vreme.
Este și cazul Alexandrei Crișan, care intră sâmbătă în luptă la ”The Four – Cei 4” după patru ani de așteptare cu un singur gând: ”Vreau să o provoc pe Nicoleta Nucă azi, de patru ani aștept duelul acesta!”, a spus Alexandra, care a întâlnit-o ultima dată pe Nicoleta pe scena ”X Factor”. Chiar dacă artista a venit decisă să îi ia locul Nicoletei, ea trebuie mai întâi să treacă de Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams.
Dacă va reuși Alexandra să obțină toate cele patru voturi ale juraților, telespectatorii vor afla sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, când bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă și noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină un loc ocupat de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.
Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își piede locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.
Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.