Angela Gheorghiu: "Este foarte greu ca un bărbat să mă accepte"

Ca sa fie acolo, sus, in topul celor mai mari artisti lirici ai lumii, Angela Gheorghiu plateste cu fiecare minut din viata ei. In interviul pe care ni l-a acordat, celebra soprana marturiseste ca nu o mai afecteaza rautatile care se scriu despre ea in necunostita de cauza, vorbeste despre curajul de a spune "nu" atunci cand este cazul si recunoaste deschis ca si ea, ca orice femeie care iubeste, a trecut prin momente dificile in casnicie. Angela Gheorghiu se afla la Bucuresti sa lanseze si aici albumul "Homage to Maria Callas", dar si pentru a fi prezenta la Opera Nationala, pe 28 noiembrie, la proiectia publica a spectacolului "Tosca" , o productie 2011 a celebrei opere regale Covent Garden din Londra, in distributia careia detine rolul principal.

Cum "s-a legat" alaturarea Angela Gheorghiu-Maria Callas?

Casa de discuri a avut ideea de a face un duet cu Maria Callas, pentru ca suntem amandoua la aceeasi casa de discuri (n.n. EMI Classics). Ea, la varsta mea, nu mai canta de mult, a avut un alt tip de cariera, dar asta n-are importanta, pentru ca eu nu vorbesc de longevitate, ci de calitate si de cat de mult m-a impresionat acest personaj, din toate punctele de vedere. Prima oara cand am descoperit-o a fost pe disc, pentru ca nu exista nici o opera integrala in care sa pot s-o vad, plus ca eu am descoperit discurile facute in afara Romaniei mult mai tarziu, cand deja eram artist liric, cand eram profesionista. Am vazut cum arata cand eram studenta si am intrat in familia Gheorghiu (n.n. familia primului ei sot). Ei aveau o discografie, casete video si... asa cum mi-am imaginat-o, asa si era.

Asadar, a fost ideea celor de la EMI.

La inceput am fost socata, am trecut prin toate fazele, de bine, de rau, m-am intrebat daca e o nebunie, daca e bine. Dar in momentul in care accept ceva, o fac cu toata inima. Si ma daruiesc cu totul, trup si suflet.

Cu ajutorul tehnicii cantati pe acest album, alaturi de Callas, "Habanera" din opera "Carmen". De ce aceasta arie?

Opera este o melodrama. Si in toate operele mele mor la sfarsit. Specialitatea mea asta este, pentru ca asa le-a placut compozitorilor, asa au fost ei inspirati... Mi-a placut imaginea Mariei in concertul respectiv. O vezi stralucind si e fericita, radiaza. Pentru ca ea a fost o femeie foarte grasa si, la un moment dat, a vrut si ea sa simta, sa se imbrace altfel - unul dintre personajele pe care-l adora era Audrey Hepburn - , si-a dorit sa fie asa din toata inima, e o reactie normala a unei femei.

Exista asemanari intre dvs. si Callas?

Dupa tot ce a facut in viata ei si dupa tipul de personalitate, mi-am dat seama, in ani, ca sunt multe similitudini intre noi, printre care ardoarea cu care le face pe toate si curajul. In marea majoritate, cantaretii de opera sunt foarte docili. Sunt si eu docila, o, de cate ori am fost asa, dar am si curajul de a spune "nu" cand e cazul. Sigur ca nu e placut sa refuzi sau sa trebuiasca sa anulezi din diferite motive. Nu inseamna ca stau acasa fericita, dar imi asum si ma simt bine. Iar dupa 20 de ani, la tot ce am spus "nu" mi-am dat seama ca am avut dreptate. Pentru mine e cel mai bine sa inteleg limitele mele si ca atunci cand nu sunt bine, e mai bine sa stau acasa, sa nu ma fac sa sufar sau sa-i fac pe altii sa sufere o data cu mine. Este alegerea mea. Exista si momentele in care mai trebuie sa refuz si cate o regie. Mai, nu sunt buna de cobai... Si nu vreau sa ma duc sa fiu falsa. Ce rost are?

Ati cantat la Moscova, in calitate de invitata speciala a presedintelui Dmitri Medvedev, la redeschiderea Teatrului Balsoi. Dupa spectacol, presedintele rus a stat mult in compania dvs. Ce v-a spus?

Era sarmant (rade). Mi-a spus ca am fost diamantul de pe coroana. I-am zis: "O, ce compliment, unde l-ai gasitA" (rade) A fost prima fraza pe care mi-a adresat-o. Dupa aceea, bineinteles ca am fost in compania directorilor de opera din lume, de la Covent Garden, Viena, Scala, oameni pe care-i cunosc de o viata, si acesti directori m-au rugat sa-i introduc, sa fac prezentarile. Desigur, presedintele voia sa-i cunoasca. A fost o lume plina de personalitati. Am avut alaturi si cativa colegi.

Placido Domingo?

Nu, a anulat... Ceilalti au venit. Ma gandeam ca, daca anulam eu, ar fi vuit lumea (rade).

Asa e, eventual se trezeau unii jurnalisti sa spuna ca ati facut "mofturi"...

Eu am foarte multi prieteni jurnalisti in toata lumea, inteleg partea asta. De cand o televiziune ca BBC si-a intrerupt emisiunea ca sa transmita spectacolul meu de la Covent Garden, de atunci pana acum am inteles multe, dar mi-am spus ca, de fapt, eu nu sunt cea care sta de vorba... Raspunsul meu adevarat este prin canto, prin arta pe care eu o fac. Daca in timpul unui spectacol de atatea ore, tie ti s-a facut pielea de gaina sau ai lacrimat, eu sunt castigatoare. Noi nu vorbim acum pentru ca pot sa vorbesc. Motivatia pentru care noi vorbim este vocea mea, este darul meu. In rest...

Este intelept ca va detasati de toate rautatile pe care le spun unii si altii.

Pentru ca inteleg, e o profesie. E o prefacatorie generala, jurnalistii se prefac ca oamenii sunt interesati, dar nu este intotdeauna asa, pentru ca de-adevarat interesati sunt de oamenii pe care poti sa-i vezi tot timpul, accesibili. Dar exista si oameni care depasesc prin ceea ce fac nationalitate, religie, chiar capacitate de a intelege. Multi oameni, pentru ca sa-si poata permite sa faca o afirmatie despre mine, isi imagineaza ca pot sta la masa cu mine si sa fie asa, foarte prietenosi, si sa se prefaca ca m-au inteles sau ca ma cunosc. Fals. Prieten sau coleg este cel care sta cu mine pe scena si care stie intr-adevar cat platesc eu si ce ma costa pe mine o viata pentru a darui altora. Pentru ca eu ma darui carne si oase. Eu sunt plecata tot timpul. Eu duc o viata de hoteluri. Eu nu sunt acasa niciodata. Iar toata "bucataria" mea nu este foarte simpatica. Eu nu ma plimb. Si apoi eu nu cant. Canta cei care canta cantece. Fara sa jignesc. Eu interpretez. Pentru ca opera inseamna teatru cu muzica. Acolo este vorba de doua genii: compozitor si scriitor. Si de o scoala a mea si un studiu... Nu numai a mea, vorbesc de profesia operetistica. Care este foarte grea. Pentru ca instrumentul este corpul meu. Nu numai cele doua corzi vocale. Ca sa poti sa ajungi si sa ramai Acolo, pentru ca oriunde te duci pe pamantul asta reactia sa fie la fel, eu trebuie sa MUNCESC enorm. Si eu platesc minut cu minut din viata mea! Nu inseamna ca daca m-am intalnit cu nu stiu ce admirator, pentru ca l-am lasat sa ma admire, cum ii las pe toti, pentru ca asa am eu fantezia, inseamna ca ne putem permite sa scriem orice. Scrieti, dragii mei, dar sunteti departe de a intelege. Puteti intelege doar daca ati pasit macar o data in Opera sau intr-o sala de spectacol si ati vazut momentul cand din fiinta mea eu am facut un personaj si vi l-am dat voua. Eu acolo mi-am pus toata puterea si tot sufletul meu. Aia sunt eu! Unii nu inteleg ca, de foarte multa vreme, eu sunt intr-o alta dimensiune. Dar nu in sensul ca sunt pe alta lume. Lumea poate sa priceapa la ce ma refer doar daca are macar rabdarea de a-si pune un disc, de a se uita la un DVD, de a veni luni la Opera sau daca ia avionul sa ma asculte in orasele lumii.

Nu m-am casatorit decat din dragoste

Vin multi romani acum sa va asculte, pe marile scene?

Din ce in ce mai multi. Pe vremuri, in salile de spectacol nu vedeam un roman. Acum, nu exista spectacol in care sa nu fie romani. Mai mult, artisti care ma cunosc imi spun: eu vreau sa vin sa te aud. Si iau avionul si vin special sa ma auda. Este extraordinar. Ma bucur foarte mult si sunt mandra pentru lucrul asta. Ultima data eram la Londra, faceam promovare, si au venit cel de la Antena 3, Mihai (n.n. Gadea) si Mircea (n.n. Badea) si le-am facut un tur in Covent Garden. Si norocul a facut ca s-au trezit la un moment dat in decorurile de "Traviata" mea, in care eu am debutat. A fost extraordinar de emotionant. Deci, daca exista aceste persoane care vor sa vada si sa simta, atunci anumite fantezii umane de toata ziua se risipesc intr-o secunda. Pentru ca eu acolo sunt suflet, carne, sange. Si apoi eu nu fac parte dintr-o natie care are suport. Eu, de 20 de ani, sunt romanca Angela Gheorghiu. Si nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Tot ce am facut, am facut doar cu ce mi-a dat Dumnezeu, cu munca si cu sacrificiile mele. Si acum ma bucur ca am veni in Romania sa vad un spectacol de care ma leaga extraordinar de multe si sa-mi vad colegii.

V-ati iubit foarte mult profesoara de canto din Conservator, pe doamna Mia Barbu.

Eu ii pomenesc numele de mii de ori pe an. Nu exista program al meu in care sa nu fie scris Mia Barbu, Adjud si Romania. Eu, in fiecare zi a vietii mele, sunt eleva si fata de la Adjud care a ascultat-o si care i-a dat absolut tot. Am invitat-o la inregistrari, am dus-o la Venetia, am facut cateva calatorii si, pana in ultima secunda a vietii ei, eu i-am stat alaturi. Si acum o pomenesc si, de fiecare data cand iau o decizie, ma gandesc daca ei i-ar fi placut sau nu ori ce m-ar fi sfatuit. Ea ma urmareste tot timpul, pentru ca a fost o femeie extrem de inteleapta. N-a fost cantareata de opera, dar a studiat opera. Maria Tanase i-a dat clasa de canto popular de la Liceul de Arta, dar ea a facut cu mine numai opera.

V-ati impacat cu sotul dvs., tenorul Roberto Alagna...

El are un capitol important in viata mea, in romanul vietii mele (rade). Sigur ca l-am iubit si pe Andrei, primul meu sot, pentru ca eu nu m-am casatorit decat din dragoste si prima, si a doua oara. Sigur ca exista suisuri si coborasuri intr-o relatie. Iar in viata mea este dificil sa poti sa accepti intotdeauna altceva, pentru ca eu totusi duc o viata atipica, dintotdeauna. Este foarte greu, sincer, ca un barbat, indiferent de nationalitate, indiferent ca se afla in topul profesiei sale, sa ma accepte. Si nu sunt foarte multi cei care, inclusiv Roberto, la inceput, a fost putin socat, tu esti din Romania si tu sa faci si asta, si asta... Nu pot sa zic ca nu ma intelege, Doamne fereste, suntem ca in oglinda, ne intelegem atat de bine facand aceeasi profesie, dar exista si momente in viata unui cuplu cand nu intotdeauna este bine. Sunt originala in ceva? (rade) Nu. Mi s-a intamplat si mie, nu este nimic interesant in povestea asta.

Si-acum e bine?

Acum este foarte bine! Doamne-ajuta!

Va urma si o colaborare profesionala cu Roberto Alagna, in viitorul apropiat?

Primul teatru care s-a bucurat de asta (n.n. de impacare) a fost teatrul nostru, teatrul in care ne-am intalnit, Covent Garden. In 2012, se vor implini 20 de ani de la debutul nostru in "La Boheme", la Covent Garden, si acest teatru va sarbatori acest eveniment cu noi.

Cum e sa fii mama?

Ma zbat, incerc sa fiu (rade), de multe ori exagerez si sunt certata (rade). Sunt o mama exagerata, in sensul ca la mine cuvantul "nu" nu exista. Sunt cea mai tare mama, cea mai cool (rade). Atunci cand ma duc cu Ornella sau Ioana, toti prietenii incep: "vrem si noi mama taaa" (rade). Datorita vietii pe care o duc, am senzatia ca parca ieri am terminat scoala.

Costumele de Opera sunt nimic pe langa felul cum sunt imbracati cardinalii, mitropolitii

Cati ani avea Ioana cand i-ati devenit mama (n.n. Ioana a devenit fiica Angelei dupa ce sora artistei si-a pierdut viata intr-un accident de masina)?

Am considerat-o fetita mea de la inceput. Am zis "avem copil" dar, efectiv, s-a ntamplat cand avea 6 ani. Pe Ioana am vazut-o prima oara pe scena, la Covent Garden. Faceam "Turandot", eram machiata si imbracata in chinezoaica, nu m-a recunoscut. Deja vorbea engleza cu toata lumea. Impreuna cu mama si tata au nimerit exact in timpul actului doi. Au venit direct de la aeroport, i-am vazut de pe scena. Cantam, si i-am vazut in culise, mama, tata, Ioana. Am avut niste emotii.... Iar Ornella (n.n. fiica lui Roberto Alagna din prima casatorie) avea trei ani.

V-a ajutat cineva in noua postura? Calcati atunci pe un teren necunoscut, oarecum nepregatita si intr-un mod neasteptat...

Eu eram o mama mai mult de vacante, asta e adevarul, pentru ca fetele trebuiau sa mearga la scoala si bunicile respective au avut grija. Pe Ioana am dus-o la o scoala la Londra. De la 10 ani ea este la Londra, acum studiaza la Cantenbury. E foarte pasionata de limbile straine, adora jazz-ul, e o mare figura. Si Ornella e la fel, acum studiaza cinematografia.

Cat de importanta este credinta in viata dvs?

E esentiala.

Mergeti la biserica, atunci cand veniti in Romania?

Mi se pare un circ... De preoti nu mai vorbesc... Eu cand vad circul, cand ii vad pe cardinali, papa, mitropoliti cum sunt imbracati, zic: Dragilor, inca un pic si ne intreceti pe noi. Costumele de Opera sunt nimic pe langa ce faceti voi acolo. Mi se pare un teatru. Si un circ extraordinar. Sper sa se termine odata cu chestia asta, dar nu stiu cand se va intampla. In orice caz, inca este o problema cu femeile in biserica, mai ales la ortodocsi, cu posibilitatea de a face si femeile slujbe... Nu vad unde e diferenta, daca tot se spune ca Iisus Hristos a fost nascut de femeie. Sa fim seriosi, totul este atat de patriarhal! I-am cunoscut pe toti cei care lucreaza in biserica, ei sunt eruditi, dar joaca foarte mult teatru de care eu am obosit un pic. Pentru un om ca mine, care intelege fenomenul credintei, universal vorbind, cei care-si spun costume de tot felul sa se mai gandeasca. Mi se pare penibil, in 2011, ridicol. Nu vad nici o legatura cu Biblia, cu istoria religiilor, poate doar ca sa facem filme. Franco Zefirelli da, a facut filme, si iar nu are nici o legatura cu realitatea, pentru ca nu avem documente 100% ca asa s-a intamplat. Sunt fantezii. Cum Franco Zefirelli a avut acea fantezie sau Leonardo da Vinci sa faca ce-a facut cu picturile acelea minunate, cu acei baieti blonzi si minunati. Sunt fantezii artistice, dar nu vad de ce trebuie spuse in viata de toate zilele. Am un prieten care este mitropolit la Timisoara, am vorbit cu el si intelege lucrul asta... Nu inteleg nici de ce instrumentele nu pot fi aduse intr-o biserica. Eu inca visez ca la Patriarhia romana sa pot canta Tatal Nostru cu orchestra. Este un subiect despre care unii zic ca e tabu sau ca fac un pacat. Nu, eu vorbesc de uman intr-un loc in care tot oamenii trebuie sa creada.

Tatal dvs este acum calugar la Muntele Athos. V-a surprins hotararea sa de a se retrage la o manastire?

Este alegerea lui. Si o respectam.