Grupul suedez cu solistă din Germania revine în România pe 23 mai, show-ul fiind organizat de Promusic Events şi Maximum Rock Magazin (producător Nelu Brînduşan).
Pentru cei care iubesc death metalul melodic, Arch Enemy este o formaţie de referinţă, atât pentru sound-ul aspru cât mai ales pentru vocea excepţională a solistei Angela Gossow. Considerată Queen of Metal Growlers, Angela este una dintre primele soliste care a reuşit să se impună în 'lumea death growl', dominată de bărbaţi. Deşi ocupată cu înregistrări şi turnee, Gossow şi-a găsit timp pentru a lua lecţii de pian dar şi de canto, cu celebra Melissa Cross din New York. Dealtfel, Angela apare pe DVD-ul realizat de Cross şi intitulat ”The Zen Of Screaming II”. Printre alţi solişti care au luat lecţii de la Melissa Cross se numără Corey Taylor de la Slipknot, Keith Buckley din grupul Every Time I Die sau Robert Flynn de la Machine Head.
Arch Enemy s-a înfiinţat în 1996, la Halmstad, Suedia la iniţiativa fraţilor Amott: Christopher (chitară) şi Michael (chitară, clape, bass). Chiar dacă s-a bucurat de aprecieri, formaţia a cunoscut consacrarea doar după ce a venit Angela Gossow, în locul fostului solist, Johan Liiva (în 2000). Formaţia a început să-şi arate adevăratul potenţial iar albumul 'Wages of Sin' (2001) a demonstrat, pentru prima oară, că o trupă de calibru poate fi feroce având o femeie ca solistă. Discul a fost un mare succes iar Arch Enemy a primit invitaţia de a participa la Japan's Beast Feast 2002, alături de Slayer şi Motorhead. Iată ce spune revista Metal Hammer (Germania):
Pentru concertul din Tutbohalle, biletele sunt 78 lei - 100 bucăţi (plata doar prin card sau direct de la sediul firmei), 87 lei- până pe 21 aprilie, 95 lei - între 22 aprilie şi 22 mai; 110 lei - în ziua concertului, la intrare. Acestea se găsesc în reţeaua Eventim- Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti & Humanitas, www.eventim.ro. Vor mai fi şi bilete VIP- meet & greet (poze + autografe), afiş, pass VIP.
Citește pe Antena3.ro