Atrocity: "Pentru noi este ceva natural să căutăm mereu noi provocări"

Trupa Atrocity s-a numărat printre sărbătoriţii celei de-a 21-a ediţii a prestigiosului Festival Wacken Open Air. Cu această ocazie, Thorsten Bauer ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre cea de-a 25-a aniversare, despre cariera lor, precum şi despre impresiile pe care şi le-au făcut despre România.

­ Concertul Atrocity de la Wacken Open Air marchează cea de-a 25-a aniversare a trupei. Ce gânduri aveţi?

 "A 25-a aniversare" îmi lasă impresia că suntem bătrâni, dar, gândindu-mă la situaţia noastră de acum, nu ne simţim deloc aşa, ne bucurăm în continuare de compunerea a noi piese, de scrierea unui nou album, de concertele pe care le avem. La Wacken e unul dintre cele mai mari show-uri ale noastre, dar şi unul dintre cele mai intense, pentru că interpretăm un mix din ani diferiţi, în care am compus o mulţime de piese pe care nu le-am mai prezentat live de multă vreme. De exemplu, melodii de pe "Hallucinations", din 1990, sau de pe "Todessehnsucht", din 1992. Astfel că este un moment deosebit pentru noi.
­
Ediţia 2010 a Wacken Open Air este marcată de multe show-uri speciale. De exemplu, Corvus Corax cântă sub genericul "Wacken Burns", Grave Digger celebrează 30 de ani de carieră, axându-se pe albumul "Tunes of War", în timp ce Tiamat interpretează integral CD-ul "Wildhoney", la aniversarea a 20 de ani de activitate. Cum e să vă număraţi printre sărbătoriţii W:O:A 2010?

În cazul nostru este puţin diferit. Noi am crescut o dată cu acest festival, am cântat aici prima dată în 1994, în faţa a vreo 4.000 de spectatori, apoi am revenit în 1996, când publicul crescuse la 10.000, ajungând la 20.000 în 1998 şi 1999, când am urcat din nou pe scena W:O:A. Am progresat simultan cu acest festival, între Atrocity şi Wacken Open Air a existat o oarecare legătură. În afară de aniversarea celor 25 de ani, pentru noi show-ul nu va avea o încărcătură deosebită. Îi întâlnim din nou pe cei care se ocupă de organizarea W:O:A, care sunt pasionaţi de muzică la fel ca şi noi şi cu care ne avem foarte bine.
­
Aţi cântat la Wacken deja de patru ori. Totuşi, ultimul concert Atrocity la W:O:A a avut loc acum 11 ani. Cum e să reveniţi aici după o atât de lungă absenţă? Şi cum aţi explica-o?

Deşi Atrocity a lipsit de pe afiş 11 ani, aşa cum ai spus, această perioadă a fost întreruptă în 2008 de concertul Leaves' Eyes (trupă cu un lineup aproximativ identic cu cel al Atrocity ­ n.r.). În plus, eu, personal, am revenit şi ca spectator. Însă pentru Atrocity nu a fost momentul să revină până acum, dar în 2010 ne-am întors şi am pus punct acestei pauze. Sper că nu vor trece alţi 11 ani până ce vom fi iarăşi pe afişul W:O:A! (râde).

Aşa cum spuneam mai devreme, ceilalţi sărbătoriţi se axează pe câte un CD care le-a marcat cariera, voi aţi anunţat că veţi face un show "Werk 80". De ce aţi ales acest album, ce conţine prelucrări ale unor piese pop în variantă metal?
­
Cântăm "Werk 80", dar vom include melodii din întreaga discografie. Prezentăm un mix din toate perioadele Atrocity. Sunt patru dansatoare, dar show-ul este unul metal, ce urmăreşte cariera noastră în ordine cronologică, începând cu albumul din 1990.

Pentru că a venit vorba despre seria "Werk", mulţi se întreabă dacă, după primul album (din 1997) şi după al doilea (din 2008), va urma şi un al treilea.

Cred că "Werk II" va fi ultimul al seriei, dar să nu spui niciodată niciodată. Cu primul am vrut să spargem tiparele, să îndrăznim ceva nou. Pe vremea aceea, să faci un cover metal al unui hit pop era ceva ieşit din comun, dar apoi a fost un val imens de astfel de prelucrări. Pe "Werk II" am inclus piese pe care le aveam în vedere încă din 1997, dar care nu putuseră să intre pe primul album. În plus, am colaborat cu o orchestră, aceasta a fost ideea "Werk II". Astfel că nu văd acum cu ce am putea veni pentru un "Werk III". Şi pentru albumul pe care îl lansăm anul acesta avem ceva deosebit, va fi ethno-metal, realizat în colaborare cu Yasmin, sora lui Alex Krull, iar apoi avem în pregătire un nou album de studio, în linia metal clasică.

Aveaţi în vedere de multă vreme să scoateţi un DVD, veţi folosi înregistrări din seara aniversară pentru a le include pe acest disc?

Recitalul aniversar va fi înregistrat şi va constitui o parte din viitorul DVD Atrocity.

Pentru Alex e ceva obişnuit să-şi ia băiatul în turnee. Îşi va vedea Leon tatăl evoluând în faţa unui public atât de numeros, la cel mai mare festival metal al lumii?

Leon e un mic maniac al bateriei, şi în studio e foarte dornic să dea cât poate de tare în talgere şi să-şi facă numărul la tobe. În turnee, Alex îl ia deseori, în special când plecăm pentru o lungă perioadă, pentru că îi e greu să-l lase acasă când ambii părinţi lipsesc atâta timp. La festivaluri şi în deplasările scurte, Leon rămâne de obicei acasă, cu bunicii. Mai ales că în felul acesta nu e nevoit să-şi supună urechile încă sensibile atâtor decibeli.

Cum e pentru membrii trupei să călătorească alături de "micuţul toboşar"?

Nu suntem o trupă de rockeri tipică, în autocarul de turneu ducem o viaţă normală, încercăm să păstrăm un mediu sigur şi curat. Este locul unde dormim, unde încercăm să ne relaxăm între concerte, astfel că nu ni s-ar potrivi un autocar unde toată lumea bea şi vorbeşte tare. Bineînţeles, dăm şi petreceri, însă nu de genul celor pe care ţi le-ai imagina la o trupă tipică de rockeri. Chiar dacă e diferit, e mai liniştit, totuşi ne distrăm foarte bine.

Spuneai mai devreme despre colaborarea dintre Atrocity şi Yasmin, sora lui Alex, pe albumul "After the Storm". Şi totuşi, nu este prima dată când vi se alătură: aţi colaborat cu ea şi pe "Calling the Rain", în 1995. Ce ne poţi spune?

Ideea unui album precum "After the Storm" a apărut acum mulţi ani, dar nu am avut până acum ocazia să-l realizăm. Prima dată când Yasmin a cântat pe un album Atrocity a fost în 1994, când am scos "Blut", iar apoi, bineînţeles, am extins colaborarea pe "Calling the Rain". Ideea unui CD precum "After the Storm" a apărut prin 2000-2002, dar abia acum avem ocazia să punem aceste idei în practică, fără a lucra sub presiune. Diferenţa principală faţă de "Calling the Rain" este că EP-ul din 1995 se baza mai mult pe un sound ethno, în timp ce acum am intenţionat să mixăm elementele ethno cu cele metal pentru a obţine ceva nou. Veţi putea auzi diverse instrumente de percuţie, un sound tipic pentru world music, şi suntem extrem de mulţumiţi de rezultat.

Pe "After the Storm" aveţi o piesă intitulată "Transilvania", în timp ce întregul album "Blut" s-a concentrat asupra mitului lui Dracula. Cum vedeţi aceste legende şi de ce le-aţi ales drept sursă de inspiraţie?

Când Atrocity a creat albumul "Blut", abia venisem în trupă. Ideea a fost a lui Alex, a cărui familie e originară din România. De altfel, am cântat în ţara voastră de câteva ori, inclusiv la Sibiu în 2008. Pentru multe trupe, un astfel de subiect este fascinant. "Transilvania" a fost una dintre piesele pe care le-am scris pentru acel album şi îmi aduce aminte foarte mult de perioada când am venit în Atrocity ­ pe atunci aveam vreo 20 de ani, acum am 36 ­, de albumul "Blut".

Când ai venit prima dată în Transilvania, cum ţi s-a părut, comparativ cu imaginea mentală pe care ţi-o creaseşi despre acele locuri?

A fost o experienţă deosebită pentru toţi membrii trupei, a fost ca o aventură. Cel mai mult ne-au impresionat peisajele, a fost ceva deosebit să vedem animale sălbatice (lupi, urşi), pe care în Germania nu prea avem ocazia să le vedem, iar asta ne-a impresionat pe toţi.

Aţi cântat în urmă cu doi ani la Festivalul Artmania, în Sibiu. Cum s-a văzut de pe scenă?

A fost minunat, mai ales dată fiind primirea pe care ne-a făcut-o publicul românesc, ne-au tratat cu toţii foarte bine, aşa că a fost o călătorie minunată. Unul dintre cele mai frumoase lucruri care ţi se pot întâmpla când eşti într-o trupă şi călătoreşti prin toată lumea este să întâlneşti un astfel de public, şi asta ne-a impresionat.

Chiar dacă pentru tine personal nu a fost prima dată când ai venit în România, nu acelaşi lucru se poate spune despre basista voastră, Alla Fedynitch. Ea tocmai se alăturase trupei, trecând de la un mastermind (Peter Tagtgren, alături de care cântase în Pain) la altul (Alex Krull), iar între timp colaborase cu un alt nume mare al muzicii metal ­ Waldemar Sorychta.

Aş spune că Alla însăşi este propriul "mastermind". Este un basist experimentat, a ştiut cum să se integreze trupei încă din primele momente. Chiar dacă, într-un fel, Alex este figura centrală a trupei, rolul ei este unul foarte bine conturat, îi place să cânte la bass şi se descurcă foarte bine.

Prin albumul "Werk 80", aţi fost una dintre primele trupe metal care a reuşit să spargă topurile mainstream. Ce a însemnat acest lucru pentru Atrocity?

La primul "Werk 80" a fost o mare surpriză, nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Lumea industriei muzicale arăta cu totul altfel pe atunci, aşa că a fost un succes incredibil pentru noi, lucru care ne-a ajutat foarte mult. Am reuşit atunci să ne punem la punct propriul studio de înregistrări, Mastersound Studio, iar asta n-ar fi fost posibil fără succesul acelui album. Am participat la multe festivaluri europene. La al doilea album, a fost diferit, "Werk II" a ajuns şi mai sus în topuri, dar deja era un lucru la care ne aşteptam. A fost totuşi minunat ca, la 10-11 ani de la primul "Werk 80", să vedem că oamenilor încă le place acest concept. Şi, chiar dacă între timp o mulţime de trupe metal făcuseră şi ele coveruri ale unor hituri din anii '80, am fost recunoscuţi drept cei care am dat tonul acestei tendinţe.

În 1997, când aţi scos primul "Werk 80", nu foarte mulţi fani puteau accepta ideea ca o trupă de acest gen să cânte hituri pop, fie ele şi în variantă metal. A fost uşor ca în cele din urmă să vă convingeţi fanii să se împace cu demersul vostru, mai mult, să accepte faptul că singura constantă a trupei Atrocity este permanenta diversitate?

Fanii noştri s-au împărţit atunci în două: unii care au fost entuziasmaţi, care au fost bucuroşi că nu facem acelaşi şi acelaşi lucru, în continuu, în timp ce alţii au fost dezamăgiţi tocmai de această continuă schimbare. Pentru noi, este ceva natural să căutăm mereu ceva nou, să nu ne repetăm, să nu ne simţim închişi într-un sound, deşi am vrea să căutăm noi provocări. Poate că suntem exigenţi cu fanii noştri, pentru că le cerem să ţină pasul cu noi, le cerem să accepte că suntem într-o continuă schimbare. Unii gândesc ceva de genul "Aţi scos un album superb, mai faceţi unul exact la fel!". Noi nu vrem să ne repetăm, vrem să scoatem mereu ceva diferit.

Poate pentru unii vă mişcaţi prea repede din punct de vedere al acestor schimbări.

Poate, nu le cerem tuturor să ne accepte, însă sunt alţii care înţeleg că facem exact ceea ce ne place. Când noi suntem mulţumiţi de muzica noastră, şi oamenii sunt fericiţi că suntem în top.

La ce surprize să ne aşteptăm?

Dacă ţi-aş spune, n-ar mai fi o surpriză. Întotdeauna ne aranjăm scena încă de dimineaţă, de pe la 8:00-9:00, este masivă, puteţi să vă aşteptaţi la ceva deosebit. Din punct de vedere muzical, va fi o trecere în revistă a celor 25 de ani de Atrocity. Este un setlist total diferit de cele de până acum. Şi pentru noi este ceva deosebit din acest punct de vedere, este extrem de variat.