x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Aura cântă pe 7 mai în tsc, la Manowar Party

Aura cântă pe 7 mai în tsc, la Manowar Party

de Alex Revenco    |    23 Apr 2014   •   21:01
Aura cântă pe 7 mai în  tsc, la Manowar Party

Cel mai de succes proiect cu o “rock chick” la voce din România va lua parte la Manowar Release Party. Este vorba despre lansarea albumului aniversar “Kings Of Metal MMXIV”.
Mihai Dănciulescu, chitaristul grupului Aura, a declarat: “Albumul «Kings Of Metal» al formaţiei Manowar şi-a pus amprenta asupra mea ca muzician, aşa că nu aveam cum să lipsim de la evenimentul organizat pentru a serba lansarea variantei aniversare – «Kings Of Metal MMXIV»“. Iar Aura, carismatica solistă supranumită “Alba Ca Zăpada scenei rock” din ţara noastră, a completat: “Ne întoarcem cu drag în Silver Church, unde am lansat albumul «The Rock Chick» în urmă cu aproape o lună. Vă aşteptăm să ne distrăm, să cântăm şi să ne bucurăm împreună de noul album Manowar”. Cu acest release party, România se alătură manifestărilor organizate de fanii din întreaga lume, ce au ca scop celebrarea albumului “Kings Of Metal MMXIV” Silver Edition. Evenimente similare au avut deja loc în Brazilia, Germania, Bulgaria şi Portugalia, iar în următoarele săptămâni va fi rândul Manowarrior-ilor din Spania, Grecia şi Turcia să serbeze în stil heavy metal lansarea albumului. “Kings Of Metal MMXIV” Silver Edition, despre care revista Break Out din Germania spune că este “o nouă capodoperă”, include două CD-uri, 9 trackuri principale şi 9 bonus trackuri, o nouă grafică de copertă (realizată de Ken Kelly) şi două bookleturi, de 24 de pagini fiecare, ce cuprind fotografii rare din perioada 1988/1989, precum şi din timpul înregistrării “Kings Of Metal MMXIV”. Dublul CD se găseşte în magazinele de specialitate, pe platformele de comerţ electronic ale grupului Manowar: www.thekingdomofsteel.com şi www.thekingdomofsteel.eu (ambele expediază produsele oriunde în lume) şi la standul de merchandise din turneul “Kings Of Metal MMXIV World Tour”. 







×
Subiecte în articol: Manowar Release Party