x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica B’ESTFEST - Astăzi, Cypress Hill şi Alanis Morissette

B’ESTFEST - Astăzi, Cypress Hill şi Alanis Morissette

de Alex Revenco    |    04 Iul 2008   •   00:00
B’ESTFEST - Astăzi, Cypress Hill şi Alanis Morissette

Accesul spectatorilor la festival se face, astăzi, începînd cu ora 16.00, iar sîmbătă şi duminică, de la ora 14.00. Deţinătorii de bilete de o zi şi de abonamente vor putea intra şi ieşi liber din zona festivalului pe baza unei brăţări ce oferă accesul în zona publică şi va trebui purtată tot timpul, pe durata festivalului.



Accesul spectatorilor la festival se face, astăzi, începînd cu ora 16.00, iar sîmbătă şi duminică, de la ora 14.00. Deţinătorii de bilete de o zi şi de abonamente vor putea intra şi ieşi liber din zona festivalului pe baza unei brăţări ce oferă accesul în zona publică şi va trebui purtată tot timpul, pe durata festivalului.

POARTA A1. Accesul persoanelor se va face doar prin intrarea A1, iar pentru cei care deţin bilete VIP şi permise de parcare accesul se face prin parcarea D. În ambele cazuri, persoanele vor primi brăţările chiar la poarta de acces. Porţile B şi C nu pot fi folosite pentru accesul publicului, ci doar pentru ieşire. Nu este permis accesul cu sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, spray-uri, umbrele, scaune, arme, obiecte periculoase, băuturi sau mîncare, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video.

JETOANE. La B’estfest mîncarea va fi din belşug şi pe toate gusturile: specialităţi chinezeşti, italieneşti, româneşti şi produse de tip fast-food, ce vor putea fi achiziţionate cu jetoane. Acestea se pot procura de la casieriile festivalului, iar la sfîrşitul fiecărei zile jetoanele în plus pot fi schimbate în bani. Tot cu jetoane se achiziţionează bere la pahar, răcoritoare, apă, limonadă şi fresh de portocale.

PROGRAM. Astăzi – Alanis Morissette, Cypress Hill, Unkle, Apollo 440, Miss Platnum, NSK, Mark Norman, Boy Lamoen; mîine – Kaiser Chiefs, Nouvelle Vague, Manic Street Preachers, NEO, The Hot Stewards, Deluka, The Moood, Shangri La, Dekadens, Aron, Cor Fijneman, Boy Lamoen; duminică, 6 iulie – Nelly Furtado, Manu Chao, Roisin Murphy, Sunrise Avenue, Stereophonics, Kraak & Smaak, The Last Supper, EMIL, Veritasaga, The Amsterdams, Lemon 8, Boy Lamoen; ziua a 4-a, vineri 11 iulie – Aftershock: Judas Priest, Primal Fear, Ross the Boss, Wisdom, Thunderstorm.
În zilele de festival vor fi disponibile doar bilete de o zi, la preţul de 110 lei, ce pot fi achiziţionate din magazinele Diverta şi casele de bilete de la intrare.

×
Subiecte în articol: muzica