S-a anunţat oficial că duminică, 10 iulie, celebrul grup american Bon Jovi va susţine, în premieră, un concert la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, iar Marcel Avram a oferit jurnaliştilor prezenţi câteva amănunte. Bon Jovi (ca şi AC/DC şi Rolling Stones) vine la Bucureşti cu scena proprie plus instalaţiile de sunet & lumini şi echipa sa tehnică; negocierile cu faimosul grup american au durat destul timp, Marcel reuşind în cele din urmă să-i convingă pe americani să cânte în oraşul în care s-a născut.
Amplasamentul scenei, al tribunelor şi al celorlalte spaţii rezervate publicului va fi acelaşi ca şi la concertul AC/DC, dar la Bon Jovi, Avram crede că va veni şi mai multă lume. În faţa jurnaliştilor, Marcel i-a sugerat lui Valentin Vasiloiu, director Eventim, să ofere şi posibilitatea de cumpărare a biletelor de concert în rate, pentru ca toată lumea să-şi poată permite să le achiziţioneze. Începând de ieri s-au pus în vânzare 2.000 de bilete – la Peluză ? la preţul promoţional de 138,50 lei; după ce acestea vor fi epuizate (“în două-trei zile”, a estimat Valentin Vasiloiu), biletele vor costa 159,80 lei. Preţurile altor categorii sunt: Normal Circle - 186,40 lei, Golden Circle (în faţa scenei) - 298,20 lei; VIP A1, A2 (cu locuri) - 479,30 lei, VIP B1, B2 (cu locuri) - 372,80 lei. De asemenea, Marcel Avram a spus că se studiază posibilitatea formării unor garnituri de tren (rock and roll train!) care să aducă la Bucureşti fanii Bon Jovi din toate colţurile ţării. Deoarece actualul turneu Bon Jovi nu ajunge şi la Sofia, Eventim-ul a înregistrat în jur de 10.000 de rezervări de bilete solicitate de vecinii noştri bulgari. Iată datele turneului european Bon Jovi Live 2011: luna iunie, 8 - Zagreb, 10 - Dresda, 12 - Munchen, 15 - Oslo, 17 - Helsinki, 19 - Horsens, 22 - Edinburgh, 24 - Manchester, 25 - Londra, 27 - Bristol, 29 - Dublin, 30 - Dublin; luna iulie, 10 - Bucureşti, 13 - Dusseldorf, 14 - Zurich, 16 - Mannheim, 17 - Udine, 20 - Atena, 22 - Viena, 24 - Bruges, 27 - Barcelona, 29 - San Sebastian, 31 - Lisabona.