x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica „CALLAS 100”: concert de gală la SALA RADIO

„CALLAS 100”: concert de gală la SALA RADIO

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Dec 2023   •   19:15
„CALLAS 100”: concert de gală la SALA RADIO

Pe 2 decembrie 1923 venea pe lume, la New York, într-o familie de origine greacă, cea care avea să devină una dintre cele mai mari voci ale secolului XX: soprana Maria Callas. La 100 de ani de la nașterea acesteia, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO prezintă o gală intitulată „CALLAS 100”, dedicată valorii și excelenței, ca și amintirii unei voci de unică rezonanță, evenimentul alăturându-se astfel unui șir impresionant de sărbătoriri desfășurate pe întregul mapamond.

Vineri, pe 8 decembrie 2023 (de la ora 19.00) veți asculta la Sala Radio cele mai frumoase fragmente din opere celebre, precum „Bărbierul din Sevilla” (G. Rossini), „Trubadurul”, „Rigoletto” și „La traviata” (G. Verdi), „Carmen” (G. Bizet), „Boema” și „Tosca” (G. Puccini), „Faust” (Ch. Gounod), „Lucia di Lammermoor” (G. Donizetti), „Norma” de (V. Bellini), cândva interpretate magistral de cea supranumită La Divina.

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului CIPRIAN TEODORAŞCU, dirijor al Operei Naţionale Bucureşti începând din anul 2003. Ciprian Teodoraşcu a colaborat de-a lungul carierei sale cu mai multe instituţii muzicale importante din ţară, precum Opera Braşov, Opera Naţională Română Timişoara, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” - Bucureşti, Filarmonica „Paul Constantinescu” - Ploieşti și a dirijat concerte simfonice la Ateneul Român, Sala Radio etc. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, s-a perfecţionat în Franţa cu dirijorul Alain Paris, specialist în repertoriul francez. 

Ca soliști, îi veți aplauda pe scena Sălii Radio pe unii dintre cei mai talentați tineri cântăreți, absolvenți sau încă studenți ai Universității Naționale de Muzică București, partener al evenimentului prin Centrul de Excelență. Sopranele AIDA PASCU și DARIA LUPU, mezzo-soprana CAMELIA CUZUB, tenorii ANDREI PETRE și MIHAI URZICANA, baritonul ALIN MUNTEANU și basul ALEXANDRU MATEI vor arăta că pășesc deja pe calea viselor artistice care, cândva, îi vor aduce poate aproape de constelația în care a strălucit cândva Maria Callas. Cele 12 splendide secvențe din opere din programul serii se vor derula și cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU).

 

Evenimentul va fi prezentat de CRISTIAN MARICA.

 

Cu ocazia evenimentului, pe ecranele amplasate în foaierul Sălii Radio, veți putea admira o expoziție virtuală de costume inspirate din ținutele Mariei Callas, realizate de tineri creatori români.

 

×