x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo

Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo

13 Iul 2020   •   13:54
Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo

Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, organizează cea de-a  IV-a Ediție a Festivalului „Mozartissimo”, vineri, sâmbătă și duminică - 17, 18 și 19 iulie 2020, în aer liber, în Curtea cu balansoare a Casei Lipatti. Festivalul îi este dedicat genialului Wolfgang Amadeus Mozart, compozitorul preferat al celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor - Dinu Lipatti.

După o perioadă lungă în care activitatea Centrului de Excelență Casa Artelor „Dinu Lipatti” s-a desfășurat online, sunt întrunite condițiile pentru a organiza primul Eveniment Live în aer liber. Pentru a respecta condițiile de maximă siguranță pentru public, organizatori și artiști, au fost pregătite 60 de locuri care respectă regulile de distanțare socială, iar cea de-a IV-a Ediție a Festivalului „Mozartissimo” va avea loc în conformitate cu legile și recomandările specialiștilor din domeniul sănătății și al autorităților competente în acest domeniu.

Pe parcursul celor trei zile de Festival vor fi disponibile pentru vizitare Expozițiile în aer liber - „Viața și creația lui Wolfgang Amadeus Mozart”, ce va introduce publicul în universul fascinant al marelui compozitor, precum și Expoziția permanentă - „Dinu Lipatti - viața și opera”. În intervalul 19.00 - 19.30, publicul va avea posibilitatea să se acomodeze în frumoasa Curte cu balansoare a Casei Lipatti, respectând distanțarea socială, sub stricta supraveghere a organizatorilor. În tot acest timp, publicul se va bucura de Audițiile unor Înregistrări celebre, în interpretarea marelui pianist Dinu Lipatti, din creația lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Vineri, 17 iulie 2020, de la orele 19.30, publicul este invitat să vizioneze prima parte a filmului docu-dramă „Geniul lui Mozart”, o producție BBC realizată în anul 2004 ce prezintă într-un mod pasionant viața și opera compozitorului de la Salzburg.

De la orele 20.30, va avea loc Recitalul Extraordinar susținut de violonista Natalia Pancec și pianista Adriana Toacsen, care vor aborda bijuterii ale formelor muzicale din creația mozartiană. Duo-ul format din Natalia Pancec și Adriana Toacsen a început să susțină concerte din anul 2019. Natalia Pancec este șef de partidă vioara întâi în cadrul celei mai prestigioase Orchestre Simfonice din țară - Orchestra Filarmonicii „George Enescu” și susține o bogată activitate concertistică în calitate de solistă a Filarmonicilor din țară, precum și numeroase  concerte de muzică camerală. Adriana Toacsen își desfășoară activitatea în calitate de Profesor la Universitatea Națională de Muzică și, în paralel, susține concerte în postura de solistă și acompaniatoare, dar și ca membru în formații camerale.

Sâmbătă, 18 iulie, începând cu orele 19.30 publicul prezent la eveniment va putea urmări partea a II-a a filmului documentar „Geniul lui Mozart” despre viața marelui compozitor austriac.

Seara va continua de la orele 20.30 cu Recitalul Extraordinar de Flaut și Poezie susținut de Ion Bogdan Ștefănescu alături de studenții săi: Lorena Palade, Clara Stoleru și Mihai Vaida. Programul original al celor patru flautiști va însuma selecțiuni din operele mozartiene „Flautul fermecat” și „Don Giovanni” și va fi completat armonios de poezii semnate de Ion Bogdan Ștefănescu.

Ion Bogdan Ștefănescu este prim flautist al Filarmonicii „George Enescu”, prof. univ. dr. la catedra de flaut a Universității Naționale de Muzică din București și solist al Filarmonicii „Banatul”, Timișoara. Din 2012 este membru al Uniunii Scriitorilor din România cu numeroase cărți publicate.

Duminică, 19 iulie, începând cu orele 19:30, publicul va viziona cea de-a treia parte a filmului documentar despre viața marelui compozitor austriac. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Mozartissimo” se va încheia cu un Recital de excepție susținut de soprana Irina Iordăchescu, baritonul Ionuț Pascu și pianista Verona Maier, care va avea loc de la orele 20:30. Recitalul celor trei artiști va purta publicul într-o călătorie muzicală în lumea operelor „Nunta lui Figaro” și „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart. Din program vor face parte arii și duete celebre: Aria lui Figaro „Non piu andrai farfallone amoroso”, Aria Contesei Almaviva „Progi amor”, Aria Susannei „Deh vieni, non tardar”, Aria lui Don Giovanni „Fin’chan dal vino”, Duetul Susanna și Figaro „Cinque, dieci”, Duetul Zerlinei și a lui Don Giovanni „La ci darem la mano”, precum și alte pagini celebre din cele două opere mozartiene.

Soprana Irina Iordăchescu este Prim Solistă a Operei Naționale București. În 2001 a fost invitată la Scala din Milano, unde a susținut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti. A cântat, tot la Scala din Milano, unul dintre rolurile principale în opera contemporană „Teneke”, compusă de F.Vacchi. Au urmat roluri principale în producții de operă și concerte la Carnegie Hall, New York; P.I. Ceaikovski Hall și Sankt Petersburg Philharmonic, Rusia; Mulhouse Philharmonic Hall, Franta; Glyndebourne Opera Festival, Anglia. A fost inivitata Casei Lipatti la numeroase evenimente: Festivalul „I Love Lipatti” Ediția a II-a - 2018, Festivalul „Mozartissimo” Ediția a III-a 2019, Festivalul „Meridian” la Casa Artelor „Dinu Lipatti” 2019.

Baritonul Ionuț Pascu a absolvit Universitatea Națională de Muzică București în anul 2001, unde și-a susținut examenul de licență cu rolul titular din „Don Giovanni”, de W. A. Mozart, rol pregătit sub atenta îndrumare a regretaților maeștri Hero Lupescu (regizor) și Constantin Petrovici (dirijor). Și-a început cariera artistică în același an, ca angajat al Teatrului de Operă din Constanța, și, ulterior, al Operei Naționale Bucureșt. Din anul 2011 începe o intensă activitate artistică internațională ca liber profesionist și o strânsă colaborare cu Opera din Tel Aviv, cu Opéra Royal de Wallonie, din Liège și cu Teatro Giuseppe Verdi din Salerno.

Pianista Verona Maier este cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București, fiind, în prezent, conferențiar la Departamentul Instrumente cu claviatură și Muzică de camera. În 2006 a obținut Titlul de Doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică din București. Desfășoară o bogată activitate artistică – recitaluri, concerte și cursuri de măiestrie susținute în țară și în străinătate. În 2004 a fost distinsă cu medalia „Meritul cultural” – clasa I de către Președinția României. A fost invitată în cadrul evenimentelor organizate de Casa Lipatti cu ocazia Festivalului „Mozartissimo” Ediția a II-a 2018 și Festivalul „Meridian” la Casa Artelor „Dinu Lipatti” 2019.

×