x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ce spune ELENA CÂRSTEA despre melodia ROMÂNIEI de la EUROVISION 2015

Ce spune ELENA CÂRSTEA despre melodia ROMÂNIEI de la EUROVISION 2015

21 Mai 2015   •   13:19
Ce spune ELENA CÂRSTEA despre melodia ROMÂNIEI de la EUROVISION 2015

Elena Cârstea a spus despre melodia trupei Voltaj de la Eurovision 2015 că este o piesă bună "mai bună decât multe alte piese pe care le-am auzit" şi a adăugat că, " Piesa celor de la Voltaj mi s-a părut un pic cam sumbră pe scenă, cam cenuşiu, dar mesajul e foarte bun. "

Cântăreaţa mai apreciat că, "Băieţii au fost foarte bine, chiar dacă toată lumea a zis că nu vor avea şanse. Important este că ei fac o figură bună şi că ne-am calificat mai departe." Artista a mai spus, la postul de televiziune Antena Stars, că se îndoieşte că Voltaj va ajunge în primele cinci locuri ale festivalului Eurovision 2015.


×
Subiecte în articol: elena carstea voltaj eurovision 2015