x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Celebrul grup Behemoth vine la Rockstadt Extreme Fest !

Celebrul grup Behemoth vine la Rockstadt Extreme Fest !

de Alex Revenco    |    18 Feb 2014   •   19:03
Celebrul grup Behemoth vine la Rockstadt Extreme Fest !

'Regii metalului extrem' cum sunt consideraţi polonezii , vor concerta la Rockstadt Extreme Fest, între 14 şi 16 august, la Râşnov iar organizatorii au declarat: “suntem încântaţi să oferim spectatorilor o prezenţă atât de apreciată şi să îmbogăţim palmaresul festivalului cu Behemoth, trupa momentului pe scena mondială de metal extrem”. Grupul a luat fiinţă în 1991 la Gdansk, fiind remarcat de la început drept o “prezenţă sfidătoare, ce încalcă permanent convenienţele sociale şi muzicale, în căutarea celor mai percutante mijloace de exprimare. Revolta împotriva oricăror îngrădiri, setea fundamentală de libertate şi indubitabila vituozitate tehnică, îi transformă pe cei de la Behemoth în vârful de lance al scenei de metal extrem”. Grupul are la activ zece albume, cel mai recent fiind “The Satanist”, lansat pe 3 februarie 2014. Unul din cele mai importante albume metal din ultimii ani, noul disc a primit punctaj maxim în toate publicaţiile de profil şi nu numai, fiind unul din puţinele discuri ce au obţinut cinci stele în celebrul cotidian “The Guardian”. Despre noul videoclip "Blow Your Trumpets Gabriel", solistul Nergal a spus: “este o manifestare a voinţei artistice neîngrădite, prin care îndrăznim să trecem dincolo de limitele genului heavy metal” iar noul album reprezintă “nevoia noastră nemuritoare de eliberare şi iubirea pentru libertate, în toate aspectele vieţii." Abonamentele la festival sunt 130 de lei – până pe 13  iulie şi 150 de lei între 14 iulie şi 16 august.


×
Subiecte în articol: Behemoth Rockstadt Extreme Festival