x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Celine Dion va concerta în România anul viitor

Celine Dion va concerta în România anul viitor

29 Aug 2019   •   14:11
Celine Dion va concerta în România anul viitor

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat joi că solista de muzică pop Celine Dion ar putea concerta anul viitor la Bucureşti, pe Arena Naţională, după ce o solicitare în acest sens a fost înaintată Primăriei de către impresarii artistei. 

"(Pe Arena Naţională, n.r.) prioritate au competiţiile sportive, sub nicio formă nu dorim să le punem în pericol, dar sunt şi solicitări care merită să fie analizate, pentru organizarea unor alte tipuri de evenimente, mari concerte. Avem acum, spre exemplu, venită solicitarea la PMB - Direcţia Investiţii, din partea impresarilor unei artiste internaţionale, pe care sunt convinsă că vor să o vadă cât mai mulţi români la Bucureşti, şi anume Celine Dion. Perioada în care ar putea să vină la Bucureşti este vara viitoare. Cu siguranţă vom vorbi cu Federaţia Română de Fotbal, cu reprezentanţii echipelor care închiriază de obicei Arena şi ne vom pune de acord şi să stabilim, bineînţeles, împreună acest calendar. Dar din verificările pe care le-am făcut până acum nu ar pune în pericol calendarul competiţional", a arătat Gabriela Firea, într-o declaraţie de presă susţinută la Arena Naţională.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: celine dion