x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert Niste Baieti in Club A

Concert Niste Baieti in Club A

de Alex Revenco    |    30 Mar 2011   •   14:49
Concert Niste Baieti in Club A
158885-niste-baieti.jpgMiercuri seara de la ora 23.00 pe scena clubului Arhitecturii urca de-acum celebra trupa Niste Baieţi, binecunoscuta amatorilor de punk rock. Albert Mihaiteanu (solist vocal)

Barbu Niculae (bass), Gabi Georgescu (chitara), Andrei Dan Modrea X-u (tobe) ne vor incanta cu slagare de ieri si de azi: Sus in deal, In gradina lui Ion, O lume minunata, Lasa-mi toamna pomii verzi, Fata draga, Daca ploaia s-ar opri, Banii vorbesc, Un copac cu flori, Uite asa as vrea sa mor, Ionel Ionelule etc. Înfiintata în 2006, trupa a sustinut peste 100 de concerte în cluburile din Bucuresti si din tara si a participat la festivaluri Open Air precum Stufstock sau Motorrock Ploiesti Bucov.

Niste Baieti a luat fiinta în (fostul) Club Underground din Bucuresti în care cei patru  protagonisti consumau voie bună si dispozitie de cântat. În zilele de luni, ca peste tot, nimeni nu frecventa clubul "lor" asa ca au luat initiativa de a organiza concerte "for fun", fara repetiţii sau pregatire fizica înainte.

"Din dragoste si respect pentru compozitorii si interpretii care ne-au adus bucurii în anii copilăriei, proiectul Niste Baieti propune transpunerea pieselor nemuritoare, scrise înainte, în timpul si dupa epoca "de aur", în ritmuri de punk rock, pentru a le pasa mai departe generatiilor tinere.” spune Gabi. Proiectul a început sa devina serios când "valurile de fani" au început să urmarească formaţia peste tot si astfel a aparut primul material discografic independent Niste Baieti- "Adunate din popor si cântate din topor" în 2006. Dupa primul album a venit si primul turneu national. Formatia a prestat cu aceeasi voie buna pâna în 2011, an în care trupa este determinata sa "lanseze" în undergroundul românesc al doilea material Niste Baieti. Inregistrarile au inceput în luna martie, urmând ca albumul sa fie prezent pe suport audio în aceasta primavara, mai apoi este preconizat un nou turneu mondial... pardon, national.

×
Subiecte în articol: muzica