Mâine seară, începând cu ora 22:30, la Hard Rock Cafe va avea loc un concert folk-rock de două ore, susţinut de Central Park, o formaţie tribut Simon & Garfunkel.
În 1957, Paul Simon şi Art Gurfankel au început să cânte, devenind ulterior cel mai de succes duo din anii ’60.
Cei doi au devenit celebri după lansarea single-ului "The Sound of Silence" şi a contribuţiei aduse coloanei sonore a filmului "The Graduate" (1967), film ce a marcat şi afirmarea actoricească a lui Dustin Hoffman.
Au urmat o serie întreagă de hituri, printre care: "Mrs. Robinson", "The Boxer", "I Am a Rock", "Bridge over Troubled Water", "El Condor Pasa (If I Could)", "Cecilia".
După despărţirea survenită în 1970, cei doi artişti s-au mai reîntâlnit pe scenă de câteva ori, cea mai cunoscută reuniune fiind cea din 1981, cu prilejul concertului din Central Park, la care au asistat peste 500.000 de oameni.
Din acel eveniment s-au inspirat şi artiştii care vor evolua sâmbătă seară pe scena Hard Rock Cafe, Central Park fiind una dintre cele mai cunoscute trupe tribut din Italia, cu numeroase apariţii în programele Mediaset şi Rai. Intrarea la concert este 40 de lei, biletele fiind disponibile la intrare.