Timp de aproximativ două ore, scena Sălii Mari a Ateneului Român va găzdui pe 20 decembrie, recitaluri emoționante susținute de maestrul Gheorghe Zamfir, solista Alina Sorescu, tenorul Vlad Miriță, sopranele Silvia Micu și Rodica Gabriela Anghelescu în acompaniamentul Orchestrei Simfonice Valahia dirijată de maestrul Florin Totan. De la interpretările rafinate ale unora dintre cele mai cunoscute compoziții muzicale din repertoriul muzical al maestrului Gheorghe Zamfir, până la arii de operă sau melodii pop prelucrate și orchestrate, la colinde tradiționale românești și cântece de iarnă iubite de publicul din întreaga lume, demersul caritabil al concertului va crea o conexiune specială cu toți cei prezenți prin intermediul limbajului universal – Muzica.
„Fiecare copil merită să aibă o copilărie normală și să se bucure de un start fericit în viață. Consider că este și de datoria noastră să facem ceva, să încercăm să oferim un zâmbet celor care nu zâmbesc prea des. Și, cum altfel dacă nu prin muzică?” – a declarat Alina Sorescu, inițiatoarea proiectului.