Parintii care vor sa vina cu cei mici la concertul Roxette, ce va avea loc pe 19 iulie, la Cluj au motive de bucurie. Copiii sub 10 ani vor avea acces gratuit la evenimentul ce va avea loc pe stadionul Cluj Arena, oferta fiind valabila exclusiv pentru categoria Gazon. "Roxette este o trupa foarte iubita de catre publicul roman, cu extrem de multi fani, foarte multi dintre ei fiind deja parinti. Acesta este de altfel unul dintre principalele motive pentru care si managementul a raspuns afirmativ la propunerea noastra privind aceasta initiativa Volksbank, de a le oferi o bucurie in plus fanilor Roxette' a declarat organizatorul concertului, Laura Coroianu, CEO Emagic. Deasemenea, se recomanda ca parintii sa le asigure celor mici protectie speciala prin casti antifonice, in special daca acestia vor sta in vecinatatea boxelor. Biletele pentru Roxette se gasesc pe myticket.ro, la Pollus Center si Iulius Mall din Cluj.