x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “Cuvintele” susţin un turneu de suflet

“Cuvintele” susţin un turneu de suflet

de Alex Revenco    |    10 Dec 2012   •   20:03
“Cuvintele” susţin un turneu de suflet
Pe 13 decembrie, grupul din Oradea împlineşte 31 de ani de la primul concert
Întotdeauna, primul concert cu public marchează începutul istoriei unui grup rock. Pentru Celelalte Cuvinte, debutul a avut loc în data de 13 decembrie a anului 1981, la Casa Studenţilor din Timişoara. Iată ce-şi aminteşte Călin Pop: “Era o zi de sâmbătă şi ningea într-una, noi eram în Casa Studenţilor, ne uitam pe geam şi eram foarte stresaţi. Era şi zi de 13, era primul nostru concert, emoţiile erau cât casa şi ne gândeam: cine naiba vine, pe vremea asta, să vadă o trupă despre care auziseră doar câţiva colegi de  facultate? Pentru a fi siguri că va fi public în sală, am apelat la duoul Adrian Dinu & Miruna Mureşan (folkişti binecunoscuţi în Timişoara acelor ani) să cânte înaintea noastră. Până la urmă nu a fost rău deloc dar succesul de atunci a fost concretizat în următorul concert, din martie 1982, când spectatorii au fost atât de nerăbdători încât au rupt uşile de la intrarea în sală şi au năvălit înăuntru!”. După cum se ştie, spre deosebire de alte formaţii “abonate” la concerte gratuite (festivaluri de bere, diferite serbări, zilele oraşului etc.) Celelalte Cuvinte concertează rar, punând accent pe factorul calitativ şi pe consistenţa actului artistic. Dacă anul trecut, în aceeaşi perioadă, grupul orădean aniversa o cifră rotundă de ani de la debut, acum susţine un miniturneu “de suflet, fiind vorba, spiritual, despre sărbătoarea de 31 de ani. Va fi un playlist deosebit, într-un concert lung, structurat în două părţi”, a mai spus Călin Pop, compozitor, solist vocal şi chitarist. În trei zile consecutive, Celelalte Cuvinte susţine spectacole în trei mari oraşe din sudul ţării şi putem spune că e vorba despre trei capitale! Primul are loc în capitala României (Bucureşti), al doilea în capitala Ţării Româneşti (Târgovişte), iar al treilea în capitala Olteniei (Craiova). Astfel, vineri 14 decembrie, Celelalte Cuvinte cântă în Chaos Venue din Capitală, unde sunt aşteptaţi sute de fani de toate vârstele. Pentru concertul de la Bucureşti, organizat de Phoenix Entertainment, biletele sunt 30 de lei ­ în picioare şi 60 de lei ­ la masă, disponibile (până cu o zi înainte de concert) în reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi pe eventim.ro.

În ziua imediat următoare, pe 15 decembrie, gazdă primitoare va fi clubul La Scriitori din Târgovişte, unde Celelalte Cuvinte revine cu drag după succesul înregistrat cu ocazia concertului de anul trecut, când publicul i-a întâmpinat pe orădeni cu multă  căldură. Duminica 16 decembrie, “cuvintele” revin la Craiova, oraş unde formaţia este aşteptată de ani buni. Fidelitatea fanilor olteni va fi răsplătită printr-un concert la Cafe Teatru Play. Având de partea lor o tehnică instrumentală desăvârşită, câştigată în peste trei decenii de activitate neîntreruptă, în care au înregistrat opt albume de studio, Călin Pop (solist vocal, chitară), Marcel Breazu (chitară bas), Leontin “Tinu” Iovan (tobe), Tiberiu “Tibi” Pop (claviaturi) şi Ovidiu Roşu (sunet) promit o serie de concerte de neuitat. Printre piesele ce nu au cum să lipsească din repertoriul lor se numară “Iarbă prin păr”, “Dacă vrei”, “Armaghedon”, “Zmeie”, fabuloasa lucrare rock “Oglinda”, “Un sfârşit e un început”.

×
Subiecte în articol: celelalte cuvinte