x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Daca nu e Zucchero, e Scorpions!

Daca nu e Zucchero, e Scorpions!

12 Mai 2011   •   15:32

Concertul pe care Zucchero trebuia să-l suţină la Arenele Romane pe 21 iunie nu va mai avea loc din motive tehnice! Itinerariul turneului Zucchero Chocabeck World Tour 2011 a fost afectat, managementul artistului fiind nevoit să anuleze câteva concerte programate pentru această vară, printre care şi concertul de la Bucureşti.

Organizatorii evenimentului se află în discuţii cu managementul artistului pentru reprogramarea spectacolului, însă până la confirmarea unei noi date, persoanele care au achiziţionat bilete pot alege să primească înapoi banii sau le pot schimba cu bilete la concertul Scorpions.

Cei ce aleg să primească banii înapoi trebuie să meargă la punctul de vânzare de la care s-a achiziţionat biletul. Perioada în care se pot recupera banii este de 60 de zile, începând din 11 mai, până pe 11 iulie.

Persoanele care vor să schimbe Zucchero pe Scorpions trebuie să meargă la magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s). Vor primi în schimb un bilet, după cum urmează:

- dacă au la Zucchero un bilet de 100 de lei, primesc un bilet la Scorpions de 128 de lei

- dacă au la Zucchero un bilet de 150 de lei, primesc un bilet la Scorpions de 190 de lei

- dacă au la Zucchero un bilet de 200 de lei, primesc un bilet la Scorpions de 190 de lei

- dacă au la Zucchero un bilet de 250 de lei, primesc un bilet la Scorpions de 265 de lei.

×