Dan Teodorescu: Iubibilă înseamnă să fii mângâibilă, giugiulibilă şi alintabilă

De mult nu m-am mai distrat la un interviu, ca acum cateva zile, cand ne-am scos, eu si Dan Teodorescu, de la Taxi, la o cafea - el, pentru ca era cu masina, si o bere - eu, pentru ca eram deja in afara programului. Il vazusem la televizor cantand "Copilul sintetic", o piesa noua, despre copiii care "o ard" pe internet si au uitat sa se joace real, cu altii de varsta lor, cum o faceam noi, pe vremuri. Si eram curioasa sa aflu cum s-a legat cantecul. Ce a iesit, cititi mai jos.

Dan Teodorescu: Tin sa mentionez, inaintea discutiei care va urma, ca n-am mai acordat un interviu fata in fata de nu stiu cati ani de zile.

● Jurnalul National: Deci cititorii vor avea sansa ca, de data asta, raspunsurile tale sa fie mai lungi decat intrebarile reporterului, si nu invers. Inteleg ca nu-ti plac interviurile fata in fata. Da' ti-ai dori sa-ti iei un interviu?
● Dan Teodorescu: Nu neaparat. Dar n-ar fi rau, pentru ca nu-ti pui intrebari indiscrete, nu te deranjezi, nu te pui in situatii neplacute, nici nu-ti permiti sa nu-ti raspunzi, pentru ca, totusi, nu poti sa te ignori in halul asta. Deci, pan’ la urma, mi-ar placea sa-mi iau un interviu. Asta, sigur, daca n-as avea incotro(rade).

● Admirandu-te in timp ce vorbeai, am observat ca mai ai doar doua zdranganele atarnate la ochelari. Unde-s celelalte?
● E... mai cad odata cu varsta (rade). Ca frunzele. Nu stiu de ce nu le mai am. Si prietenii imi spun: ma, tu nu mai ai nimic din ce aveai acum 13 ani, cand ai inceput cu Taxi; atunci erai spontan, erai simpatic... Revenind, ba au cazut, ba le-am pierdut, ba am schimbat ochelarii... Astea doua sunt de la Irina (n.n. Irina Teodorescu, sotia). Mai am acasa un crocodil. Dar mi s-a parut cam mult sa-mi pun crocodilu' la ochelari.

Vrem o campanie in scoli, sa-i invatam pe copii Lapte gros
● Ai cantat recent, la Antena 3, o piesa foarte misto, "Copilul sintetic", care vorbeste despre copiii care "o ard" pe Facebook si pe bloguri si care au uitat sa se joace real, cu altii de varsta lor, cum o faceam noi, odata... Ce-ti veni, te deranjeaza fenomenul?
● Ar trebui sa-i deranjeze sau sa-i preocupe pe parintii lor. Eu n-am copii, din pacate, dar cred ca e o problema, mai ales in ceea ce priveste copilaria la oras. Copiii de la oras nu prea mai fac altceva. Si m-am documentat un pic, am vorbit cu prieteni care au copii, cu copiii acelor prieteni. Mi-au zis ca fac asta pentru ca e cool si trendy... Asa o fi, dar sa stai in acelasi apartament si sa comunici dintr-o camera in alta, pe chat, mi se pare cel putin ciudat... Asta duce la alienare. E chiar o problema. Asa ca noi, astia de la trupa Taxi, vrem - la nivel de intentie stam bine - sa facem o campanie in scolile generale cu clasele V-VIII, unde sa mergem, pur si simplu, sa-i invatam pe copii sa se joace ce ne jucam noi acum 30 si ceva de ani: leapsa, sotronul, tara, tara, vrem ostasi. Mai jucam si Lapte gros. Ne asezam la cate un zid, ne mai certau profesorii ca, na, se mai lasa cu un cot julit... Eu furam dude, si imi amintesc cu placere, din curtea Liceului Iulia Hasdeu. Sa nu creada cineva ca am halucinatii. Stimati cititori, cand am copilarit eu, erau duzi in curtea Liceului Iulia Hasdeu. Acum este o minunata sala de sport. Sigur, e binevenita, dar, ma rog, eu am trait pe vremea cand in spatiul ala, ca sa zic asa, se mancau dude. In capul meu, fructul oprit era duda (rade). Veneam acasa cu pantalonii rupti, jerpelit, murdar si fericit.

● Nici nu mai au unde sa se joace. Acum, in spatele blocurilor, sunt numai parcari...
● Lasa, ca si noi am fost tot "copii de asfalt', nu ne-am jucat nici noi pe pamant. Pe asfalt ne zdreleam genunchii, pe asfalt puteam sa jucam "Finante"... Cu o piatra aruncai intr-un turnulet facut din cutii de chibrituri. Daca erau straine, din Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria erai foarte foarte smecher. Castigai daca dadeai cu piatra de la nu stiu cati metri distanta si daramai turnuletul... La astfel de jocuri socializezi, faci miscare, mai schimbi aerul... Si mai e o treaba pe care imi place sa o repet: in momentul cand citesti o carte, copil fiind, "vezi" povestea, ti-o imaginezi! Mi se pare extrem de important.

● Copiii prietenilor tai stiu de existenta unor jocuri precum Lapte gros?
● Da, da’ cica nu e cool. La scoala, in pauza, ei folosesc Ipad-ul, mai dau un like pe Facebook. Cum genial spunea un prieten foarte inteligent, intr-o scurta discutie, cand i-am zis ca, din punctul meu de vedere, daca vrei sa te bucuri de un camp insorit, te duci pe camp, el a raspuns: da, dar nu poti sa-i dai Like.

● Aha, deci de la Lapte gros ti se trage discopatia.
● (Rade) De la sarit din duzi. Sunt convins ca de acolo mi se trage.

● Vreti sa-i invatati pe copii jocurile astea. Nu sa le si cantati despre asta?
● Nu, cantecul e mai mult pentru adulti, daca vrei. Daca as mai si incepe sa le cant, cei carora ma adresez, adica cei din clasele V-VIII, ar putea spune: "Ce mai vrea si mosul asta acum, cu copilaria lui? Ce vrea, sa ne jucam in tarana? Suntem in 2012, in alt mileniu, vine asta din alt mileniu..." Corect, eu sunt din mileniul trecut, pana la urma!(rade) Si ar putea continua: "Noi, mosule, suntem aia care vom ajunge la stele, nu putem sa jucam lapte gros, lasa-ne..." Cu toate astea, campania cu jocurile ar trebui incercata. Poate prind gustul, de ce sa nu incercam? Stai asa! Ar putea fi pentru ei o distractie... vintage! (rade).

● Corect! Dupa tine, care ar fi cea mai importanta deosebire intre copiii de azi si aia de ieri?
● Asta, cred eu, c-ar fi deosebirea majora. Pe copii asta ii defineste, jocul. Este trist cand sunt definiti de jocuri care nu mai presupun colectivitate... Nu vreau sa vorbesc ca un comunist la sedintele de partid, dar chiar discuta altfel... Asta duce la instrainare, la un comportament cel putin ciudat in societate. Nu stii ce sa faci cu mainile, ca nu ai nici o tastatura in fata, nu privesti un om in ochi, pentru ca nu esti obisnuit sa privesti un om in ochi, ci doar un ecran de calculator.

Iubibila inseamna sa fii mangaibila, giugiulibila si alintabila
● In privinta campaniei m-am lamurit. Da' un cantec nou, "de talia" lui "Cele doua cuvinte" sau a lui "Non stop", cand produceti?
● Urmatorul single al trupei Taxi se va numi "Esti iubibila" (rade).

● Iubibila? Ce inseamna sa fii iubibila?
● A fi iubibila inseamna sa fii mangaibila, giugiulibila si alintabila (rade). Asta inseamna. Piesa ridica o problema grava, dupa parerea mea. Dezbate o situatie extrem de dificila in care se poate gasi un barbat la un moment dat. Este vorba despre una dintre cele mai dure intrebari pe care o femeie o poate adresa unui barbat, si anume: "De ce ma iubesti?" Intelegeti? Si piesa da un raspuns profund. Raspunsul profund este: "esti iubibila" (rade). Piesa e inregistrata, e in faza de masterizare, o sa aiba si un videoclip. Dar nu-mi cere detalii si despre asta. Nu acum.

● M-a uimit cate variante s-au facut dupa "Cele doua cuvinte". Inclusiv in poloneza.
● Iar artistul care canta varianta in poloneza e foarte cunoscut in Polonia. Exista si varianta moldoveneasca, mai e o varianta in suedeza, care va avea si videoclip. Si iti mai spun ceva in premiera, un grup de artisti maghiari foarte cunoscuti la ei in tara lucreaza la varianta in limba maghiara. Am fost invitat si eu sa particip la inregistrare.

O sa ajungeti cea mai cantata formatie romaneasca in cele mai diverse limbi.
Exista un site, http://www.thosethreewords-project.com/, unde poti sa intri si sa inregistrezi piesa in regim de karaoke. Ai negativul la dispozitie. Si faci propria ta varianta.

● Da' piesa asta,"Cele doua cuvinte", are o poveste?
● Nu. Stiam ca exista problema. Dar, ca sa fiu sincer, nu m-am confruntat cu ea, pentru ca nu mi-e nici foarte usor sa spun "Te iubesc", dar nici foarte greu. Sunt, in privinta asta, undeva... moderat spre bine facut (rade), cum imi place muschiul de vita. Dar am constientizat existenta problemei. Cred ca "Cele doua cuvinte" este singura piesa pe care nu-mi aduc aminte cand am compus-o. Mi-aduc aminte unde eram exact, pe fotoliu si jos, in fata canapelei, acum 12 ani, cand am facut "Mi-e dor si doare". Mi-aduc aminte cand am facut strofa a doua de la "Jumatatea mea" ori cum am facut "Nebunia furtunii", acum 12-13 ani, intr-o duminica dupa amiaza, intre orele doua si sase. Dar nu-mi aduc aminte cand am facut piesa asta. Am vorbit si cu Irina: "Ma, mama, io nu-mi aduc aminte cand am facut-o". Si mi-a zis: "Stai linistit, ca imi aduc eu aminte, o luna de zile numai asta auzeam din sufragerie". Adevarul e ca ajunge la exasperare cu piesele mele. Le asculta de sute de ori, in tot felul de variante, pana la varianta finala. Si, oricat ai fi de amabil, te saturi, te apuca lehamitea sa asculti, la nesfarsit, aceeasi piesa. Intr-un apartament de doua camere, unde sa se ascunda, saraca?!? Desi, in ultima vreme cred ca a devenit imuna. Suntem ca acele cupluri care sunt impreuna de 40 de ani, in care ambii au dezvoltat un soi de baricada fonica si aud selectiv. Deci eu zic ca nu ma mai aude. Adica sper, pentru binele ei (rade).

● Acum asteptam "Esti iubibila". Dupa aia?
● S-ar putea ca urmatorul single sa fie "Made in China", la asta lucrez acum, da’ mai vedem.