Vaya con Dios, una dintre cele mai de succes trupe ale anilor '90, susţine marţi, 13 octombrie, un concert acustic la Sala Palatului. Belgienii sunt "dependenţi" de inconfundabila voce a solistei Dani Klein, care trece cu uşurinţă de la engleză la latină cu un accent franţuzesc irezistibil.
Despre muzica celui mai recent album, "The Best of Vaya con Dios", criticii de specialitate spun că "dă sentimentul unei nopţi petrecute în barurile din oraşele port, încărcate de fum şi cu voci în ecou".
Du-te cu Dumnezeu!
La Bucureşti, Dani Klein promite că timp de două ore va cânta atât marile hituri "Nah Neh Nah", "Puerto Rico", "What's a Woman", cât şi cu cover-uri celebre, printre care şi "Johnny", o preluare după Edith Piaf, care la rândul ei s-a inspirat din "Sanie cu zurgălăi" a Mariei Lătăreţu. Povestea formaţiei a început în Belgia cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, pe când era solistă a trupei indie Arbeid Adelt. Dar, cum succesul întârzia să apară, Dani Klein, chitaristul Willy Lambregt şi contrabasistul Dirk Schoufs hotărăsc să pună bazele unei noi trupe. Îndrăgostiţi de jazz, operă şi muzica gypsy, îşi spun Vaya con Dios (Du-te cu Dumnezeu!), nume preluat dintr-un documentar tv despre cartierul cubanez din Miami.
Citește pe Antena3.ro