Van Dyke, care a jucat în emisiunea „The Dick Van Dyke Show” din 1961 până în 1966 și a dansat în „Mary Poppins” în urmă cu 60 de ani, a dansat în ultimul videoclip al trupei Coldplay în timp ce solistul, Chris Martin, cânta la un pian vertical, potrivit New York Times.
Videoclipul, regizat de Spike Jonze și Mary Wigmore, a fost filmat în octombrie, iar vineri, a fost lansată o versiune regizorală a acestuia, care durează peste șapte minute. O versiune mai scurtă a clipului va fi lansată pe 13 decembrie, cu ocazia celei de-a 99-a aniversări a lui Van Dyke.
Chris Martin a declarat joi la emisiunea „Jimmy Kimmel Live!” că a fost ideea lui și a lui Jonze să îl includă pe Van Dyke în videoclip. Solistul a spus că el și Van Dyke sunt vecini și că s-au cunoscut în urmă cu mai mulți ani.
„Acesta este, poate, cel mai distractiv lucru pe care l-am făcut vreodată”, a spus Martin despre videoclip. „Mă face să mă simt atât de recunoscător. Este un lucru important pentru mine”.
(sursa: Mediafax)