Ii lipsesc silicoanele, nu are miscare de scena, nu e sexy, nu se imbraca cu haine stralucitoare, nu e la ultima moda, nu poarta gel, dar canta. Si cum canta! Este un copil mare, care stie sa te cucereasca cu o voce minunata, o chitara si o poezie. Uneori umbla 'cu capul in stele', dar asta il face mai frumos si mai bun. Este folkist si, fata de ceilalti artisti, are un plus de cultura si o fita in minus. Este din Maramures si are dor de duca... Voia sa se faca birjar, dar nu s-a ales cu aceasta meserie. Insa birja, asociata cu ideea de plecare, de duca, i-a fost semnul destinului. Ca si numele sau de altfel, pentru ca Ducu tot de la duca vine. Da, este vorba despre Ducu Bertzi (foto). Muzica pe care Ducu o daruieste publicului este dovada preocuparii si dorintei sale de a exprima prin arta mesajul ca frumusetea si bunatatea nu sunt niciodata prea mult. Impreuna cu Mihai Nenita, el va aduce 'Floare de colt' la Aida Pub, pe Calea Victoriei nr 16-20. Ziua: joi 10 noiembrie. Ora: 21:00. Bilet intrare: 20 de lei. Rezervari se pot face la numarul de telefon: 0726.318.463.