Eco-răvaşe pentru (p)om

Opinci, maramă, regină şi marmură de Carrara. Nu este o simplă înşiruire, există o legătură între aceste cuvinte, şi ea, legătura, se numeşte Eco Euro Tour, primul turneu în Europa de promovare a iniţiativei ecologiste din România.

Floarea Calotă a reprezentat sufletul neamului, cântând şi fiind îmbrăcată în costum popular şi încălţată cu opinci, iar Regina Traviatei, Felicia Filip, a făcut publicul să se ridice în picioare pentru a interpreta imnul României. Tot la Carrara s-a auzit „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”, în varianta lui Andrei Păunescu. Au fost aprinse şi două lumânări pentru sufletul lui Adrian Păunescu. Două femei din public au pus discret pe scenă lumânările şi s-au retras în sală, tăcute şi pioase, ca şi cum s-ar fi aflat în bi­serică. „Omule, pomule, nu te jelui, nu te milui!/ Că rădăcina lui murind în pământ/ A prins rădăcini în cer/ Şi sufletul lui, iată, a venit în vis liniştit// Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, pomilor/ Cântaţi şi jucaţi/ Beţi şi ospătaţi/ Femei şi bărbaţi/ Că n-a fost răpus/ El e numai dus/ E numai întors/ În lumea ce-a fost.” „La înmormântare” – căci aşa se numeşte cântecul care îi aparţine Floarei Calotă – ne arată cât de puternică este comuniunea dintre om şi pom. „Eşti ceea ce rămâne după tine” – spune Lavinia Şandru.

Mare adevăr rostit cu vorbe puţine! Sub îndemnul „Manifest pentru Sănătatea Pământului”, românii aflaţi în oraşele de pe Bătrânul Continent unde s-a oprit turneul au scris pe o bucăţică de hârtie mesaje pentru ge­neraţiile viitoare. Iată câteva dintre ele: „Trebuie să respectăm natura ca şi când ar fi propria noastră casă”. „Sunt un vultur ce zboară spre un cer curat.” „Suntem simpli călători pe Strada Destinului, o stradă ce trebuie să fie mereu curată.” „Sădiţi dragostea noastră românească la rădăcina oricărui pom şi acesta va creşte binecuvântat de Dumnezeu oriunde pe acest pământ.” Asociaţia românilor din Carrara a plantat un pom (acero) pentru a marca prietenia româno-italiană, o prietenie cu rădăcini. Au fost martori primarul din Carrara, Angelo Zussoni, Lavinia Şandru, Cornel Diaconu, Felicia Filip, Floarea Calotă, Andrei Păunescu şi românii care aveau drum prin parc.

„Odinioară, când se năştea un copil, se planta un pom – povesteşte Floarea Calotă. Când m-am născut eu s-a plantat un stejar. Şi acest pom era îngrijit cu luare aminte, căci de starea lui depindea şi viaţa copilului. Dacă nu era bine crescut, nici viaţa lui nu era armonioasă”. Curate vremuri erau atunci! Murdare vremuri trăim acum. Curăţirea ar trebui să pornească din interior. Şi apoi omul poate să sfinţească locul.   

La Roma, 3.000 de români s-au adunat la spectacolul de poezie, muzică şi cinema dedicat in memoriam poetului Adrian Păunescu. „De oftat ce-am oftat eu/ S-a mâniat Dumnezeu/ Soarele nu mai răsare/ Nici Luna lumină n-are/ Nici pe câmp nu creşte o floare// Iartă-i, Doamne, păcatul/ Cui i-a lăsat oftatul/ C-azi-noapte de nu oftam,/ Ziua n-o mai apucam/ De oftat ce-am oftat tare/ Furca pieptului mă doare// Verde, verde bob năut/ Doamne, dă-mi, dar nu-mi da mult/ Dă-mi viaţă cu sănă­tate/ Să pot să le fac pe toate/ Să-mi văd pruncii în rostul lor/ Să-i mărit şi să-i însor/ Să-i văd la casele lor/ Şi-atunci, /Doamne, pot să mor”... Acest cântec i-a plăcut foarte mult lui Adrian Păunescu. Floarea Calotă le-a povestit românilor din Roma cum l-a cunoscut pe marele poet şi cum i-a spus, maiestuos, ca un Zeu, că ea nu cântă frumos..., ci foarte frumos!  

Oamenii începeau să aplaude când îl vedeau pe Adrian Păunescu pe marele ecran, în imaginile din filmul realizat de Cornel Diaconu, „Te salut, generaţie în blugi”. Se bucurau că-l mai vedeau o dată, că puteau să-l aplaude, să-i răspundă la zâmbet, la chemare. „Luăm libertatea ca a­tare! O transformăm în cultură tran­zitivă!” – asta clama Păunescu la Cenaclul Flacăra. Ce facem noi acum? Suntem liberi să ne batem joc de casa noastră, de Terra, de sufletul nostru, de cultura noastră! E bună şi libertatea, dar nu oricum. Vorba cânte­cului popular: „Doamne, dă-mi, dar nu-mi da mult!”.