x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ed Sheeran, acuzat de plagiat pentru melodia „Shape Of You”, câștigă procesul

Ed Sheeran, acuzat de plagiat pentru melodia „Shape Of You”, câștigă procesul

06 Apr 2022   •   19:00
Ed Sheeran, acuzat de plagiat pentru melodia „Shape Of You”, câștigă procesul

Ed Sheeran, acuzat de Sami Chokri şi Ross O'Donoghue că s-a inspirat din cântecul lor „Oh Why” pentru melodia „Shape Of You”, a câștigat, miercuri, procesul.

Judecătorul a constatat că orice asemănare cu melodia „Oh Why” din 2015 nu este suficientă pentru a fi considerată plagiat.

Astfel, Ed Sheeran a câștigat procesul la Înalta Curte împotriva celor doi compozitori care au susținut că artistul britanic a copiat o parte din melodia lor pentru marele său hit din 2017, „Shape Of You”, anunță Sky News.

Ed Sheeran şi co-autorii Steven McCutcheon şi John McDaid au fost acuzați că au plagiat o parte din „Oh Why” a lui Sami Chokri, un artist care cântă sub numele de Sami Switch.

Judecătorul Zacaroli a declarat că Sheeran nu a copiat nici intenționat, nici neintenționat un fragment din melodie atunci când a scris „Oh I" pentru Shape Of You.

Judecătorul a concluzionat că, deși există „asemănări" cu sintagma OI („Oh I”), există și „diferențe semnificative".

El a mai spus că au fost furnizate „dovezi convingătoare" pentru a demonstra că „Shape Of You” provine din alte surse decât „Oh Why" și că afirmațiile potrivit cărora Sheeran ar fi ascultat cântecul înainte de a-și scrie propriul cântec nu sunt decât „speculații".

Chokri și co-scenaristul Ross O'Donoghue au susținut că refrenul „Oh I" din „Shape Of You” este „izbitor de asemănător" cu refrenul „Oh Why" din propria lor compoziție, Chokri spunând în instanță că s-a simțit „furat" după ce a auzit-o.

Cu toate acestea, Sheeran, McDaid și McCutcheon au negat că au știut de „Oh Why” înainte de a scrie „Shape Of You”.

Experții în muzică au avut puncte de vedere contrastante în timpul procesului - unul dintre ei spunând instanței că este improbabil ca orice asemănare dintre melodii să fie „rezultatul unei plagieri", în timp ce un altul a spus că asemănările sunt atât de „numeroase și de izbitoare încât posibilitatea unei creații independente este... foarte improbabilă".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ed sheeran