Seria „Concertelor Enescu” de la ICR Londra îi are ca invitați speciali, la concertul din 7 martie, pe reputatul violoncelist român Mirel Iancovici, alături de pianistul olandez Jeroen Riemsdijk. Cei doi muzicieni vor omagia geniul muzical al lui George Enescu, interpretând câteva dintre cele mai recunoscute lucrări ale sale (Doina, Preludio monodico, Lăutarul și Sonata „Torso”), precum şi compoziţii ale renumiţilor săi profesori de la Conservatoarele din Viena şi Paris: Robert Fuchs, Jules Massenet şi Gabriel Fauré.
Mirel Iancovici este un binecunoscut violoncelist, profesor, compozitor, aranjor și dirijor român. După ce a studiat, atât sub îndrumarea lui Serafim Antropov, cât și a lui Radu Aldulescu și a lui Paul Tortelier, la Universitatea Națională de Muzică din București, a câștigat mai multe competiții internaționale prestigioase, inclusiv „Gaspar Cassado” în Florenţa, „Imperial Tobacco Cello Competition” în Bristol şi „Pablo Casal Centenary” în Barcelona. Muzicianul a susţinut recitaluri în faimoase săli de concerte din lume, printre care amintim Carnegie Hall, Lincoln Center New York, Filarmonica din Berlin, Royal Festival Hall şi Wigmore Hall. Participând la festivaluri precum „Yehudi Menuhin Festival” în Gstaad, „Upper Galilee Chamber Music Days”, Israel sau Festivalul „George Enescu” din Bucureşti, el a colaborat cu artişti distinşi precum Claudio Abbado, Philippe Entremont, Herman Krebbers, Silvia Marcovici, Raphael Oleg, Ghenadie Rozhdestvensky, Yoav Talmi, Paul Tortelier, Han de Vries şi Gerard Wyss. În prezent, Mirel Iancovici predă la Conservatorul din Maastricht şi Conservatorul Fontys din Tilburg, Olanda, susținând şi ore de masterclass în Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, România, SUA şi Coreea de Sud.
Pianistul, profesorul și scriitorul Jeroen Riemsdijk este autorul cărții “The Golden Fingers Technique for Pianists. The art of Passagework”, lucrare ce a fost distribuită în întreaga lume. Discografia sa include compoziţii ale lui Shostakovich, Rääts, Khachaturian şi ale compozitorilor olandezi Wim Zwaag şi Robert Quodbach. Jeroen Riemsdijk predă pian şi compoziţie la Conservatorul din Maastricht. Ca interpret, Jeroen a obţinut diploma “Konzertdiplom” la Folkwang Musikhochschule în Essen, alături de pianistul rus Boris Bloch. Jeroen Riemsdijk a colaborat cu numeroși artişti renumiţi, printre care îi amintim pe Gustav Rivinius, Levon Mouradian, Johan van Iersel, Floris Mijnders, Arno Pieters, Leon Bosch, Wolfgang Meijer, Henk Guitart, Yuri Zhislin, Levon Chilingirian, Massimo Merceli, Norbert Nozy, Jean-Pierre Cnoops, Szymon Marciniak, Ian Clarke, Gabi Riet van Pas, David Abrahamyan, Allar Kaasik, Philippe Bernold.
Seria„Concertelor Enescu”, ce se desfășoară încă din anul 2007, este un program permanent al ICR Londra în cadrul căruia muzicieni români şi străini sunt invitați să își demonstreze măiestria, aducând în același timp și un omagiu geniului creativ al lui George Enescu.