x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Felicia... ECO EURO Tour!

Felicia... ECO EURO Tour!

de Dana Andronie    |    17 Noi 2010   •   18:15
Felicia... ECO EURO Tour!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

138046-cs-felicia-filip-o5t4867.jpg.jpgÎn urmă cu trei ani, “Baladele din Carpaţi” erau “narate” de Felicia Filip şi K1 în cinci ţări din Europa, în faţa a peste 50.000 de oameni. Cornel Diaconu este regizorul din spatele acestui proiect care a purtat numele de Callatis Eurotour. Acelaşi regizor se întoarce în Europa cu un alt turneu care va prinde rădăcini zdravene...

“ECO EURO Tour – Manifest pentru sănătatea Pământului” se desfăşoară între 24 noiembrie şi 13 decembrie. Vor fi organizate dezbateri, acţiuni ecologiste şi spectacole în ţări europene cu o diasporă românească semnificativă precum Roma, Carrara, Milano (Italia), Nürnberg, München (Germania), Viena şi Graz (Austria). Ultima dezbatere va avea loc pe 9 decembrie, la Bruxelles (Belgia), şi va beneficia de prezenţa unor înalţi oficiali ai Uniunii Europene. “Dacă nu suntem atenţi şi vom continua să trăim în ignoranţă, ne trezim peste 20 de ani că vom avea nevoie de 20 de planete ca România să ne satisfacem nevoile”, a spus Lavinia Şandru, preşedintele “Iniţiativa 2003” şi coordonator al evenimentului.

Românii sunt pe nedrept priviţi în Europa numai ca persoane “capabile să exporte numai ceea ce este rău”, iar organizatorii doresc să schimbe această mentalitate alături de artiştii care participă la acest turneu. “Dorim să le spunem celor din străinătate că avem o puternică spiritualitate şi o multitudine de idei. Parcă, uneori, suntem ca nişte noduri în gâtul cuiva – declară Felicia Filip. Trebuie să avem curajul să spunem tuturor că România este un punct pe harta Europei care trebuie luat în seamă şi care trebuie să intre în circuitul internaţional.”

Ar mai fi de adăugat că “Felicia” provine de la numele roman “felix”, care înseamnă “fericit/norocos/fertil”... 1.000 de pini vor fi plantaţi împreună cu Primăria Romei în capitala italiană, copacii fiind special aleşi pentru condiţiile de mediu. Aceşti pini ar fi trebuit sădiţi sub privirea veghetoare a lui Adrian Păunescu, care îşi dorea foarte mult să meargă în acest turneu. “Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.” Cu aceste gânduri ale poetului Nichita Stănescu, Andrei Păunescu, artiştii şi organizatorii vor planta cei 1.000 de pini în memoria lui Adrian Păunescu.

Şi Floarea Calotă se alătură acestui turneu european de susţinere a iniţiativei ecologiste din România şi va promova, prin viu grai, muzica şi poezia românească. “Merg în acest proiect pentru că Adrian Păunescu a pus multă lumină pe numele meu, pentru că am avut şansa să-l întâlnesc când mă construiam ca artist.”

×
Subiecte în articol: muzica felicia filip