„Fie să renască numai cel ce har/Are de-a renaște curățit prin jar,/Din cenușa-i proprie și din propriul scrum,/Astăzi ca și mâine, pururi și acum”. Sunt versurile piesei reprezentative a trupei Phoenix, care sărbătorește împlinirea a 60 de ani. Și dacă nu a fost mult-anunțatul concert legendar, este un film, la fel de legendar. „PHOENIX - Povestea”, în regia lui Cristian Radu Nema, va avea premiera de gală duminică, 16 octombrie, la Sala Palatului din București.
Imagini de arhivă unice, nemaivăzute
Evenimentul îi va reuni, în primă fază în aceeași sală, pe membrii fondatori ai trupei Phoenix, Nicu Covaci și Mony Bordeianu, pe alți membri ai formulei consacrate, ca Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann, Valeriu Sepi, dar și pe actualii componenți ai formației, Cristi Gram, Costin Adam, Flavius Hosu, Vlady Săteanu și Lavinia Săteanu. E o reunire istorică, după ce drumurile unora dintre cei mai iubiți artiști ai României s-au despărțit și au fost presărate cu vorbe grele.
Regizat de cineastul Cristian Radu Nema și de Mimis Ravanis, filmul spune povestea trupei, așa cum a fost trăită de numeroase generații de fani și transpune cinematografic, la aniversarea a 6 decade de activitate, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.
Încurajează lupta pentru bine
„Toți cei care au venit în Phoenix s-au identificat cu mesajul clar al Phoenix-ului, din convingere și talent. Au fost și oameni sensibili, de aceea au putut să transmită energie și să creeze fenomenul de rezonanță. Este fenomenul decisiv: rezonanța între noi și public. Asta înseamnă că mesajul a fost transmis corect. Cristian și întreaga echipă au făcut niște eforturi extraordinare pentru a putea realiza acest film. Scopul definitiv și decisiv al formației este de a încuraja lupta pentru bine. Iar acest film reușește să transmită acest lucru”, a precizat liderul trupei Phoenix, Nicolae Covaci, ajuns la 75 de ani.
„Trupa a renăscut de fiecare dată din propria cenușă, iar povestea fenomenului Phoenix nu are nici început și nici sfârșit. Principalul scop al documentarului este de a insufla tuturor generațiilor de fani această emoție a transmutației, puterea de a depăși orice obstacol, păstrând aproape valorile fundamentale: importanța tradițiilor, tăria de caracter, curajul de a explora necunoscutul. Principiul călăuzitor al transformării Phoenix este reînnoirea, însă forța schimbării nu poate veni decât din interior”, afirmă regizorul Cristian Radu Nema.
Producția s-a bucurat de sprijinul necondiționat al regizorului Ioan Cărmăzan, precum și al regizorului Dan Chișu, care au oferit imagini de arhivă din perioade importante ale trupei. Actorul Rareș Andrici are rolul de narator al filmului documentar.
Phoenix a fost înființată în 1962 și a avut o evoluție impresionantă, fiind o deschizătoare de drumuri în muzica românească. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului: beat, rock psihedelic, hard rock, rock progresiv. Phoenix a dat naștere etno rock-ului, subgen al rock-ului inspirat din folclorul românesc autentic.
Biletele sunt limitate și pot fi cumpărate online, în rețeaua iaBilet, precum și de la Sala Palatului. Proiecțiile vor avea loc de luni până vineri, la orele 11.00 și 19.00, iar sâmbătă și duminică, de la 13.00 și 19.00.
„Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, e important să afle cam care a fost ideea de la care a plecat Phoenixul și ce s-a întâmplat după aceea. A venit cavalcada asta de imagini care și mie mi-au trezit emoții aproape de lacrimi. Pe multe dintre ele nu le-am văzut și m-au dus înapoi în timp” - Mircea Baniciu
„Acest film pe noi ne încântă, sper și pe voi. Mă bucur că am pus și eu o pană la această pasăre măiastră” - Ovidiu Lipan Țăndărică
Cristian Radu Nema (35 de ani) este cineast și regizor de film (singurul fotograf român acreditat pe Covorul roșu la Festivalul de film de la Cannes), Doctor Magna Cum Laude în Cinematografie și Media în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, precum și cel mai mare colecționar de filme românești.
Banul, ochiul dracului
Cea mai longevivă și importantă trupă românească a trecut prin multe momente de cumpănă. Cu toate acestea, timp de 60 de ani nu și-a pierdut nicio zi identitatea, grație lui Nicu Covaci, membru-fondator, alături de Mony Bordeianu. Însă scandalurile s-au ținut lanț de celebrul grup de etno-rock.
Prima ruptură a avut loc după ce solistul Mircea Baniciu a decis în ultimul moment să nu fugă din țară, în 1977, când a avut loc celebra evadare din România comunistă a membrilor Phoenix, ascunși în boxe, într-un camion. Acuzat că a rămas acasă, „la căldurică”, și că continuat să cânte piesele formației, Mircea Baniciu a devenit dușman al lui Covaci.
Și între ceilalți membri ai trupei au fost nenumărate divergențe, dar acestea nu au ajuns la nivelul urii dintre Baniciu și Covaci.
Un alt episod neplăcut s-a petrecut în urmă cu câțiva ani, când, acuză Baniciu, Nicu Covaci i-a dat în judecată pe majoritatea celor din fosta trupă, pentru că au cântat piesele Phoenix fără să aibă drepturi de autor asupra lor. „El ne-a acționat pe mai pe toți în instanță, încercând să ne îndepărteze cât mai mult posibil de cântecele marca Phoenix. În acest ultim caz nu știu de ce a procedat așa Nicu Covaci”, a spus fostul solist și chitarist al trupei. Acesta a precizat la vremea respectivă că fondatorul formației i-a cerut la tribunal 350.000 de euro, fiindcă a cântat piesele din repertoriul trupei. „Sigur că nu erau toate ale lui, dar le pusese pe toate pe numele său. Aici trebuie să recunosc că a fost cel mai deștept dintre noi. Fiindcă și-a însușit piesele și le-a înregistrat pe numele său. Marele meu noroc a fost faptul că judecătorii nu m-au forțat să-i plătesc suma cerută. Altfel ar fi trebuit să-mi vând casa, ca să achit suma enormă cerută, care cred că a fost cea mai mare dintre toate. L-a dat în judecată până și pe colegul care l-a ajutat să trăiască o vreme în Germania, fiindcă nu i-a fost deloc ușor”, a mai punctat Baniciu.
Totuși, având în vedere greutatea unui eveniment ca împlinirea a 60 de ani de Phoenix, cei doi au mai încercat câteva apropieri. „Am făcut un compromis! La 60 de ani de Phoenix, nu știu dacă voi mai sta sau nu pe scenă. Vreau ca lucrurile să meargă mai departe, iar oamenii să rămână cu o impresie frumoasă despre noi. Fără certuri și scandaluri. Ne vom îmbrățișa pe scenă și vom cânta împreună!”, a explicat Nicu Covaci în urmă cu un an, însă Baniciu a replicat: „Da’ cine a zis că ne-am împăcat? Ha, ha, ha… Am zis să mai scăpăm un pic de povara vorbelor nasoale și a întâmplărilor pierdute”.
Acum, cei doi, dar și restul membrilor legendarei formații, se vor reuni fără tăgadă. Nicu Covaci, Mony Bordeianu, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann, Valeriu Sepi împreună cu alți membri ai formulei consacrate, dar și membrii formulei actuale, Cristi Gram, Costin Adam, Flavius Hosu, Vlady Săteanu și Lavinia Săteanu, se vor afla în aceeași sală, vor performa pe scenă - dacă nu se mai întâmpla ceva extraordinar -, ba chiar vor sta la aceeași masă și vor ciocni un pahar de vin. Pentru Phoenix!
Cuvinte grele, amenințări cu bătaia
Un alt episod urât a avut loc la începutul anilor 2010, când Nicu Covaci și Mircea Baniciu nu s-au menajat deloc și s-au împroșcat cu noroi.
„Nicu uită că, după plecarea lui Bordeianu, l-au părăsit toți ceilalți colegi din Phoenix. Era un nimeni când a venit la noi. A uitat că nu a făcut singur piesele Phoenix. A uitat de toți cei care l-au ajutat. A uitat de toate momentele extraordinare pe care, singur, nu le-ar fi avut niciodată. A uitat că l-am iertat de fiecare dată pentru toate mitocăniile și mârlăniile pe care le-a făcut. A uitat cum ne-a mințit în ce privește partea financiară a turneelor din România sau din SUA și Canada și că a semnat în numele tuturor nenumărate contracte pentru concerte, înregistrări și discuri produse în România”, declara Baniciu în presa acelor vremuri. „Când s-a întors Nicu din Germania, a uitat că a locuit la mine acasă câteva luni și nu a catadicsit să spună nici măcar un «mulțumesc». A uitat că, după ’90, mi-a mulțumit, după primul concert Phoenix, că în perioada comunistă am cântat neîncetat piesele Phoenix, astfel încât toți puștii știau piesele și ne-au primit cu brațele deschise. Faptul că trupa Phoenix nu a fost uitată în perioada comunistă mi se datorează“, a completat Baniciu.
Reacția solistului venea după ce Nicu Covaci l-a amenințat public cu bătaia: „Să-i ia mama dracului! Dacă îi prind, îi bat rău. Și nu glumesc”, a fost declarația liderului Phoenix, care a explicat cum a stat treaba cu banii. „Mint cu nerușinare. I-am plătit corect pe toți. Voiau să-și cumpere mașini, le-am făcut carnete CEC la toți. Și lui Ovidiu Lipan Țăndărică, și lui Mircea Baniciu, și altora. Dacă am oprit la un moment dat 5% în plus, a fost pentru a cumpăra echipamentele necesare susținerii unui concert în condiții optime. Eu mă îngrijeam de tot, ei doar își luau banii. Au câștigat foarte bine, iar acum mă înjură… O fac din invidie, au complexe de inferioritate și încearcă să-și justifice poziția lor, care este foarte slabă. Mircea Baniciu, Josef Kappl, dar și Țăndărică, însă el mai puțin, trăiesc din piesele compuse de mine. Dacă ar cânta numai piesele lui Baniciu, sunt curios câtă lume ar veni să îi asculte. Ce succes ar avea?”.
Covaci, cu tinerii, Baniciu, cu foștii componenți
Drept urmare, în 2014, după numeroase certuri cu Nicu Covaci, trei foști componenți ai formației Phoenix, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică, au decis să înființeze Pasărea Rock (cunoscut și ca Baniciu, Kappl & Lipan). De partea cealaltă, Covaci a ales să ducă mai departe numele Phoenix alături de muzicieni mult mai tineri, dar talentați.
Nicu Covaci: „Un eveniment care va rămâne în istorie”
Jurnalul a discutat ieri cu fondatorul Phoenix, Nicu Covaci, care, deși prins între organizarea evenimentului, probe de sunet și vizite în studiourile de radio, și-a făcut timp să ne declare emoționat: „Dragilor, mă simt mare! Nu-mi vine să cred că am prins aceste vremuri. E un eveniment deosebit, care va rămâne în istorie. Vreau să trezească o stare emoțională puternică. Am văzut filmul și am avut lacrimi în ochi. Am plătit prețuri gigantice pentru ce am realizat, în viață totul are un preț și de aceea țin să vină cât mai multă lume, să se bucure împreună cu noi”.
Legat de revederea cu foștii colegi de trupă, Covaci ne-a spus: „Noi i-am invitat. Nu știu dacă vor veni cu toții. M-aș bucura să vină foștii și actualii mei colegi, să stea în public și să se vadă pe sine. Să-și aducă aminte cine au fost și să se gândească cine vor fi. Pe mine cel mai mult mă interesează trupa asta nouă, cu copii tineri, frumoși și extrem de talentați. Cei mai buni din România! Vă spun cu mâna pe inimă, Phoenix nu moare, ci mereu renaște și merge mai departe”.
Cristian Radu Nema, omul care a contribuit la o împăcare istorică
La rândul său, regizorul filmului, Cristian Radu Nema, ne-a povestit cum s-a născut această idee: „Practic n-a fost o idee, a fost o documentare pe am început s-o fac încă din timpul școlii, din 2008. Atașamentul pentru muzica lor s-a coroborat perfect cu pasiunea mea pentru film. Așa a fost să se întâmple, să apară acum, nu la 40 de ani, nu la 50 de ani, nu la 55 de ani de Phoenix. Mi-am dat seama că fenomenul Phoenix e mult mai mare pentru cultura română ca să nu aibă acest film”. Tânărul cineast a continuat: „Mesajul se transmite prin artă, iar arta, prin emoții. Fără emoție și fără transmiterea ei nu realizăm nimic. Iar trupa aceasta a transmis emoție în toate palierele vieții: și cultural, și social, și artistic. Vă dați seama, îi vom avea pe acești oameni care practic coboară în sală, direct de pe ecran. Grandiosul eveniment Bohemian Rhapsody nu a avut șansa să-l aibă pe Freddie Mercury în sală. E o șansă unică în viață, nu numai pentru România, ci și la nivel european.
Este Filmul, nu un film
Filmul a fost văzut de toți cei implicați în fenomenul Phoenix de-a lungul celor 60 de ani de existență. Cei aflați printre noi, bineînțeles. A primit acceptul tuturor, spre bucuria lui Cristian Radu Nema. „Filmul e binecuvantat de toți cei care l-au văzut. Au fost implementate toate opiniile și toate sugestiile lor. Astfel, îmi permit să spun că acesta este Filmul, nu un film”.
Ești conștient că ai contribuit la o împăcare istorică între membrii trupei Phoenix? Răspunde Radu Nema: „Vă rog să mă credeți, nu realizez că aceste lucruri au loc în realitate. E ca un vis. Eu vreau și sunt sigur că și ei își doresc să lasă o lumină pozitivă asupra acestei formații. Să rămână în urmă ceva frumos și unic”.
După evenimentul de la București, va intra în cinematografe din Timișoara, Cluj sau Brașov, unde vor fi făcute invitații mereu pentru toți foștii și actualii membri ai trupei.