x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Flogging Molly şi recesiunea din SUA

Flogging Molly şi recesiunea din SUA

de Alex Revenco    |    08 Apr 2011   •   16:43
Flogging Molly şi recesiunea din SUA

160355-flogging-molly-pic3.jpgAl cincilea album de studio al grupului americano- irlandez este intitulat „Speed of Darknes” şi va apărea pe piaţă la sfârşitul lunii mai. Ceea ce înseamnă că fanii din România vor putea să-l cumpere cel târziu la 1 iulie când punk-rockerii vor cânta pe scena B’estfest 2011. Potrivit solistului Dave King, de această dată, cei de la Flogging Molly „nu au compus albumul pe care l-au dorit ci pe acela care trebuie”.

Ce înseamnă asta? Dacă King & Co ne-au obişnuit cu cântece optimiste, pline de viaţă şi de voie bună, pe noul album sunt mesaje de speranţă şI solidaritate în faţa recesiunii economice ce a cuprins întreaga lume. În piesa „Don’t Shut ‘Em Down”, desemnată să fie primul single, se vorbeşte despre situaţia economică mondială - în general şi despre cea din Irlanda şi Detroit (oraşul de reşedinţă al formaţiei) - în special, ambele fiind considerate dezastruoase. În continuare, iată ce spune Dave King: „Problemele din Detroit sunt teribile, iar populaţia a scăzut la mai puţin de 700.000 de oameni ºi se pleacă în conti­nuare. În Irlanda situaţia este foarte gravă, iar multe formaţii nu „riscă” şi nu vor să cânte acolo, dar noi trebuie mergem. În general, e multă mizerie în jurul nostru şi, sincer, nu am soluţii pentru problemele oamenilor, dar suntem alături de ei din tot sufletul şi vrem să se ştie asta!” Cea mai mare parte a noului album a fost scrisă în Detroit, oraşul în care s-a stabilit de mai bine de trei ani Briget Regan, violonista grupului Flogging Molly şi soţia solistului Dave King.

×
Subiecte în articol: muzica