x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Frédéric Chaslin, de la Scala si Metropolitan Opera, la pupitrul orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti, pe 28 octombrie

Frédéric Chaslin, de la Scala si Metropolitan Opera, la pupitrul orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti, pe 28 octombrie

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Oct 2021   •   18:43
Frédéric Chaslin, de la Scala si Metropolitan Opera, la pupitrul orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti, pe 28 octombrie

Frédéric Chaslin, considerat unul dintre cei mai importanți dirijori ai lumii, va conduce orchestra Operei Naționale București în calitate de invitat extraordinar în spectacolul de joi, 28 octombrie, ora 18:30, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart.

 

 Director muzical al Operei din Rouen din 1991 până în 1994 și dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Ierusalim din 1999 până în 2002, Frédéric Chaslin a fost constant invitat la pupitrul dirijoral al celor mai prestigioase teatre lirice de pe mapamond precum Teatro alla Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opéra Garnier.

 

Din 1999 până în 2020 a fost dirijor rezident al Operei de Stat din Viena, timp în care a dirijat peste 250 de spectacole. Chaslin a dirijat prima dată în Statele Unite la Metropolitan Opera în noiembrie 2002. În iulie 2009 a debutat ca dirijor la Opera din Santa Fe în prima producție a operei „La Traviata”, în care rolul Violettei Valéry a fost interpretat de Natalie Dessay. În mai 2010, Opera din Santa Fe a anunțat numirea lui Chaslin ca al doilea dirijor principal al companiei din istoria sa, începând cu 1 octombrie 2010, cu un contract inițial de trei ani.

 

După reprezentația de la pupitrul dirijoral al Operei Naționale București cu opera lui Mozart „Nunta lui Figaro”, Frédéric Chaslin este invitat la Teatro alla Scala în „La Gioconda” de Amilcare Ponchielli, la Teatro La Fenice în „Faust” de Charles Gounod, la Teatro Lirico di Cagliari în „La fille du régiment” de Gaetano Donizetti și la Opéra Royal de Wallonie-Liège în „Mignon” de Ambroise Thomas.

 

Cinci personaje arhetipale, clasice, se întâlnesc cu evenimente extraordinare pe parcursul operei „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. Intriga este atât de bine construită încât din acţiunile personajelor nu se poate intui care va fi deznodământul, dar în final, binele triumfă, aşa cum se cuvine unei comedii bine realizate.

 

Și pentru că ne dorim să rămânem sănătoși, vă invităm să consultați noul regulament de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituției în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/

 

×
Subiecte în articol: Frédéric Chaslin