x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Gabriel Bebeșelea şi Simon Trpceski interpretează Concertul egiptean  de Saint-Saëns şi A şasea de Bruckner

Gabriel Bebeșelea şi Simon Trpceski interpretează Concertul egiptean  de Saint-Saëns şi A şasea de Bruckner

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Mai 2024   •   18:30
Gabriel Bebeșelea şi Simon Trpceski interpretează Concertul egiptean  de Saint-Saëns şi A şasea de Bruckner

Gabriel Bebeșelea dirijează Orchestra Filarmonicii George Enescu în concertele finalului lunii mai la Ateneul Român. În  serile de joi, 30 şi vineri, 31 mai 2024, de la ora 19, publicul este invitat să asculte un program alcătuit din două lucrări monumentale, dar şi neobişnuite în contextul creaţiei compozitorilor care le-au semnat.

Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, "Egipteanul" de Camille Saint-Saëns a fost scris de compozitorul francez în timpul uneia din frecventele vacanţe petrecute în Egipt şi impresionează prin exotismul său, ce denotă influenţe din muzica Orientului. Solistul concertelor este pianistul Simon Trpceski.

Dintre simfoniile lui Anton Bruckner, a şasea se remarcă prin tonul său ce exultă bucurie şi vitalitate. Cea mai concisă dintre simfoniile de maturitate, este singura pe care Bruckner nu a revizuit-o, considerând-o drept cea mai curajoasă partitură a sa.

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului „George Enescu”, 7 Septembrie 2011).

Începând cu stagiunea 2020 - 2021, Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii „George Enescu”, precum și Director Muzical și Dirijor Principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei. În afară de acestea, Bebeșelea își continuă activitatea ca Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care îl deține din anul 2016. Pe lângă aceste poziții, Gabriel Bebeșelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Ulster Orchestra Belfast, State Academic Symphony Orchestra of Russia „Evgeny Svetlanov”, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Bochumer Symphoniker și Janáček Philharmonic Ostrava.

Născut în Macedonia, Simon Trpčeski a studiat cu profesorul Boris Romanov. A fost BBC New Generation Artist, fiind distins și cu Premiul Royal Philharmonic Society Young Artist. În 2010 și 2011, interpretarea integrală a concertelor de Rahmaninov a fost distinsă cu Gramophone „Editor’s Choice” și Diapason d’or. De asemenea, înregistrările concertelor pentru pian nr. 1 și 3 de Prokofiev, realizate la Onyx Classics, i-au adus din nou un Diapason d’or în septembrie 2017.

Simon Trpčeski a cântat alături de Concertgebouworkest, Russian National Orchestra, WDR Sinfonieorchester, Orchestre National de France, Filarmonica din New York, Filarmonica din China și Sydney Symphony Orchestras. A susținut recitaluri în New York, Paris, München, Praga, São Paulo, Sydney, Beijing, Tokyo și Londra, fiind numit de curând și Artist în rezidență la Wigmore Hall. A fost prezent în festivaluri de prestigiu, precum cele de la Verbier, Bergen, Marea Baltică și BBC Proms.

Cu sprijinul KulturOp - principala organizație culturală și artistică din Macedonia de Nord - Trpčeski promovează, în mod obișnuit, tineri muzicieni pentru a susține următoarea generație de artiști. Proiectul său popular „Makedonissimo”, conceput împreună cu compozitorul Pande Shahov, sărbătorește muzica și cultura din Macedonia sa natală.

Ateneul Român

Joi, 30 mai 2024, ora 19

Vineri, 31 mai 2024, ora 19

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor

GABRIEL BEBEŞELEA

Solist

SIMON TRPCESKI

Program

Camille Saint-Saëns

Concertul nr. 5, în fa major, pentru pian și orchestră, op. 103, „Egipteanul”

Anton Bruckner

Simfonia nr. 6, în la major, WAB 106

 

×