x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica God Is an Astronaut vine la Sabotage

God Is an Astronaut vine la Sabotage

de Alex Revenco    |    16 Feb 2014   •   17:01
God Is an Astronaut vine la Sabotage

Noua platformă de evenimente dedicată muzicii alternative este intitulată Sabotage şi îşi propune (fără a atinge extremele) să devină o "punte de legătură" între diferite genuri de muzica precum punk şi hardcore, ska şi reggae rock, hip-hop sau metal, dar şi un punct de întâlnire pentru rockeri, punkeri, rapperi, skateri, bikeri, rebeli şi nonconformişti. Distanţându-se de muzica pop şi promovând muzica de calitate  susţinută de versuri cu mesaj şi atitudine, Sabotage se adresează celor care resping comercialul. Primul eveniment sub 'pălăria' Sabotage îi aduce la Bucureşti pe irlandezii de la God Is an Astronaut, una dintre cele mai bune formaţii post- rock la această oră. Concertul va avea loc pe 12 aprilie, în clubul Fabrica din Capitală. Grupul a fost înfiinţat în 2002, când au lansat albumul 'The End of the Beginning' sub propriul label Revive Records, decizie ce le-a permis să deţină integral controlul creativ asupra materialului muzical. Au urmat şi alte albume- cel mai recent fiind 'Origins' (2013)- ce au consolidat locul deţinut în topul celor mai bune formaţii de rock instrumental din lume.
Pe lângă muzică, irlandezii s-au remarcat prin spectaculoase reprezentaţii live, cu provocatoare şi intense proiecţii vizuale. Show-ul God is An Astronaut va avea loc pe 12 aprilie, în club Fabrica şi va fi deschis de Litera 1, un proiect experimental autohton de rock electronic. Biletele sunt 35 lei în avans, pe www.myticket.ro şi 40 lei în seara evenimentului, la intrare.


×
Subiecte în articol: God Is an Astronaut